In octombrie 1990, Comisia Europeana schita manualul de utilizare al unei monede unice europene in studiul "One Market, One Money" si sustinea ca "potentialul impact economic al uniunii monetare rezida in natura unui joc de suma pozitiva". "Nu este, cel putin nu in primul rand, o problema de distribuire a costurilor si beneficiilor intre tari, cum s-ar fi petrecut in cazul unui joc de suma nula", se spunea in documentul semnat de presedintele CE de atunci, Jacques Delors. S-ar putea ca, dupa 21 de ani, sa aveti o parere sensibil diferita si in plus, de data aceasta sa nu mai fiti in minoritate.

Reuniunile ministrilor de finante ai zonei euro de la jumatatea lunii martie nu au reusit decat sa dea impresia unui succes de moment in creionarea viitorului monedei unice europene: promisiunile de coordonare a politicilor fiscale - noul Pact pentru euro - si un acord de principiu pentru creditarea pe piata principala a datornicilor (nu pe piata secundara, unde beneficiile pentru cei din urma ar fi fost mai mari) nu sunt decat paleative de suprafata, cred multi economisti, si inca nu au trecut de filtrul Consiliului European din 24-25 martie, consacrat tocmai acestei chestiuni. Oricum, criticii sustin ca motivele principale ale crizei din zona euro raman inca neatinse: nivelurile mari ale datoriilor si fragilitatea sectorului bancar din unele state (clamata de agentiile de rating dar mai putin recunoscuta oficial) vor atarna in continuare amenintator asupra perspectivelor de revenire a economiei europene in ansamblu. De altfel, dupa ce aburii euforiei au trecut si pietele s-au mai calmat, presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a si calificat drept "insuficiente" propunerile prezentate intrucat acestea "nu vor corecta" slabiciunile scoase la iveala de catre criza.

In pachetul care va fi discutat in forma finala la summitul european din 24-25 martie se vor mai afla si cresterea capacitatii de creditare a fondului de urgenta pentru zona euro la 440 de miliarde de euro si pansarea cu sare a ranilor financiare ale Greciei. Aceasta ar urma sa beneficieze de o reducere cu un procent a dobanzii (acum de 5%) la imprumutul sau de 110 miliarde de euro si prelungirea maturitatii creditului pana la sapte ani, conditii similare celor obtinute de Irlanda la sase luni de la cutremurul financiar european din mai 2010 care a avut epicentrul in Atena.

Deja sunt mai multe semnale ca Grecia oricum va cadea in genunchi sub povara datoriilor, fie si cu aceasta restructurare din mers (in 2013, serviciul datoriei publice va ajunge la 160% din PIB), mai ales ca Banca Centrala Europeana pregateste o noua majorare a ratei dobanzilor ceea ce implicit va duce si la scumpirea.

In al doilea rand, mecanismul prin care fondul european de urgenta ar urma sa poata ajunge la limita de credit propusa - fata de 250 de miliarde de euro acum - este inca invaluit in mister, ceea ce nu are deloc darul de alinisti pietele. Nervozitatea acestora este inca la niveluri foarte inalte, chiar daca in saptamana ce a trecut, atat Spania - proaspat luata prin surprindere de o retrogradare cu perspectiva negativa a ratingului de tara de catre Moody's - cat si Portugalia au obtinut rostogolirea la dobanzi mai mult sau mai putin suportabile a unor imprumuturi.