Una dintre mantrele care s-au cazat anul acesta la Forumul Economic Mondial de la Davos a fost ca "balanta internationala de putere s-a schimbat, dandu-le statelor emergente mai multa putere economica la negocierile globale"; o alta a fost optimismul legat de revenirea economiei mondiale, care, potrivit prognozelor Fondului Monetar International, va creste robust, cu 4,4% anul acesta si cu 4,5% anul viitor. Evident, nu Occidentul vlaguit de criza financiara va fi motorul cresterii, ci noii vechi tigri asiatici China si India, care vor prelua conducerea lumii (alaturi de Brazilia), un scenariu ce nu s-a mai repetat in ultimii o mie de ani. Aceasta lume cu trei viteze de crestere - tarile emergente, urmate de departe de SUA si la distanta de economia europeana - ar urma sa mai arate asa cel putin cativa ani, rezulta din discutiile de la Forumul Economic Mondial.

Dar, dupa cum observa Martin Wolf, editorialistul Financial Times, aceste tipuri de previziuni emanate la Davos au o binemeritata reputatie de a se dovedi gresite; intrebarea e: ce va merge rau in acest an?

In primul rand, omul negru pare sa fie, spun unii, premierul grec Giorgios Papandreou, care a venit sa dea asigurari ca tara sa isi va plati datoriile si ca nu va avea nevoie de asistenta financiara. Daca va suna oarecum cunoscut e pentru ca si anul trecut oficialul de la Atena a spus cam aceleasi lucruri, pentru ca peste cinci luni sa fie ingenuncheat de piete si silit sa accepte un pachet de aproape 120 de miliarde de euro de la colegii din eurozona si de la FMI.

Majoritatea comentatorilor - inclusiv Dr. Doom, Nouriel Roubini - cred ca Grecia va declara incapacitate de plata "mai degraba mai devreme decat mai tarziu" (dupa cum s-a exprimat miliardarul George Soros), datoria publica a tarii fiind estimata sa ajunga la peste 150% din PIB pana la sfarsitul acestui an. Dar deznodamantul de care se teme toata lumea nu e atat anuntul Greciei ca nu-si mai poate rascumpara creditele, ci frustrarea pietelor care se vor trezi ca nu-si mai pot recupera banii si vor fi inca si mai necrutatoare cu problemele altor state (adica vor cere dobanzi si mai mari). Cazul cel mai de temut ar fi Spania (prea mare pentru a fi salvata, dar si prea mare pentru a fi lasata sa dea faliment, sustine Roubini), care ar ascunde in dulap scheletele caselor de creditare regionale, cajas, ale caror pierderi contabile sunt mult subevaluate - Barclays Capital le cifreaza intre 46-90 de miliarde de euro, mult peste cele 30 de miliarde de euro pe care le recunoaste guvernul de la Madrid.

De aceea e posibil sa se fi grabit cei care au citit in cheie optimista declaratia lui Roubini ca "paharul e pe jumatate plin" din punctul de vedere al iesirii din criza; evident, cealalta jumatate e tot goala si, dupa legile gravitatiei, ea e intotdeauna deasupra celei pline. Acceleratul economiilor emergente are mari probleme de structura, sustine cel care a avut viziunea crizei economice inaintea multora, inclusiv a colegilor din Davos. Supraincalzirea, sindrom cunoscut de noi in 2008, este corelata cu cresterea inflatiei, pe seama intrarilor masive de capital din strainatate (o crestere economica de 10%, ca in China, e un magnet pentru speculatori) ce pot duce la baloane ale preturilor activelor si la aprecierea nesustenabila a monedelor nationale (cum e cazul Braziliei). In China, unii spun ca recunosc deja un balon al preturilor imobiliare si ca unul al creditelor e deja pe drum. Dar investiti linistiti: profetul crizei spune ca nu sunt semne ca vreuna dintre pietele emergente sa cada din astfel de pricini pana la urmatorul Forum din 2012!

Pe actuala harta a dezvoltarii economice globale creionate la Davos nu apar insa potentiale solutii la conflictele economice care s-au acutizat sensibil in 2010. Un acord definitiv privind reducerea tarifelor comerciale pentru schimburile globale - asa-numita "runda Doha" - nu pare plauzibil in acest an, desi Camera Internationala de Comert estimeaza ca, dintr-o asemenea intelegere, produsul global brut ar creste cu 280 de miliarde de dolari intr-un an. Cerut cu insistenta de economiile emergente, ale caror marfuri ieftine se mentin competitive chiar dupa suprataxarea de catre partenerii occidentali, un astfel de acord nu poate fi pe placul Statelor Unite in special, care cu greu s-ar lasa convinse sa acorde Chinei inlesniri comerciale, atata vreme cat Beijingul acumuleaza masiv excedent comercial cu Washingtonul, avand o contributie decisiva la somajul de 10% cu care mai nou se confrunta americanii.