Un pasager pe puntea superioara a Titanicului e posibil sa fi fost mai optimist in ultima noapte decat sunt cei care urmaresc in aceasta vara problemele bugetare din zona euro. Retrogradarea Portugaliei sub nivelul recomandabil pentru investitii de catre agentia Moody's a amutit estimarile entuziastilor, pentru care salvarea Greciei era singurul punct de bifat pe agenda acestei perioade. Investitorii par tocmai sa-si fi dat seama ca pierderile de pe urma detinerii de titluri elene sunt inevitabile si acum isi iau masuri de precautie in ce priveste detinerile de obligatiuni lusitane, cerand dobanzi tot mai mari pentru a credita Lisabona.

Nu va trece mult, probabil, pana cand si Spania - ale carei banci au expuneri consistente in Portugalia - va avea parte de un tratament asemanator. Grecia are insa o replica la scara mai mare, Italia, a carei criza de solvabilitate se dezvolta incet, dar sigur, la adapostul discutiilor despre problemele celorlalte state periferice ale zonei euro (Portugalia, Irlanda, Grecia si Spania). Iar problemele cu adevarat importante ale zonei euro aici isi au punctul terminus, nu in falimentul Atenei; economiile zonei euro totalizeaza circa 12.000 de miliarde de euro, dintre care datoriile Greciei reprezinta circa 360 de miliarde de euro (circa 150% din PIB elen), la care s-ar adauga 100-200 de miliarde de euro, potentiale pierderi asociate restructurarii partiale a obligatiunilor emise pana acum.

Italia insa, ale carei datorii se ridica la 2.000 de miliarde de euro, sau 120% din PIB, este o nuca prea tare pentru toata zona euro. Germania, Franta si celelalte mari economii europene au depasit deja cu mult pragul de indatorare de 60%, astfel ca asumarea de noi datorii pentru salvarea altor state este aproape exclusa. La randul sau, Banca Centrala Europeana (BCE) are deja o expunere masiva la obligatiunile grecesti, irlandeze si portugheze.

Un mare neajuns al Italiei este ca se afla de un deceniu in zodia lui Silvio Berlusconi, personajul cel mai burlesc al cancelariilor europene (revista britanica The Economist chiar i-a "acordat" apelativul de "Burlesqueoni"): cabinetul sau nu se bucura de incredere nu doar din partea propriilor cetateni, dar nici din cea a pietelor financiare. Ministrul de finante Giulio Tremonti a reusit deocamdata sa tina in frau elanurile financiar-populiste ale lui Berlusconi, dar nu a putut face mai nimic pentru a opri tavalugul datoriei publice imense a tarii.

Italia este alintata cu titlul de "Japonie a zonei euro", intrucat datoria privata este la un nivel redus, iar cetatenii crediteaza practic statul, insa in cazul unui blocaj pe pietele financiare, analistii estimeaza ca un recurs la voluntariatul financiar al italienilor ar avea putine sanse de izbanda. Ca si in Grecia, si in Italia evaziunea fiscala este sport national, factura anuala de pe urma acestor fraude ridicandu-se la 150 de miliarde de euro, potrivit estimarilor ministrului Tremonti. Insusi premierul Silvio Berlusconi, care are pe rol trei mari dosare penale, este invinuit in doua dintre ele de evaziune fiscala si coruptie (in al treilea, invinuirea este "doar" de relatii sexuale cu o prostituata minora).