La 31 ianuarie 1919 o uncie de aur valora in Germania 170 de marci. La 30 noiembrie 1923, aceeasi cantitate de aur valora 87.000.000.000.000 de marci, reprezentand o crestere de 51.176.470.588.235%. La 1 noiembrie 1923, o paine costa 3 miliarde de marci, carnea 36 de miliarde si o halba de bere 4 miliarde.

Explicatia pentru aceste numere uluitoare este un mix care include situatia politica de dupa primul razboi mondial, nevoia Germaniei de a plati depagubirile impuse de Tratatul de la Versailles, precum si sistemul bancar sau actiunile speculatorilor, la care se adauga nepriceperea liderilor Republicii de la Weimar de a administra finantele statului. Pe acest fond a inceput ascensiunea spre putere a unui ins numit Adolf Hitler.

Cumva firesc, crizele economice antreneaza miscari politice majore, iar princialul reper al actualei crize, adica Marea Depresie din anii '30, s-a sfarsit in baia de sange a celui de-al doilea razboi mondial si in ansamblul de schimbari politice si sociale induse de acesta. Criza asiatica de la finele anilor '90 a adus la putere un disident in Coreea de Sud si o noua coalitie politica in Thailanda. In schimb, premierul malaezian Mahathir bin Mohamed, care a respins pachetul de sprijin propus de FMI si a dovedit o atitudine mai mult decat favorabila mediului de afaceri, a putut depasi cu bine perioada de criza, retragandu-se abia in 2003, dupa 22 de ani petrecuti in fotoliul de premier. Nu prorocesc acum nici razboaie, nici ascensiuni de lideri ultranationalisti, nici schimbari de sistem politic. Cum sunt constient ca nu aduc in discutie toate aspectele istoriilor pe care le povestesc (epoca de aur a Republicii de la Weimar, Hitler in puscarie sau sistemul semidemocratic, eufemistic vorbind, pe care s-a bazat Mahathir).

Eu vorbesc pur si simplu de incredere.

Romania se afla pe locul opt, urcand de pe 15, in topul celor mai riscante datorii suverane. Suntem inclusi permanent in clasamentul ingrijorarilor analistilor si specialistilor in economie. Se vorbeste lejer de o Romanie in "default", cu probleme de finantare, dar si de un fitil care s-a aprins si care ar urma sa detoneze butoiul de pulbere social undeva in toamna, odata cu primele facturi la incalzire. Romania gaseste greu sumele necesare pentru echilibarea bugetului, iar pe harta europeana a simpatiei economice si sociale, spatiul romanesc poate fi definit de inscriptia "hic sunt leones" care definea teritoriile necunoscute si inspaimantatoare in Evul Mediu. Romania are nevoie acum mai mult decat oricand de crestere economica, de investitii, de noi companii, de noi locuri de munca. Pe fundamentele actuale, niciuna din cele 800.000 de slujbe pierdute nu va reveni in economie, iar numarul somerilor va continua sa creasca.

In aceasta situatie optiunile clasei politice romanesti, in principal ale presedintelui Traian Basescu, sunt doua. Prima este declansarea unei schimbari politice de anvergura, care sa curete imaginea Guvernului Boc, imobil, inactiv, lipsit de idei si de vlaga. Taierea salariilor si cresterile de taxe ofera un respiro relativ care, cumulat cu ajutorul venit de la UE si FMI, ar oferi timp pentru propulsarea unui cabinet de uniune nationala, pentru acceptarea unor figuri si idei noi la conducerea tarii. Consultarea mediului de afaceri, reduceri de taxe si impozite, adoptarea de masuri care sa atraga in Romania investitii sau care sa pastreze in tara bani, creiere, initiative si spirit antreprenorial sunt firestii pasi urmatori.

Sigur nu vom avea nicio problema in perioada de asa-zisa instabilitate politica, oricum nu mai mari decat acum, iar primenirea unor figuri sinistre ale actualei guvernari poate insemna mult mai mult decat o simpla inlocuire fizica. Austeritatea, nici mimata, nici reala, nu va insanatosi economia Romaniei si, chiar daca va mai fi nevoie de reduceri de cheltuieli si cresteri de taxe, tinta ar trebui sa fie cu totul alta.

A doua posibilitate este a unui default strategic. Adica ne imprumutam cat putem, de unde putem, pe orice dobanda si pe urma, asemeni Rusiei sau Argentinei sau chiar a Romaniei lui Ceausescu, negociem si reducem datoria, mutand povara crizei de pe umerii poporului sau companiilor din Romania. Poate parea o idee nebuneasca. Dar oare nebunie este in cazul lui Jeffrey Gundlach, star al fondurilor de investitii, care avansa recent, cat se poate de serios, ideea unei Americi in default? Grecia s-a aflat practic, in ultimele doua secole, timp de 51 de ani in default, declarat sau nu, Ungaria timp de 37 de ani, Polonia 33 de ani, Spania 24 de ani, Germania 13 si Austria 17 ani. Toate aceste decenii n-au impiedicat dezvoltarea lor; in cazul Greciei, situatia care acum pare dezastruoasa se va imbunatati rapid.

Totul este sa ai nu bani, ci inteligenta si strategie si viziune politica care sa depaseasca maruntul interes propriu. Si, desigur, sa te simti cu adevarat responsabil pentru toti cei 22 de milioane de romani, o idee chiar mai nebuneasca decat cea a unui default strategic.