Bulgarele a luat-o la vale chiar mai repede decat ma asteptam, capatand deja dimensiuni si consistenta. Ceea ce ieri era doar o ipoteza de lucru, astazi e aproape realitate. Odata declansat procesul, o intoarcere din drum este extrem de dificila, daca nu cumva de-a dreptul o imposibilitate. 

Doua sunt consecintele mai putin evidente ale virajului PD spre dreapta. In primul rand, ar fi crearea oportunitatii politice a unei fuziuni in trepte PD-PPCD, benefica pentru ambele parti. Pe scurt, PD-ul ar capata dintr-un foc consistenta doctrinara si onorabilitate, atat pe plan intern cat, mai ales, pe plan extern, si toate acestea cu pretul unui minim sacrificiu de functii, date fiind dimensiunile actuale ale partidului lui Ciuhandu. 

Pe de alta parte, PPCD ar izbuti astfel sa iasa din cercul vicios in care a intrat inca dinainte de 2000, pastrandu-si totodata nestirbita integritatea morala si doctrinara. Mandria pestelui celui mic care, cel putin pe plan simbolic, il inghite pe cel mare, ar trebui sa fie suficienta pentru a domoli eventualele orgolii crestin-democrate. In al doilea rand, o asemenea intrare in forta a PD (PPCD?) pe culoarul din dreapta ar semnaliza sfarsitul lunii de miere intre cele doua componente ale Aliantei D.A. (a mai auzit cineva pomenindu-se public aceasta titulatura, pana mai ieri prezenta pe buzele tuturor?) si inceputul luptei pentru suprematie. In definitiv, chiar daca ambele orientari se revendica a fi "de dreapta", liberalii si popularii se situeaza doctrinar pe pozitii aproape diametral opuse. Desigur, nu este vorba aici de o contrapunere simplista a "stangii" cu "dreapta", ci mai degraba de nuante. Dar, chiar si in politica, diavolul se ascunde in detalii. 

Pe de o parte, filosofia liberalismului este centrata pe individul inteles la modul abstract (ceea ce Hegel numea nivelul de intelegere al societatii civile), promovand secularismul, drepturile omului, statul minimal, piata libera etc. De cealalta parte, prioritatile popularilor sunt exact pe dos: valori traditionale (crestine), cu accentul pus pe comunitate, pe o viziune organic-corporatista a statului, direct si puternic implicat la diferite niveluri ale societatii. Liberalii sunt ostili sindicatelor, popularii imbratiseaza breslele etc. Cata vreme au in fata un adversar comun - socialistii la nivel european, PSD pe plan intern - popularii si liberalii sunt aliati aproape firesti. Cand, insa, acest adversar dispare, la fel de firesc tensiunile existente intre cele doua "filosofii politice" se acutizeaza. Si, oricat de originala, politica romaneasca nu va face exceptie.

In mai putin de o saptamana, ambele prognoze au inceput sa capete consistenta. Urmand sugestiile transparente ale presedintelui Basescu, atat Boc cat si Blaga si-au anuntat, disciplinati, intentia de a candida la sefia PD, pe baza unor motiuni populare. 

Este de asteptat ca membrii PD, dand dovada de aceeasi disciplina, sa consfinteasca asadar orientarea populara a partidului. Tot saptamana trecuta, grupul Partidului Popular din Parlamentul European (PPE) si-a anuntat intentia de a descinde la sfarsitul acestei saptamani in Capitala, pentru a lamuri afilierea politica a PD si PC. 

Ca vizita nu este nici pe departe una oarecare o demonstreaza si prezenta atat a liderului grupului parlamentar, Hans-Gert Poettering, cat si a presedintelui PPE, Wilfried Martens. Inca dinaintea intalnirii, surse confidentiale sustin ca PPE s-a aratat interesat de o fuziune intre PPCD si PD. 

Este foarte probabil, asadar, ca intalnirea Ciuhandu-Boc, mediata de Martens, sa-si arate roadele nu mai tarziu decat sfarsitul acestei saptamani. (O ocazie fericita pentru Boc de a se dovedi mai "popular" decat contracandidatul sau, Blaga.) De cealalta parte, in tabara liberala, nervozitatea provocata de ultimele miscari de trupe ale PD (si de Basescu insusi) a atins cote alarmante. Din pacate, insa, aceasta nervozitate, altminteri benefica pentru un partid prea lesne tentat de traiul tihnit, este, pentru moment, prost gestionata.  Doua sunt liniile de contraatac dezvoltate de PNL. Prima, apartinand premierului Tariceanu, se opune cu indarjire si fatis anticipatelor, presupunand, altminteri justificat, o diminuare a ponderii PNL in viitoarea formula guvernamentala. O asemenea atitudine este gresita de doua ori; o data pentru ca este perdanta din start - daca Basescu secondat de un PD fidel se incapataneaza sa vrea anticipate, va avea anticipate; si a doua oara, pentru ca opunandu-se fatis anticipatelor, PNL se plaseaza in ochii electoratului, pe drept sau pe nedrept, in aceeasi barca cu partidul lui Voiculescu (o sfiala ma impiedica inca sa-i spun, formal, Partidul Conservator). Orice taraganare se va traduce prin depunctari electorale la adresa PNL.

A doua mutare liberala, lucrata in culise de multisor de catre Valeriu Stoica, mult mai subtila, ca de obicei, se bazeaza pe un principiu Zen. Sau, mai simplu spus, pe principiul bicicletei - unde, pentru a evita caderea, trebuie sa rasucesti ghidonul in directia spre care te inclini, nu invers. (Tariceanu, ca si copiii, nu pare inca a se fi familiarizat cu acest principiu, doar in aparenta ilogic.) Din cate stiu pana la aceasta ora, Stoica va incerca, direct sau prin interpusi, sa-i convinga pe liberali sa vireze "popular" inaintea PD-ului, fie luandu-i astfel "fata", fie "fortand" unificarea pana nu e prea tarziu pentru a fi niciodata.  In ciuda subtilitatii solutiei, ma indoiesc sincer de sansele sale de reusita. PNL este un partid mult prea heterogen, cu mult prea multe centre de putere, pentru a fi convins sa savarseasca, fara smucituri, o atare invartire de ghidon.

Un lucru e sigur: la sfarsitul lunii de miere dintre PNL si PD, cineva se va alege cu genunchii zgariati.