In urma cu 30-40 de ani, computerele ocupau sali imense, care trebuia climatizate astfel incat sa pastreze un nivel uniform de temperatura si umiditate. Accesul in aceste sali era permis doar operatorilor (imbracati in halate albe), discurile cantareau cateva kilograme, benzile magnetice aveau un diametru de-o jumatate de metru, datele si programele veneau pe cartele perforate, iar rezultatele erau imprimate pe hartie continua (prevazuta cu perforatii, pentru a putea fi manevrata de imprimante de mare capacitate). In general, totul era mare si scump, asa ca atunci cand a aparut o specie noua de computere, de mai mici dimensiuni, au fost numite “mini-calculatoare” (care ocupau o sala mai mica) iar cele mari au fost numite mainframes si poreclite Big Iron.

Miniaturizarea a continuat, insotita de descentralizare, astfel ca prin anii ’90 computerele personale au invadat piata, iar vanzarile masive au condus la scaderea preturilor in paralel cu cresterea performantelor. Disparitia marilor computere a fost adesea asemanata cu disparitia dinozaurilor, iar cauzele au fost identificate in lipsa de adaptabilitate. De fapt, lucrurile au fost ceva mai complicate, dar este cert ca pretul imens a fost o bariera serioasa. Si totusi, mainframe-urile au supravietuit in anumite nise, mai ales in zone unde banii nu reprezentau o problema, unde prioritatea majora o reprezenta siguranta exploatarii, 24 de ore pe zi, si unde costurile migrarii erau prea mari (reproiectarea aplicatiilor reprezinta doar o parte din problema, pentru ca noile sisteme distribuite ar fi trebuit sa ruleze ani in paralel cu un mainframe inainte de a le fi incredintate aplicatiile vitale). Asa se face ca IBM, care in epoca de glorie a mainframe-urilor detinea 90% din piata, a continuat sa perfectioneze linia System/360 si a gasit cai de a vinde si PC-uri marilor sai clienti, care le foloseau pe post de “terminale grele” pentru Big Iron. Este interesant de remarcat ca sistemul de operare OS/2, considerat un esec comercial, s-a vandut bine pe aceasta filiera tocmai pentru ca putea sa comunice cu System/360.

Insa febra descentralizarii a incetat in primii ani ai secolului, iar organizatiile au inceput sa realizeze ca retelele locale de servere si computere personale nu erau tocmai ieftine, daca puneau la socoteala costurile mentenantei si dificultatile (sau chiar limitarile) arhitecturilor client/server specifice acestor medii.

A inceput o miscare de re-centralizare in asa-numite centre de date (datacenter), care adunau serverele si capacitatile de stocare pentru a rula aplicatiile vitale, astfel incat utilizatorii sa interactioneze cu acestea prin tehnologiile internetului, care a impus standarde unanim acceptate. Complexitatea administrarii unui datacenter s-a redus considerabil prin tehnologiile de virtualizare, dar astfel a devenit tot mai evidenta asemanarea noului model cu cel bazat pe batranul mainframe. Ba chiar a inceput sa devina evident ca administrarea unui mainframe ar putea sa fie chiar mai simpla decat gestionarea unei “ferme de servere”.

Nu este deci intamplator ca IBM a raportat de curand o crestere anuala de 32% a vanzarilor familiei System z, urmasa directa a liniei de mainframe System/360. Interesant este ca o buna parte dintre clienti sunt noi in zona mainframe, multi dintre ei provenind din piete emergente cum sunt China si India. Un alt aspect din ce in ce mai important il reprezinta consumul de curent electric, iar IBM evidentiaza ca un computer System z consuma de 10 ori mai putin decat un set de servere cu putere echivalenta. In plus, variantele de mainframe echipate cu Linux incep sa fie competitive si din punct de vedere al pretului, asa ca din perspectiva TCO (Total Cost of Ownership) un mainframe modern devine tot mai atractiv. Insa pretul nu este totul, pentru ca fiabilitatea unui mainframe este imbatabila, iar redundanta ridicata (practic totul este dublat intr-un System z, inclusiv executarea instructiunilor masina) asigura un timp de functionare neintrerupta (uptime) la care un datacenter bazat pe servere obisnuite nici nu poate spera. Exista sisteme mainframe care au un uptime de peste zece ani, timp in care sistemul a fost upgradat atat ca software, cat si ca hardware.

Se pare ca singurul obstacol in calea revenirii mainframe-urilor il reprezinta lipsa specialistilor, dar IBM a lansat deja o initiativa academica in aceasta directie si are peste 400 de colegii si universitati partenere.