Partenera sa de conversatie si-a exprimat oarece indoieli legate de succesul unui asemenea proiect, blocat de un cineva misterios - “ei”, din soiul celor care ne opreau curentul pe vremea lui Ceausescu si din cei care au pus la cale, astazi, criza financiara si gripa porcina. Ascultandu-le, am admirat curajul initiativei; am descoperit in doamna cu spirit intreprinzator sensul unei schimbari extrem de necesara societatii romanesti. Iar acum, cand criza darama incropelile si curata capetele de fumuri, este momentul potrivit pentru o reasezare de prioritati. Cred ca pentru urmatoarea perioada cuvintele de ordine vor fi: linistea, autenticitatea, adaptarea.

 

Sa le luam pe rand. Linistea, adica mai putina viteza, si cand spun viteza nu ma gandesc numai la masini si avioane. Si mai putina galagie, caz in care nu ma refer la vacarmul strazii sau la decibelii muzicii. Sper ca oamenii, si nu ma refer numai la romani, sa invete sa aprecieze din nou bucuria unei conversatii, emotia pe care ti-o ofera o opera de arta sau, de ce nu?, cumpatarea unui discurs spiritual de politician, daca o fi sa apara asa ceva. In prezent mult prea multa lume este furioasa - automobilistii intre ei, pietonii pe automobilisti, cetatenii pe politicieni, politicienii pe presa, manelistii pe rockeri, sotii pe neveste si restul lumii pe motociclisti. Emisiunile de televiziune care detaliaza frustrarile populare se situeaza pe locuri fruntase in clasamentele de audienta, iar un tablou este fie un soi de investitie la capitolul “si altele”, fie o exhibare vulgara a avutului.

 

Si degeaba trasam piste pentru biciclisti sau incercam sa constientizam existenta motociclistilor in trafic daca sistemul nu-i ingaduie, daca starea drumurilor, semnalizarile, regulamentele, ambianta si mai ales mentalitatile le sunt potrivnice. Stergeti biciclisti si motociclisti si puneti in loc altele si altii - intreprinzatori, mici meseriasi, fermieri, invatatori; rezultatul este acelasi. Dar, daca vom privi biciclistii si motociclistii ca pe niste parteneri, pe intreprinzatori si pe micii meseriasi si pe fermieri ca pe niste colegi si pe invatatori ca pe mai mult decat niste intretinuti din banul public, lumea se va schimba in mai bine.

 

Autenticitatea. Joseph Pine, consultant si antreprenor, vorbeste despre autenticitate ca fiind un urmator stadiu al evolutiei “materie prima - marfa - servicii”. Un produs, un obiect, un spatiu, o destinatie trebuie sa ofere cumparatorului o experienta noua, inedita, incitanta, sa fie autentic/a in cel mai inalt mod. Adica in niciun caz “land of choice”, cu imnuri lalaite. Pentru ca autenticitatea nu se ascunde in boiala stridenta a unei realitati, in stralucirea calpa desfasurata pe plaje si nici macar in statisticile care cresc in doua ore de la 20.000 la 100.000, ci in interiorul consumatorului, in mintea sa si in satisfactia sa. Or sa-mi spuna istetii ca toate produsele au gradul lor de autenticitate; le raspund ca vinul frantuzesc nu se cumpara de la supermarket. Un iPod de 300 de dolari inglobeaza piese si munca si marketing in valoare de 100 de dolari. Restul este autenticitate si experienta, idee ce poate fi copiata, dar nu poate fi reprodusa.

 

Adaptarea - nu stiu daca este termenul cel mai potrivit, dar iata despre ce e vorba: pentru a trai bine trebuie oaresce truda. Creditul, sistemul financiar a creat o realitate paralela, care nu a tinut cont de dimensiunile pietei, de nevoile sale reale si de capacitatea oamenilor de a suporta imprumuturile. Si sistemul financiar va trebui sa se schimbe. Dar cred ca asta se va intampla dupa urmatorul mare faliment al unei banci pe plan local, pe care il anticipez in urmatorii doi ani. Nu spun pe ce ma bazez, dar fac o paralela, pentru efectele ce vor aparea, cu falimentele de banci din deceniul trecut, care au insemnat nu numai eliminarea unui soi de amatorism, la un anume nivel si la o cota aparte, din sistemul bancar, ci si o reasezare. La care a contribuit si privatizarea bancilor, e adevarat, dar proportiile au fost egale. Finantistii pretiosi de astazi vor trebui sa se apropie de intreprinzatori, sa coboare din sferele inalte in care s-au urcat singuri si in care, sincer, nu au ce cauta.

 

Adaptarea ar trebui sa insemne si renuntarea la niste sabloane - cel cu productivitatea romanilor, de exemplu. O sumedenie de voci fac tot timpul corelatii intre castiguri si productivitatea scazuta a romanului, dar se opresc aici. Uita sa spuna, in mod explicit, daca romanul doarme calare pe strungul de ultima generatie sau taranul la umbra butucului de vie, sau cauzele lipsei de productivitate sunt cu totul altele.

 

Adaptarea mai inseamna si renuntarea la mult prea multa incredere in fortele proprii, un rau care, intr-un fel sau altul, a pricinuit necazuri multor afaceri locale si care este unul din principalii factori care, pe Wall Street, au generat actuala criza. Jurnalistul Malcom Gladwell vorbeste, pe buna dreptate, ca nu este nevoie de sporirea competentelor, a cunostintelor si a nivelului de expertiza, ci de tinerea lor in frau. Ii tin pumnii doamnei din tramvai.