Un razboi civil care in multe privinte a fost decis de batalia de la Gettysburg, Pennsylvania, in 1863, a luat sfarsit 145 de ani mai tarziu, intr-o urna de votare din acelasi stat. Cand Barack Obama a castigat batalia electorala critica din Pennsylvania, victoria lui ca al 44-lea presedinte al Americii a fost asigurata.

 

In faimosul lui discurs de la Gettysburg, presedintele Abraham Lincoln i-a cerut fiecarui american sa “duca mai departe lucrarea neterminata pe care cei care au luptat aici au dus-o pana acum intr-un mod atat de nobil”. Acea lucrare a ramas insa neterminata pentru inca un secol si jumatate. Pentru ca, in ciuda deceniilor de legislatie referitoare la drepturile civile, interventii judiciare si activism social, in ciuda campaniei “Am un vis” a lui Martin Luther King si a Legii privind drepturile civile din 1964, nu se poate spune ca Razboiul Civil s-a terminat cu adevarat decat cand majoritatea alba a Americii a ales un presedinte afroamerican.

 

Aceasta s-a intamplat martea trecuta, si asa ne-am trezit de a doua zi intr-o tara diferita. Da, lupta pentru egalitate nu se termina niciodata. Dar putem s-o luam acum de la un alt capat cu forte proaspete.

Cum de a reusit Obama? Cert e ca a fost nevoie de o criza economica care apare o data intr-un secol ca sa faca indeajuns de multi cetateni albi sa voteze un candidat negru. Si, la fel de sigur, organizarea mai buna a lui Obama, maniera calma, stilul asezat de a vorbi si mesajul deloc amenintator de “schimbare” l-au ajutat la fel de mult.

 

Dar a mai fost si “efectul Buffett”, care a surclasat presupusul “efect Bradley” - alegatori albi spunand in sondaje ca vor vota cu Obama, dar de fapt votand pentru candidatul alb. Efectul Buffett a fost tocmai contrariul - republicani albi spunandu-le colegilor de pahar de la country club ca vor vota cu John McCain, dar apoi intrand in liniste in cabina de vot si alegandu-l pe Obama, desi stiau ca aceasta ar insemna impozite mai mari.

 

De ce? Unii au facut-o pentru ca au simtit cat de inspirati si de plini de speranta au fost copiii lor fata de ideea unei presedintii Obama, iar ei insisi nu numai ca n-au vrut sa stinga acele sperante, dar au dorit, in secret, sa le impartaseasca. Altii au imbratisat viziunea lui Warren Buffett potrivit careia daca astazi esti bogat si plin de succes, aceasta se datoreaza in principal norocului de a te fi nascut in America.

 

Si pe undeva au stiut ca dupa mandatul catastrofal al echipei Bush, trebuia sa existe si niste consecinte pentru Partidul Republican. Alegerea acum a lui McCain ar fi insemnat intr-un anume fel recompensarea incompetentei. Ar fi facut de ras principiile de responsabilitate guvernamentala si ar fi dezlantuit in America un val de cinism cu efecte profund distructive.

 

Obama va ramane intotdeauna primul nostru presedinte de culoare. Dar poate el fi unul dintre putinii nostri mari presedinti? Are aceasta sansa, intrucat cei mai mari presedinti ai nostri si-au asumat mandatul in unele dintre cele mai negre momente ale istoriei tarii si la capatul unora dintre cele mai adanci perioade de declin.

 

“Preluarea mandatului in vreme de criza nu garanteaza maretia, dar poate fi o ocazie pentru ca ea sa se manifeste”, spune Michael Sandel, specialist in filozofie politica de la Universitatea Harvard. “Asa s-a intamplat cu siguranta in cazul lui Lincoln, F.D. Roosevelt si Truman”. O parte din maretia lui FDR, totusi, a fost ca “a inceput sa promoveze treptat o noua filozofie politica de guvernare - New Deal - din mijlocul ruinelor si al dezintegrarii politice pe care le-a mostenit dupa criza economica”. Obama va trebui sa faca la fel, dar aceste lucruri necesita timp.

 

“FDR nu a candidat in 1932 promitand New Deal”, spune Sandel. “El a promis echilibrarea bugetului. Ca si Obama, el nu si-a inceput mandatul cu o filozofie de guvernare clar articulata. A venit la Casa Alba cu un spirit increzator, activ si experimentat. Abia in 1936 am avut o campanie prezidentiala despre New Deal. Care va fi echivalentul lui Obama nici macar el nu stie. Va iesi la iveala atunci cand el va aborda economia si rolul Americii in lume.”

 

Bush si ai lui nu au crezut ca guvernul poate fi un instrument al binelui comun. Ei i-au neutralizat pe ministrii cabinetului si au numit niste yesmani in posturi inalte. Pentru ei, urmarirea binelui comun era de fapt urmarirea interesului propriu. Votantii s-au rasculat impotriva acestor practici. Dar a mai existat si o rebeliune impotriva versiunii democrate traditionale a binelui comun - cea care sustine ca acesta ar fi doar suma tuturor grupurilor de interese care-si cer partea.

 

“In aceste alegeri, publicul american a respins astfel de notiuni inguste ale binelui comun”, sustine Sandel. “Cei mai multi accepta ca pietele nereglementate nu servesc binelui public. Pietele genereaza abundenta, dar pot duce si la riscuri si insecuritate excesive. Obama va trebui sa reinventeze guvernarea ca instrument pentru binele comun.” Dar o noua politica a binelui comun nu poate fi doar despre guvern si piete. “Ea trebuie sa fie si despre un nou patriotism - despre ce inseamna sa fii cetatean”, spune Sandel. “Aceasta este cea mai sensibila coar­da pe care campania lui Obama a evocat-o. S-a adresat unui idealism civic latent, dorintei americanilor de a servi o cauza mai inalta decat propria lor persoana, dorintei de a deveni din nou cetateni.”

 

Niciunul dintre aceste lucruri nu va fi simplu. Dar instinctul imi spune ca, din toate schimbarile care vor marca mandatul lui Obama, ruperea de trecutul nostru rasist s-ar putea sa fie cea mai mica. Mai sunt atat de multe altele de facut. Razboiul Civil s-a terminat. Sa inceapa reconstructia.