M-am ferit sa o spun, dar cred ca sunt destul de influentat de personajul unui roman SF, un soi de savant care, intr-o lume de specialisti foarte buni dar limitati chiar de cunostintele lor, actiona in limitele mult mai largi ale unei stiinte a stiintelor si care stia sa combine in fel si chip, de cele mai multe ori neasteptat, teoriile si faptele pentru a intelege si rezolva orice situatie aparuta; o combinatie de biologie, istorie, economie, astronomie si sociologie in masura sa explice de ce o fiinta ce pare atotputernica poate fi infranta din cauza mentalitatii sale rurale, a spaimei pe care i-o provoaca ideea parasirii spatiului vital si controlabil (va inspaimanta plecarea in necunoscut?).

In acest spirit, un puzzle de fapte si idei, sub o aparenta “funny” daca este cazul, poate oferi mult mai mult decat o analiza riguroasa, cu grafice si formule.Sa pastram totusi ideea de grafic, nu inainte de a spune ca formularea “pretul copiilor” se refera la sumele pe care le da biata presa avida de senzational pentru a fotografia nou-nascutii vedetelor: un grafic “cu bare” indica trei milioane de dolari pentru baiatul lui Matthew McConaughey, sase milioane pentru copilasul lui Jennifer Lopez si 16 milioane de dolari pentru gemenii Angelinei Jolie. O frumoasa crestere, care indica nu numai scaderea dolarului in graficele Fed, ci si devalorizarea acestuia in ochii starurilor sau ai editorilor.

Sa recurgem la un artificiu grafic acum, imaginea unui petrolier, cea a unui armator nervos ce studiaza niste grafice si cea a unui director de rafinarie vorbind agitat la telefon - stirea este ca armatorii au impus capitanilor de petroliere sa mearga mai incet, pentru a reduce livrarile de titei si a creste presiunile asupra pietei petrolului. Viteza marilor petroliere a scazut cu aproape patru procente, iar efectul nu se va lasa asteptat: in iarna anului trecut, cand proprietarii de nave au aplicat aceeasi masura, costurile de inchiriere a unei nave au tasnit ca o racheta, cu cea mai mare rata de crestere dintr-un deceniu si jumatate.

Schimbam poza petrolierului cu cea a turnului Eiffel, despre care jurnalista Catherine Field spune ca are o problema. Cu o suta de ani in urma, Parisul era locul unde te puteai lovi de Picasso, Rodin, Ravel sau Proust, de filosofi, pe vremea cand filosofia mai insemna ceva, de dansatori, pe vremea cand dansul mai insemna ceva, si de scriitori, pe vremea cand cartea mai insemna ceva. Astazi orasul este plin de turisti atrasi de cultura sa, de Luvru, de Centrul Pompidou, de Opera sau de Comedia Franceza. 

Dar “motoarele” sunt acum consumatorii si nu creatorii. Consumatorii de Mona Lisa, de impresionisti sau de Molière, in timp ce creatorii de frumos, ideile, spiritul, inovatia, talentul, competitia, boema adevarata, ca genera­toare de atractivitate, de nou, au pierit.

Rotundul ideilor il continua aceeasi Angelina Jolie, care s-a lansat in urma cu doi ani intr-un proiect de anvergura, proiect pe care il considera unic si care o entuziasmeaza, cu tot timpul trecut; este vorba de ecranizarea romanului “Atlas Shrugged” de Ayn Rand (eu i-as spune “Fiorul lui Atlas”). Pentru cei ce nu stiu cine este Ayn Rand trebuie sa spun ca este vorba de Alisa Zinovievna Rosenbaum, originara din Rusia, ajunsa in Statele Unite in 1929, scriitoare, autoare de piese de teatru si filosof, creatoarea unui sistem filosofic numit obiectivism. Obiectivismul inseamna, pe scurt, libertate, ratiune si individualism; omul se implineste in baza unei etici egoiste, actionand numai pentru propriul interes. Rand a sustinut capitalismul laissez-faire si a atacat credintele, morala crestina, altruismul sau colectivismul.

“Atlas Shrugged”, un roman situat in mod constant in orice top 10 al celor mai influente carti ale lumii, dezvolta o societate fascist-comunista, care se prabuseste tocmai pentru ca ideea de bine individual se transforma in bine comun, atragand schimbari la nivel uman fundamental. Ideile lui Rand au generat controverse, dar au si iscat ceea ce unii au interpretat a fi un cult de genul bisericii scientologice si au atras personaje de calibrul lui Alan Greenspan.

Sa sumarizam: Angelina Jolie, entuziasmata de ideile lui Ayn Rand, accepta sa isi transforme in bani, in bine personal, imaginea pruncilor, armatorii aleg intre binele personal si pretul pacurii cu care isi vor alimenta vapoarele peste trei luni, goana dupa bine personal a parizienilor elimina tocmai ceea ce a generat posibilitatea aparitiei binelui. Idei si comportamente asemanatoare se pot vedea in Romania la tot pasul, de la paginile acestei reviste la strazile si cladirile de birouri ale principalelor orase, pline de masculi alfa. Si de doamne alfa. Rostul acestui text, pe care l-am scris pentru ca simt ca sunt o voce ce vorbeste in somnul altcuiva, nu este de a evidentia situatii nemaivazute sau de a veni cu idei novatoare (personal am o optiune intre altruism si egoism, dar nu este publica, ci numai a mea); rostul textului este sa sublinieze necesitatea discernamantului, a analizei, a economiei privita ca metafora.