Cum stam cu stiinta? Oamenii de stiinta au stabilit ca in Marea Britanie trei femei au orgasm, in medie, in fiecare secunda. O secta a anuntat ca a clonat deja fiinte umane. In fiecare zi ni se serveste portia necesara de stiinta funny. Iata si efectele secundare.

Stiinta pentru uz casnic, de tip Discovery, poate naste reverii interesante sau de-a dreptul naive, poate naste fanatici urbani ai naturii sau, dimpotriva, poate amuza si atat. Eu zic ca ultimul dintre rezultate e si cel mai normal. A existat dintotdeauna o grava ruptura intre stiinta institutionalizata, serioasa si stiinta de consum, misterioasa, cu aer alchimist, cea practicata de sarlatani sau de oameni cu haruri ciudate. Schisma se pastreaza.

Cand citesti o stire cu ce-au mai descoperit oamenii de stiinta in legatura cu sexualitatea animalelor de companie sau privind punctul G, poti sa fii sigur ca te afli in categoria stiintei tabloide, a stiintei vesele. Odata cu dezvoltarea canalelor de nisa care promoveaza filmul documentar stiintific s-a produs si o revolutie chiar in interiorul acestei opozitii.

Stiinta de entertaiment a inceput sa-si procure subiecte grave pe care sa le trateze in maniere mai mult sau mai putin "light". Or, nu stiu altii cum sunt, va poate parea chiar o viziune marxizanta asupra canalelor cu pricina (fie Discovery, fie National Geographic, History etc.), dar este evident ca o astfel de morga serioasa asumata la televizor da nastere unei stiinte a ipocriziei.

Ati observat probabil cu totii anomalii vesele la vreo discutie relaxata cu prietenii despre documentarele discoveresti. Unul e fan filme cu Hitler, altii sunt morti dupa Stalin (scuzati exprimarea), iar al treilea sigur este pasionat de rechinul alb. Unuia ii place un isteric australian care se freaca toata ziua pe burta cu niste crocodili.

Altii sunt fani Animal Planet pentru ca, logic, le plac animalele de orice fel. Si ma opresc aici din enumerare pentru ca deja simt nevoia sa infiintez un Partid anti-Discovery. Unul dintre principalele motive ar fi acela ca discursul popularizator este de prea multe ori nociv-superficial. Nu cred in cultura de tip Discovery asa cum nu cred in cultura de tip "stii si castigi".

Nu cred ca esti un tip cult daca-mi spui pe loc primele zece lacuri din lume in functie de adancime. Nu cred ca afli mai multe despre Stalin sau Hitler uitandu-te toata ziua la imagini alb-negru sterse in care cei doi molfaie discursuri idioate.

Este iritanta de asemenea transferarea circului in natura. Acum suntem - cica - mult mai corecti cu animalele. In loc sa le ducem in custi prin lume, am pus "oamenii de stiinta" pe urmele lor. Acum bagam cercetatorii in cusca si ii cufundam pe fundul oceanului pentru a observa comportamentul balenei ucigase. Impresia mea e ca o gorila care zburda libera prin jungla cea salbatica are toate sansele sa descopere minimum zece camere de luat vederi prin tufisurile salbatice in care isi face veacul.

E un soi de Big Brother cu natura, un complex al vinovatiei pe care specia noastra si-l rezolva inregistrand la nesfarsit imagini... Sa ne intelegem, cand vezi un panda la televizor nu ai cum sa nu spui "vai, ce dragut e!". Dar, in momentul in care spui asta, trebuie sa realizezi si ca te uiti la un show si atat. Ipocrizia Discovery nu e tocmai usor de definit. Cert e ca am descoperit de multe ori in documentare (din domeniile la care ma pricep cat de cat) un amestec de locuri comune si senzationalism, melanjuri ciudate de imagine si demagogie stiintifica. Demagogie pentru ca ipoteze de lucru sunt servite drept informatii.

Stiinta este si o foarte serioasa religie, un motiv de adulare. Acum doi-trei ani secta rafaelitilor anunta cu mare fast nasterea primelor clone umane. Intreaga presa mondiala a vuit. Era amestecul perfect de mistificare religioasa si reverie stiintifica. O simpla ipoteza a fost exploatata inteligent de o mana de sarlatani mistici. Si mania Discovery seamana de multe ori cu un sentiment religios. Nu de putine ori am fost contrazis in discutii pe diverse teme cu argumentul suprem "am vazut pe Discovery!" - si daca ai vazut acolo se cheama ca ai avut acces la adevarul suprem. Adevarul discoveresc nu se discuta, doar e stiinta, ce Dumnezeu!

Stiinta trebuie popularizata, fara indoiala. Intotdeauna stirile despre o noua planeta sau galaxie vor avea un aer tulburator. Dar popularizarea stiintei ca industrie este periculoasa pentru ca distruge indoiala. Pe canalul Discovery Science, in ciuda titulaturii pompoase, poti vedea cele mai inepte documentare despre existenta certa a extraterestrilor. Se repeta cumva experimentul lui Orson Welles care panica America prin simpla interpretare radiofonica a unei piese despre invazia martienilor. Welles facea insa arta, fictiune. Acum insa ni se livreaza la pachet "stiinta". Si nimeni nu mai este ingrijorat.

Nu-mi plac fanaticii popularizarii stiintei. E bine ca avem tot timpul documentare despre secretele lumii, cele mai tari catastrofe, dictatori sangerosi si celelalte. Sunt informatii, pana la urma. Care trebuie insa privite ca entertainment, cu simtul umorului. Mi-e mila de bietii rechini pe care ii vad inotand prin ocean cu o turma de paparazzi stiintifici dupa ei, concluziile fiind mereu aceleasi: rechinii sunt niste fiinte extraordinare si nu asa de rele cum par.

Nu am nici o concluzie la acest articol. E mai mult o recomandare: priviti si programele para-stiintifice cu acelasi ochi critic cu care priviti "Ciao, Darwin!", o foarte buna emisiune de antropologie coordonata candva de savantul Dan Negru.