Nu arata prea bine, fasiile se rupsesera, iar muncitorii il tratau cu relativa nepasare si neindemanare. Eram decis sa ma supar, remorca bloca trotuarul de-a binelea si alora nu le pasa de pietoni, dar am suras - “MacGuffin...?!?” si am trecut, intr-o rana, mai departe.

Ajuns in redactie am citit pe blogul unui economist despre cineva care a propus, nu in mod oficial, dar la modul serios, pentru premiul Nobel pentru pace compania Wal-Mart. Am zambit iara si am zis “Nu era MacGuffin, e pistolul lui Cehov!”.

Sa explic: MacGuffin este creatia regizorului Alfred Hitchcock si este elementul care conduce o poveste, motivand personajele; ceea ce-l deosebeste de alte elemente principale este lipsa sa de personalitate, de “greutate” in economia intrigii.

Cineastul a povestit ca s-a inspirat, atunci cand a definit MacGuffin-ul, dintr-o istorioara: este vorba de doi barbati intr-un tren. Unul intreaba: “Ce aveti in pachetul acela mare?”, iar cel de-al doilea il lamureste: “Este un MacGuffin”. “Ce este un MacGuffin?”, intreaba primul. “Este un aparat pentru prins leii din muntii Scotiei”, il lamureste senin al doilea. “Bine, dar nu exista lei in Scotia”, replica curiosul. “Atunci nici MacGuffin nu exista. Pentru ca MacGuffin nu e absolut nimic”, zambeste al doilea.

MacGuffin este statuia in sine din “Soimul Maltez”, uraniul din “Notorious” sau R2-D2, robotul acela dragalas pe care il cauta toata lumea si care scoate sunete bizare in “Razboiul Stelelor”.

Pistolul lui Cehov este o tehnica literara prin care un element este introdus in poveste in prima parte, dar nu-si dovedeste utilitatea decat mai tarziu. Importanta sa erupe pur si simplu. I se spune asa dupa A.P. Cehov, dramaturgul care a scris “Unchiul Vania” si care a trasat regulile: “Daca in primul act ai un pistol pe perete, in ultimul act pistolul acela trebuie sa traga”.

Povestea cu Wal Mart porneste de la un jurnalist canadian care a luat in calcul o serie de realitati si s-a intrebat, la finele articolului, daca nu cumva retailerul american merita Premiul Nobel pentru pace.

Spune ziaristul ca Wal Mart asigura slujbe pentru aproape doua milioane de oameni (adica lupta impotriva saraciei), creeaza oportunitati pentru cei din China sau India, asigura dividende pentru milioane de actionari si vinde hrana, haine si alte produse la preturi cu 15 pana la 25% mai mici decat alte lanturi de magazine.

Facand o corecta diferentiere intre intentii (Wal-Mart nu este institutie de binefacere, chiar daca actioneaza cum actioneaza) si rezultate (cele enumerate), jurnalistul avanseaza ideea acordarii premiului.

Economistul Steve Horowitz invoca un program social derulat de companie si care a ajutat consumatorii sa economiseasca un miliard de dolari din banii pentru medicamente si continua ideea lansata de jurnalistul canadian. Idee care apare si la comentatorul John Tierney, intr-un editorial din toamna anului 2006, atunci cand Muhammad Yunus, fondatorul Grameen Bank, banca saracilor din Bangladesh, a castigat Nobelul. Acuma sa asamblam povestea, adica sa-l lipim pe MacGuffin de pistolul lui Cehov.

MacGuffin era gazonul acela. Logic, nu? Cei de la NATO au vazut cat de urat e Bucurestiul si cat de tare se sluteste pe zi ce trece. Asa ca au facut adunarea aceea care innebuneste pe toata lumea, cu scopul secret de a determina autoritatile sa puna gazon in zona Universitatii, la iesirea de metrou dinspre Coltea. Mi se pare cea mai fezabila justificare pentru toata desfasurearea falsa de forte din ultima vreme.

Pistolul lui Cehov este atunci cand Primaria Bucurestiului vrea premiul Nobel. O paralela simpla: Wal-Mart face toate minunile acelea in valoare de miliarde de dolari pentru a deternima un jurnalist canadian sa-i propuna la Premiul Nobel; cu ocazia aceleiasi reuniuni NATO, PMB s-a facut ca face curat si ca strange cateii si ca pune gazon pentru a ma determina pe mine sa avansez ipoteza, singura posibila si logica, ca cineva vrea premiul Nobel pentru ca are grija de noi.

Povestea este in plina desfasurare, iar finalul nu a fost scris.

Pentru ca, stiti?!, cel mai bun MacGuffin dispare la sfarsitul povestii.