Of, cate discutii despre marele razboi intre sentiment si libido, intre sex si dragoste! Se pierd in istorie miile de pagini dedicate temei. Sunt doua imparatii ale sentimentelor pe care omul contemporan se amageste ca le-ar putea impaca: sexul si dragostea.

Din pacate sau din fericire, faptul ca se scriu zeci de retete despre felatia perfecta sau despre cum sa ai un megaorgasm in 30 de secunde nu afecteaza in nici un fel opozitia stramoseasca intre doua mari industrii. Ati inteles bine! Industrii! Una a sexului si cealalta a dragostei.

Despre industria sexului se scrie cu delicii si in tabloide, si in cele mai scrobite publicatii financiare. Pentru ca sexul pare fara secrete, e simplu de tradus in cuvinte, imagini sau cifre, dupa caz. Cand spui industria XXX toata lumea stie despre ce e vorba. Cu mult mai multa retinere se vorbeste despre o industrie a dragostei.

Dragostea (iubirea sau cum vreti sa-i spuneti) este un subiect fragil, ocolit de analisti, iar simplul fapt de a-l aseza in sintagma "industria dragostei" este in sine deja o mare blasfemie. Sunt doua mari perspective asupra dragostei care par sa domine "piata". Viziunea macho, pe de o parte, in care dragostea este "chestia" aia dintre pauzele de sex. Si mai e, apoi, viziunea extrem feminizata, telenovelistica, in care dragostea este "chestia aia" extraordinar de importanta in care sexul e un mic amanunt in comparatie cu intensitatea sentimentelor.

Un lucru foarte important s-a intamplat in ultimii ani in Romania. Mari intelectuali au descoperit avantajele industriei amorului. In timp ce foarte tinerii scriitori inca adora pornografia, Mircea Cartarescu filozofeaza molcom, matur pe o tema frivola, deloc hard: "De ce iubim femeile". A fost un hit editorial, cartea s-a vandut excelent. Cat despre textele insele, unele sunt delicioase. Au fost, bineinteles, prilej pentru masele frustrate de scriitori romani (care nu se vand) sa deplanga comercializarea, prostituarea lui Cartarescu. Dar de cand sa scrii despre dragoste se cheama prostitutie? Miscarea lui Cartarescu a fost una extrem de inteligenta, una de scriitor care nu a stat degeaba in Vest, a mai si invatat cate ceva pe acolo. Principala lectie: un scriitor mare are nevoie de un public mare.

Mai nou, a aparut o antologie de poezie de dragoste alcatuita de Ioana Parvulescu si cu un CD pe care sunt imprimate lecturile lui Gabriel Liiceanu. Liiceanu este un sustinator aprig al elitelor, vede fenomenul cultural in ierarhii, il vede mai ales impartit in alesi si neofiti. De aceea poate parea surprinzatoare o astfel de productie comerciala venita din zona Humanitas. O credinta conservatoare despre ordinea lumii culturale naste o sanatoasa viziune comerciala. Ce poate fi mai frumos!

Avem o dilema. Am vrea ca piata dragostei sa fie ocupata numai de insipide lucrari de genul "100 de cai de a-l innebuni", "50 de secunde pana la orgasmul absolut", "Cum sa-ti vrajesti partenerul", "150 de texte care o cuceresc definitiv"? Deja aici suntem in zona de comercial extrem. Este zona in care dragostea se intalneste cu detergentii, dar si cu produsele XXX. E la fel de monotona precum intrigile ritmice dintr-un film porno. De aceea e indicat ca marele public sa aiba acces la poeme de dragoste alese de un filolog, de un cunoscator.

Multe dintre optiunile Ioanei Parvulescu sunt previzibile pentru un cunoscator. Evident, pot aparea si conflicte intre gusturi poetice. Nu inteleg, de exemplu, cum de lipseste Arghezi cu formulari amuzant-comerciale, numai bune de retinut ("Pasunea mea tu sa fii / Cu papadii. / Eu sa fiu boul tau alb si nevinovat / Care te-as fi pascut si te-as fi rumegat" sau, mult mai simplul vers, "Nu stiam ca ma voi vindeca de mine cu tine"), in conditiile in care Voiculescu e prezent. Putem dezbate la nesfarsit, e placerea carcotasa a cititorului, pana la urma. Si de ce n-am pune si versurile unor trupe recente care agita inimile tinere in ziua de azi cum o facea povestea lui Werther odata?

Sa mergem in alta zona din piata dragostei, zona in care s-a inregistrat, probabil, cel mai spectaculos succes din istoria noastra mediatica: Acasa TV. Un tsunami de sentimente felurite, cu intrigi previzibile, cu tone de cliseu. Dar asa e dragostea, monotona. Cert e ca aduce mai multi bani decat ar putea-o face vreun canal cu sex explicit vreodata. Publicul e preponderent feminin, publicitatea la margarina si detergenti curge in valuri. Nu intamplator diversi scriitori contemporani vizionari (Michel Houellebecq) si cam misogini prevad stingerea treptata a speciei masculine si a sexului traditional. Barbatii nu vor pierde batalia genetica, ci batalia comerciala. Sunt mult mai prosti cumparatori decat femeile. Glumesc (sper).

Dragostea e o piata. Dragostea ne frustreaza cel mai mult in actul comunicarii. Cand esti indragostit, primul lucru pe care esti gata sa-l spui nu e traditionalul si deja agasantul "te iubesc", ci "nu am cuvinte sa spun ce simt". Ei bine, toata aceasta frustrare retorica  trebuie umpluta cu tone de cuvinte de duh, telenovele, poezii ieftine sau poezii foarte fine, texte despre amor scrise excelent sau scrise cu picioarele, fiecare dupa dorinta si putinta. Ce e cu adevarat incurajator este ca scriitorii buni incep sa prinda gustul comercial al dragostei. De ce sexul poate fi vazut ca un business, iar dragostea nu? Asadar, intr-o competitie anatomica, putem avea uneori scoruri surpriza: cordul vinde mai bine decat zonele erogene. Iar poeziile de bun-gust pot fi mai comerciale decat retetele aiuristice de succes in amor.