A facut ceva valva o recenta initiativa a unui grup de parlamentari cu privire la distribuirea manualelor scolare in format electronic (eu prefer termenul “digital”, pentru a indeparta orice posibila confuzie). Cum vorbeam in urma cu cateva saptamani despre problemele pe care sistemul educational le are in fata datorita inevitabilei aparitii a unei generatii de “nativi digitali” care va trebui educata de un corp didactic format (in cazul cel mai fericit) din “imigranti” in lumea dominata de computere si internet, poate ar merita sa aplicam putin speculatiile asupra acestui caz.

Foarte pe scurt, proiectul de lege prevede ca la inceputul fiecarui ciclu de invatamant obligatoriu, elevii sa primeasca pe un stick de memorie (sau, daca preferati, flash pen) echivalentul digital al manualelor scolare. Prima intrebare care se ridica este una de principiu: foloseste la ceva? Fara indoiala ca tehnologiile informatice isi au locul lor in procesul de invatamant, insa acestea trebuie integrate in acest proces, iar sarcina acestei integrari revine celor care se ocupa de educatie.

Ministerul Educatiei are o politica de utilizare a mijloacelor IT&C in scoli si un buget alocat pentru cheltuielile ce decurg de aici, dar se pare ca initiativa adoptata cu entuziasm de Camera Deputatilor (au fost doar doua abtineri) face abstractie de strategia celor de la educatie, iar impresia mea este ca, pur si simplu, dascalii nici macar n-au fost consultati. Pentru ca daca ar fi fost, acestia ar fi intrebat cu siguranta ce sens are sa distribui formatul digital atata vreme cat elevii oricum dispun de manuale tiparite, iar confortul vizual si ergonomia cartii tiparite sunt inca suverane. Putina mea competenta in materie de educatie provine din experienta mea de parinte, iar aceasta imi spune ca folosul distribuirii manualelor (iar proiectul deputatilor se refera strict la manuale) in format digital este minimal. N-am observat la fiica mea vreo tentatie de a folosi calculatorul pentru altceva decat referinte la informatii care nu erau in manuale sau in diverse alte materiale tiparite (desigur, ma refer la orele dedicate studiului). As fi fost tentat sa spun ca daca nu foloseste, macar nu strica... Daca nu ar fi implicata si problema costurilor. Cu greu se poate imagina o varianta mai costisitoare decat stick-ul de memorie pentru a distribui in masa informatie care este, prin natura ei, statica si destinata doar consultarii (read-only). Mai mult, deputatii vor memorii de minim 4 GB, care costa cel putin 50 RON in orice magazin.

Aceste dispozitive isi au desigur utilitatea lor, insa pentru diseminare in masa variantele firesti sunt publicarea pe web (iar unele manuale sunt deja acolo) sau distribuirea de CD-uri sau DVD-uri, pentru care multiplicarea se face prin mijloace industriale, iar costurile pe bucata sunt infime.

Explicatiile ulterioare furnizate de presedintele comisiei IT&C din Camera, Varujan Pambuccian, nu au risipit nedumerirea. Pe de-o parte, s-a subliniat caracterul optional, adica faptul ca elevii vor putea sa opteze pentru manualele tiparite sau cele digitale, desi proiectul nu vede forma digitala ca o alternativa la cea tiparita. Pe de alta parte, dl. Pambuccian a vorbit despre avantajele unor materiale multimedia interactive, ceea ce are sens desi proiectul deputatilor nu prevede asa ceva (si tot nu explica optiunea pentru memory stick).

Dar realizarea unor astfel de materiale nu este deloc triviala si necesita o abordare diferita decat a manualelor conventionale. Practic, trebuie regandit totul intr-o maniera non-liniara, bazata pe hipertext, sunet si imagine, ceea ce ar necesita un efort interdisciplinar (educatori, psihologi, experti in informatica si audiovizual etc.) si ar implica schimbari semnificative chiar in procesul didactic. Probabil ca un studiu privind impactul ar putea aduce corectiile de rigoare. E vorba de ani, insa proiectul se refera explicit la 2008.

Asadar, nu fiecare elev, ci doar cei ce vor. Nu manuale, ci materiale multimedia interactive. Daca ratiunea va invinge, nu pe memory stick, ci pe DVD. Nu acum, ci peste cativa ani. Numai ca peste cativa ani conditiile vor fi altele, elevii vor fi la fel de “digital natives” ca in restul lumii civilizate, accesul broadband la internet va fi la fel de firesc precum apa curenta, iar orice initiativa care prevede distribuirea de informatie pe suport va fi desueta. Cei care nu judeca in perspectiva acestor evolutii vor ramane imigranti intr-o lume digitala pe care n-o inteleg.