Personal, imi amintesc cu duiosie noptile petrecute in adapostul antiaerian: treziti taman cand era somnul cel mai profund si tarati in pijamale si halat intr-un subsol umed, in intregime din beton armat, luminat de becuri slabe, ne jucam de-a prinselea in timp ce deasupra capetelor noastre explodau bubuituri infundate ce nu stiam daca erau de la antiaeriana sau de la bombe. Mamele noastre tremurau, de frig si de frica, dar pentru noi era o aventura stranie. Iata ce este nostalgia.

Asadar, suntem dispusi sa acceptam tot ceea ce ne aminteste de oribilii ani ’40 si este tributul ce-l platim batranetii noastre.

Cum erau orasele in acea epoca? Intunecate pe timpul noptii, cand camuflajul ii obliga pe rarii trecatori sa foloseasca lanterne nu cu baterie, ci cu dinam, precum farul de la bicicleta ce era incarcat prin frecare, actionand spasmodic cu mana un soi de tragaci. Mai tarziu a intervenit insa starea de asediu si nu aveai voie sa iesi pe strada.

Ziua orasul era strabatut de regimente militare, cel putin pana in 1943, cand in oras era incartiruita Armata Regala, dar cel mai intens in timpul Republicii Sociale(1), unde in metropole treceau necontenit escadroane si patrule ale soldatilor din batalionul San Marco(2) sau ale Brigazilor Negre, iar in localitatile de provincie mai frecvent grupuri de partizani, si unii, si altii inarmati pana-n dinti.

In acest oras militarizat in anumite situatii erau interzise adunarile de oameni, roiau inca cete de Balilla si Piccole Italiane(3) in uniforme, si de scolari cu sortulete negre iesiti de la scoala la pranz, in timp ce mamele mergeau sa cumpere putinul aflat in magazinele alimentare, iar daca voiai sa mananci niste paine nu zic alba, dar nu dezgustatoare si facuta din rumegus, trebuia sa platesti sume considerabile la piata neagra.

In casa lumina era slaba, de incalzire nu mai vorbesc, limitata doar la bucatarie. Noaptea se dormea cu caramida incalzita in pat si imi amintesc cu nostalgie chiar si de degeraturi.

Acum nu pot spune ca toate aceste lucruri s-au intors, evident nu in totalitate. Insa incep sa le adulmec parfumul. Sa incep spunand doar ca la guvernare exista fascisti. Nu doar ei si nu intrutotul fascisti, dar ce importanta are, se stie bine ca istoria loveste prima oara sub forma de tragedie si o a doua oara sub forma de farsa. In schimb, pe acele vremuri apareau pe ziduri manifeste in care se vedea un negru american dezgustator (si beat) intinzand o mana ca o gheara catre o Venus din Milo ca laptele. Astazi vad la televizor chipuri amenintatoare de negri scheletici care invadeaza pamanturile noastre cu miile si, la modul cel mai sincer, in jurul meu lumea este mai inspaimantata decat in trecut.

Reapare uniforma neagra in scoli, si nu am nimic impotriva, mai bine decat t-shirt-ul cu logo al golanilor, doar ca simt in gura un gust salciu si precum Gozzano(4) imi vine sa spun “ma intorc, ma intorc, in omienouasutepatruzeci”. Tocmai am citit intr-un ziar ca primarul leghist din Novara a interzis ca pe timpul noptii, in parc, sa se stranga mai mult de trei persoane. Astept cu un fior proustian si intoarcerea starii de asediu. Militarii nostri se lupta cu rebelii cu chipul colorat in Asii mai mult sau mai putin orientale (din pacate nu mai fac acelasi lucru in Africi). Dar vad batalioane ale armatei, bine inarmate si cu toate camuflajele aferente, chiar si pe trotuarele din orasele noastre. Ca pe timpuri, armata nu combate doar la frontiere, face si operatiuni politienesti. Parca m-as afla in “Roma Oras Deschis”(5).

Citesc articole si ascult discursuri destul de asemanatoare cu cele citite pe-atunci in Apararea rasei(6), unde nu erau atacati doar evreii, ci si tiganii, marocanii si strainii in general. Painea este din ce in ce mai scumpa. Suntem avertizati ca trebuie sa facem economie la petrol, sa limitam consumul de energie electrica, sa nu lasam vitrinele luminate noaptea. Se reduce numarul masinilor si reapar “Hotii de biciclete”(7). Ca o nota de originalitate, in curand va fi rationalizata apa. Nu avem inca un guvern pentru sud si unul pentru nord, exista insa oameni care fac eforturi in aceasta directie.

Imi lipseste un Sef care sa imbratiseze si sa sarute cast pe obraji prospere gospodine rurale, dar gusturile nu se discuta.