Lasati-l in pace pe Basescu!

Postat la 10 iunie 2008 9 afişări

Ce am invatat noi cu totii din aceste alegeri locale? Ca aceia care nu s-au mai legat de Traian Basescu au avut mai multe de castigat decat cei care au incercat sa se remorcheze la imaginea presedintelui.

Printr-o ciudata aliniere a astrilor, aceste alegeri nu au fost pierdute de niciunul dintre cele trei mari partide, PD-L, PSD si PNL. Toate formatiunile au obtinut scoruri bune - sau cel putin asa arata hartiile de la Biroul Electoral Central, comparate cu punctele de referinta pe care si le-a stabilit fiecare conducere de partid. Avem doua partide, PD-L si PSD, care au trecut linia de final cap la cap si un urmaritor nu atat de saracacios pe cat se asteptau unii, PNL, care desi nu le sufla in ceafa inca, se vede destul de bine in oglinda retrovizoare. Insa daca ne uitam mai atent la ce e in spatele invingatorilor, vedem ca nici unul, nici celalalt nu au motive sa zambeasca si sa plece linistiti in concediu.

Partidul traditional favorabil presedintelui, PD-L, nu a reusit sa obtina procentele insumate ale precursorilor sai PD si PLD de la alegerile europarlamentare, desi nu se poate spune ca au renuntat la reteta de atunci - asimilarea pana la confuzie a figurii presedintelui Traian Basescu, castigatorul prin excelenta al ultimelor teste populare, ci dimpotriva - si poate tocmai de aici vine si o parte din explicatie. PD-L a reusit sa-si dubleze insa procentele fata de localele din 2004. Dar democrat-liberalii sunt la o mare distanta de sondajele optimiste care le garantau numai cu cateva luni in urma cel putin 40% din sufragii si, dupa redistribuire, majoritatea mult visata pentru a putea forma viitorul guvern fara apelul la o noua “solutie imorala”. Respectati-l, dar, pe Emil Boc pentru rezultatele obtinute - asa cum ne-a indemnat Traian Basescu -, dar cautati si declaratiile vicepresedintelui Radu Berceanu, care a recunoscut cu dezinvoltura care-l face uneori simpatic ca in Aleea Modrogan nr. 1 se asteptau cel putin 35% la aceste alegeri locale.

Partidul traditional potrivnic presedintelui, PSD, nu a reusit sa egaleze sau sa depaseasca rezultatele la alegerile locale din 2004 - asa cum optimistul Mircea Geoana a lasat sa-i scape porumbelul chiar pe ultimii metri ai campaniei. Si atunci, ca si acum, l-au ales gresit tot pe Traian Basescu drept principala tinta pe care sa-si exerseze tirul. Dar PSD n-a fost nici atat de departe de acele rezultate; mai mult, a reusit sa recupereze din procentele care i-au lipsit la europarlamentare si a cam facut de rusine galonate institute de sondaje care-l mentineau in jurul pragului de 20%, cu tot cu marja de eroare aferenta. Nici aici n-o sa-l auziti pe Mircea Geoana recunoscand ca s-a descurcat mai prost decat se angajase, dar daca sunteti putin atenti la parabolele horticole ale omologului lui Radu Berceanu intr-ale locvacitatii, Madalin Voicu, veti intelege ca nici la sediul din Kiseleff nr. 10 nu impleteste nimeni coroane de lauri - poate doar niste funii pentru o serie de convorbiri mai dure care se anunta pentru vara aceasta.

Partidul fost favorabil, apoi fost virulent potrivnic presedintelui Basescu, PNL, a reusit cel mai bun scor din intreaga sa istorie contemporana, in conditiile in care multi isi dregeau vocea sa-i cante prohodul chiar in preziua alegerilor. Cum s-a intamplat? PNL a fost, se pare, singurul care si-a insusit - in al doisprezecelea ceas - lectia de la referendumul de suspendare a presedintelui si a rarit tot mai mult in ultima perioada atacurile la adresa lui Traian Basescu. Norica Nicolai, Puiu Hasotti si Crin Antonescu au inceput sa vorbeasca despre alte subiecte sau chiar sa taca mai des, iar Bogdan Olteanu si Calin Popescu-Tariceanu si-au redus discursul in ce-l priveste pe presedinte la o lozinca destul de simpla, dar necombativa: “presedintele continua pe linia conflictuala, dar noi nu intram in polemici cu el, pentru ca avem treaba”.

Lasandu-l pe Basescu sa se certe singur cu restul lumii si folosindu-se de cresterea economica pentru a stimula bugetele locale, PNL a reusit sa-si castige dreptul de a spera la un viitor confortabil dupa alegerile generale. Pentru ca PD-L va primi cel mai probabil misiunea formarii guvernului din mana presedintelui Basescu (indiferent de rezultatele la parlamentare, presedintele are dreptul constitutional sa aleaga pe cine vrea pentru formarea guvernului), dar va fi constrans sa-si negocieze o majoritate. Si, dupa cum profetea sibilinic acelasi Berceanu, “dupa alegeri incepe un nou ciclu, se lasa in urma toate vrajbele, toate ranchiunele si e posibil orice”. Evident, acest “orice” are multe intelesuri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
politica
/opinii/lasati-l-in-pace-pe-basescu-2697455
2697455
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.