Dobanda este marisoara, 1% pe zi, iar creditul trebuie returnat in trei luni. Daca omul plateste, isi primeste sufletul inapoi. Stirea nu explica ce se intampla daca omul nu plateste si cum executa garantia cei de la Kontora.

Reinterpretarea moderna a istoriei lui Faust, in varianta baltica si saracuta, pe bani putini, de criza, mi-a schimbat un pic un inceput de zi frustrant si un sentiment neplacut, pe care nu-l mai incercasem de o buna bucata de vreme.

Sa incep cu inceputul: ati simtit vreodata ca va mananca plamanii? O racaiala interna, mocnita, care nu se lasa spalata de nici un dus, de nici un zambet, de nici o petrecere. Era starea mea din urma cu ceva timp, un an jumatate spre doi, stare generata de nimicul cotidian romanesc, de uratenie, de stupiditate si de cenusiu. Sunt sigur ca multi ma inteleg, iar cei care nu o fac e bine sa abandoneze acest text si sa treaca la urmatorul articol din revista. Mancarimea din plamani era data de sentimentul ca molecule de aer care au oxigenat plamanii unor persoane cu care nu am pasiuni comune se afla in plamanii mei - un contact mai intim, mai puternic chiar decat amorul fizic, nu credeti? O precizare, daca mai este necesara: formularea “persoane cu care nu am pasiuni comune” are nuante puternic eufemistice. De mancarimea aceea m-am vindecat cu carti si muzica, croindu-mi o lume “de refugiu”, populata de numitii Buddy Guy, John Lee Hooker, Seasick Steve, Calvin Russell sau de cei cunoscuti drept Rammstein si ZZ Top.

In dimineata in care televiziunile anuntau moartea lui Michael Jackson mancarimile au reinceput, brusc. Pentru ca televiziunile adunasera la priveghi tot felul de insi, reprezentativi pentru societatea romaneasca, iar pe unii, destul de multi, nu i-a rabdat inima sa nu pomeneasca si sa nu interpreteze in fel si chip problemele cantaretului. Nemultumirea mea nu a fost generata de prezentarea acestor probleme, ele au fost reale si nu putine, ci de graba cu care s-a facut asta - un fel de <eu, eu, sa fiu eu primul care da cu piatra!>. Inainte de orice, de bunele si relele sale, Jackson a fost un om si un artist. Nu m-am numarat nicio secunda printre fanii sai, dar nu pot sa nu recunosc impactul pe care l-a avut si bucuria pe care a oferit-o oamenilor. Si bucuria de care vorbesc estompeaza orice acuzatii, orice banuieli si oricati bani pierduti. Iar aruncatorii de pietre puteau astepta macar niste ore daca nu o zi intreaga, fara sa se teama ca ar afecta proportia, echilibrul necesar dintre regrete si privirea cinic-lucida.

Nu m-am gandit niciodata la Baudelaire sau la Rimbaud si nici chiar la Hemingway ca la niste betivi depravati sau la Van Gogh ca la un nebun sifilitic; au fost oameni care au vrut sa depaseasca conventiile si au facut-o, fiecare, in felul lui. Mai importante au fost si sunt operele lor, dromaderii si Santiago si pestele lui si copiii lui Thomas Hudson si campul cu ciori si cel cu floarea soarelui si iluminarile. Se cheama geniu si umanitate - niste chestii pe cale de disparitie acum. Iar cand vor sa iasa la suprafata sunt repede acoperite de conspiratia stupizilor. Intr-un fel sau altul, fiecare ne vindem sufletul cuiva - artistii negociaza cu absintul si acesta le ofera, in schimb, inspiratie; cantaretii isi vand sufletele duhului instrumentelor si capata sunete; altii obtin, pentru un pret sau altul, un ochi cinematografic, o mana sigura pe penel sau, de ce nu?, abilitatea de a face bani. Masura adevarata este, pe plan uman, in toate aceste cazuri, ceea ce oferim si nu ceea ce platim. Cat ne expunem si in schimbul a ce.

Cred ca pe asta se bazeaza si demersul celor de la Kontora, pe care nu ii banuiesc de prostie, ba ii vad, mai mult, drept niste fini experti in marketing; daca mai exista valori morale in lumea asta, atunci cei ce se imprumuta vor veni cu dobanda si cu banii inapoi - cred ca sufletul nordic are resurse pentru aceasta.

Dar ma intreb sincer care ar fi rezultatele unui asemenea demers la noi.Pentru ca exista studii clare, de netagaduit: cei ce se vad drept persoane etice, morale, deosebite sunt mult mai dispusi sa incalce principiile morale. Cu alte cuvinte, cel mai aprig ecologist se va dovedi, in general, un risipitor de electricitate si hartie, iar puritanul isi va recompensa asa-zisele calitati cu amor din belsug. Desigur, si reciproca functioneaza. Este ceea ce psihologii Sonya Sachdeva, Rumen Iliev si Douglas Medin numesc un termostat moral, care ajuta umanitatea, in ansamblu, sa isi pastreze echilibrul.

Problema e ca mie nu-mi pasa de echilibrul umanitatii in general, pentru ca pe mine ma mananca plamanii aici.