Facebook vrea totul

Postat la 26 aprilie 2010 16 afişări

Pozitia de stapan al internetului pe care o detine Google ar putea fi amenintata de Facebook, care va colabora cu Microsoft pentru a aduce un sistem de documente. Mai mult chiar, Facebook vrea sa cuprinda in graful social si paginile de interes din web.

Am recunoscut cat se poate de franc saptamana trecuta ca, desi ma intereseaza valentele sociale ale internetului, nu sunt tocmai un fan al retelelor de socializare si se pare ca nu prea sunt "prietenos" de felul meu. Nici microblogging-ul nu ma atrage in mod deosebit, telefonul il detest, iar serviciile de mesagerie instantanee le consider dusmani personali. Cel mai bine m-am simtit pe LiveJournal si abia prin comparatie cu Facebook am inteles de ce: acolo relatia de prietenie nu este simetrica, ci exprima pur si simplu un interes pentru un membru sau pentru un grup. Insa indiferent de preferintele mele, Facebook a evoluat extrem de spectaculos de la o retea exclusivista a studentilor din facultatile de top americane pana la fenomenul de masa care este astazi, cand un utilizator de internet care nu este pe Facebook e considerat o ciudatenie.

Ceea ce diferentiaza Facebook de alte retele de acest fel este ca se bazeaza pe o platforma tehnica pe care multi nu ezita sa o considere un soi de sistem de operare in web. De fapt, aceasta platforma permite programatorilor sa dezvolte aplicatii anume pentru Facebook sau sa integreze cu usurinta servicii existente deja pe web, totul bazandu-se pe mecanismele fundamentale furnizate la nivel jos. Exista circa 35.000 de aplicatii dezvoltate pe platforma Facebook, iar numarul dezvoltatorilor inregistrati se apropie de o jumatate de milion, deci nu e de mirare ca aproape in fiecare zi apare o noutate.

Achizitiile sunt o alta cale de a spori functionalitatile oferite utilizatorilor, asa ca recenta cumparare a serviciului de photo-sharing Divvyshot este un semnal clar ca nu peste multa vreme albumele de poze destul de saracacioase vor capata noi facilitati. Desigur, si Facebook este o "gradina inchisa de ziduri", ca si celelalte retele de acest fel de altfel, iar tentativele lui Google de a forta o deschidere pe baza unor standarde deschise nu prea s-au bucurat de succes.

Spre deosebire de Twitter, compania Facebook nu se grabeste sa scoata bani din serviciul web. S-a vorbit despre o posibila oferta publica, dar se pare ca postura de firma privata le convine mai mult proprietarilor, avand in vedere ca ofertele din partea marilor firme nu lipsesc. Microsoft a reusit sa obtina 1,6% din Facebook pentru 240 de milioane de dolari, ceea ce ar insemna ca valoarea totala s-ar cifra cam la 15 miliarde. De fapt, principala "avere" o reprezinta imensa baza de utilizatori - e vorba de sute de milioane, generand un trafic care face din Facebook unul dintre cele mai vizitate situri web (pe locul 2 in lume, conform statisticilor Alexa). Pornind de aici, Facebook a anuntat de curand cateva initiative care sunt considerate de comentatori un veritabil atentat la suprematia lui Google. Facebook vrea tot web-ul.

Prima noutate este Facebook Docs si reprezinta, dupa spusele lui Mark Zuckerberg, toata puterea suitei Microsoft Office integrata online cu Facebook. Utilizatorii vor putea crea si partaja documente Word, Excel si PowerPoint exact asa cum pot proceda acum cu pozele.

Fiind un serviciu bazat pe MS Office 2010 Web Apps si integrat impreuna cu Microsoft, se presupune ca documentele vor fi perfect compatibile cu versiunea desktop a suitei Office. Posibilitatea de a lucra cu documente poate fi extrem de atractiva mai ales pentru elevi si studenti, care oricum nu mai au mult pana sa-si mute cu totul biroul pe Facebook. Probabil ca utilizarea pentru business nu va fi la fel de populara, dar pentru Microsoft e o sansa foarte buna de a-si promova aplicatiile online astfel incat sa atace Google Docs, care este principala arma cu care Chrome OS va incerca sa se impuna.

A doua initiativa, extrem de ambitioasa, vizeaza "socializarea" intregului web, pornind de la ideea ca graful social pe care se bazeaza Facebook poate fi extins astfel incat sa cuprinda nu doar relatiile intre oameni, ci si punctele de interes din web. Oricum, foarte multe pagini cuprind deja cunoscutul icon "f" care permite postarea referintei in Facebook, asa ca extensia "Like" va permite in plus ca vizitatorul sa gaseasca si prietenii care au apreciat pagina respectiva, totul fiind gestionat de Facebook. Din nou Google este cel amenintat, pentru ca recomandarile personalizate din Facebook ar putea reduce frecventa cautarilor.

Cateva situri foarte populare deja experimenteaza noua functionalitate (IMDb.com, de exemplu), insa nu toata lumea este entuziasmata de idee. Principala problema o reprezinta confidentialitate datelor pe care le vor colecta acum si siturile afiliate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
weboscop,
Mircea Sarbu
/opinii/facebook-vrea-totul-6043391
6043391
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.