Campania pentru functia de primar general al Bucurestiului s-a configurat inca de la inceput ca un patrulater in care doi jucatori se infrunta pentru finala mare, iar ceilalti doi pentru finala mica. Astfel, pentru ca Traian Basescu nu mai poate candida, probabil ca va exista o finala pe 15 iunie si probabil ca PSD va avea acolo un reprezentant. Oficial sau nu.

Deocamdata, cum a inceput, cursa arata ca inca mai poarta amintirea fugii de candidatura care a ravasit la inceputul primaverii doua mari partide care se vor infrunta: PSD si PD-L. Uitati-va, spre exemplu, cum isi sustine candidatura Vasile Blaga: sincopat, parca scrasnind fiecare fraza, ca un buldog scos cu forta din cusca si pus sa fuga dupa “iepurele” cu care se antreneaza indeobste prepelicarii. Stangaci cand e nevoit sa se exprime in fraze cu mai mult de doua predicate, cu broboane de emotie pe care consilierii nu au reusit sa i le retuseze macar in clipul electoral, candidatul Blaga da impresia ca tot timpul cauta scurtatura care sa-l scoata in saptamana dinaintea turului al doilea. In final, daca va castiga cursa, candidatul PD-L va fi la capatul unui efort de expunere care nu-i este propriu si care e posibil sa-i distorsioneze comportamentul politic.

Si, din nou, uitati-va la cum isi sustine candidatura Cristian Diaconescu. A, aveti dreptate, nu prea v-a dat prilejul sa o faceti: in vreme ce altii se framanta in dezbateri care sa-i plaseze in lotul favoritilor (e.g.: dezbaterea de la PRO TV de luni, 5 mai, unde PSD l-a trimis pe fostul uslas Doru Giugula, candidat la sectorul 3, sa se infrunte cu Blaga, Orban si Oprescu, candidati la PMB), Cristian Diaconescu se sfatuieste mai mult cu ziaristii decat cu conducatorii campaniei sale. Pentru ca pana acum seful de campanie Miron Mitrea a parut mai ocupat sa critice grupul de la Cluj si sa-i trimita bezele lui Sorin Oprescu decat sa-i faca o strategie media lui Cristian Diaconescu.

Judecand dupa declaratiile liderilor, PSD este mai preocupat de rafuiala care se pregateste in surdina (numita, oficial, congresul partidului), cand se va scrie nota de plata pentru ultimii trei ani de mandat ai echipei Geoana. Candidatura lui Diaconescu are in acest caz greutatea sabiei care va decide ce taler al balantei va atarna mai mult cand una dintre tabere isi va permite sa strige “Vae victis”. In functie de rezultatul sau la Primaria Bucuresti se vor aranja taberele pentru urmatorii patru ani in partid si, pentru ca nicio ipoteza nu trebuie uitata, chiar si in afara partidului.

(Bineinteles, oficial liderii social-democrati nu vorbesc despre iminenta unui congres; asteapta probabil sa vada cum se va potrivi optimismul presedintelui Mircea Geoana - PSD va obtine un rezultat mai bun decat cel de la localele din 2004, a profetit el - cu constatarile Biroului Electoral Central. Insa cel mai tarziu in primavara viitoare, PSD trebuie sa se reuneasca intr-un congres daca vrea sa aiba un contracandidat legitim pentru Traian Basescu la prezidentiale: statutul in vigoare al partidului stabileste ca doar acest organism poate decide candidatul pentru presedintie si pe cel pentru functia de premier, in eventualitatea in care acatistele politice ale lui Mircea Geoana vor gasi intelegere acolo unde trebuie.)

Privind obiectiv in arena, se poate spune ca PSD si-a creat mari sanse sa rateze prin Cristian Diaconescu castigarea unui vot preponderent politic, cum se anunta cel de la Bucuresti. (Nu inseamna ca nu-l poate castiga prin Sorin Oprescu, insa, in acest caz, costurile politice ale reapropierii lui Oprescu de PSD s-ar putea sa fie destul de mari pentru ambele parti.) Da, un vot politic, atata vreme cat candidatii fluiera aceeasi arie cu “bucurestenii nu voteaza stanga” si “dreapta a inmultit grupurile de interese”. Ei, in acest decor Cristian Diaconescu este prins intre pasiunea pentru suse a lui Marian Vanghelie si cea pentru manipulare a cuplului Mitrea-Hrebenciuc. Si, cum a aratat ca niciuna nu i se potriveste, are toate sansele sa esueze intr-un con de umbra sau sa o ia pe poteca aglomerata a populismului: la urma urmei, cand ceilalti nu se dau nici ei peste cap sa vina cu proiecte realiste (cu putin mai realiste decat canalul Bucuresti-Marea Neagra, ca sa ne intelegem), injuratura intelectuala de bordura e o arma cat se poate de onorabila. Pentru ca poate nu intamplator, incercand sa evite Campionatul European de Fotbal, premierul Tariceanu a nimerit cu alegerile locale in Duminica Orbului: e momentul sa aflam, la 18 ani dupa cealalta Duminica a Orbului - momentul scrutinului care a legitimat regimul Iliescu -, ca majoratul in politica nu e o chestiune de timp. Uneori chiar e nevoie de un miracol.