Dar daca ritmul noilor tehnologii depaseste capacitatea de adaptare a unei generatii?

Se pare ca tot ce stiam despre creierul nostru erau mituri. Se spunea ca ne nastem cu un numar de neuroni si ca acestia mor, unul cate unul, pe parcursul vietii. De fapt, se regenereaza. Se spunea ca tiparele gandirii se formeaza in primii trei ani de viata, dar in realitate creierul se “reorganizeaza” permanent in functie de stimulii pe care ii primeste. Se spunea ca tot ce tine de activitatea creierului se exprima in termeni de neuroni si sinapse, dar de fapt creierul se modeleaza chiar si la modul fizic. Este plastic. Creierul unui muzician, de exemplu, devine la modul fizic diferit de cel al unui om obisnuit (cerebelul este cu circa 5% mai mare). Pana si mitul conform caruia toti oamenii gandesc in acelasi fel se darama in fata evidentei ca experiente si culturi diferite dezvolta procese cognitive diferite. Pe de alta parte, s-a descoperit ca o limba straina este “stocata” intr-o alta zona a creierului decat limba nativa, ceea ce sugereaza ca stimulii primiti la varste fragede au un rol special.

Pana acum, o provocare majora pentru mintea noastra o reprezenta deprinderea scrisului si cititului, care implica o reorganizare majora a intregului creier, obtinuta printr-un antrenament asiduu menit sa ne “reprogrameze” o deprindere nativa (comunicarea orala) astfel incat sa poata cuprinde una artificiala. Liniaritatea textului se propaga si ne modeleaza procesele cognitive intr-un mod care favorizeaza secventa, succesiunea pasilor, ordinea liniara. Se poate si altfel? E suficient sa ne privim copiii, care asculta muzica in casti, schimba mesaje cu cativa prieteni deodata, surfeaza pe web si in timpul acesta isi fac lectiile. Estimari statistice din 2001 ne spun ca pana la majorat, copiii americani petrec peste 10.000 de ore cu jocuri video, trimit si primesc peste 200.000 de mesaje instant sau e-mail, stau mai mult de 20.000 de ore in fata televizorului (cel mai adesea pe posturi cu un ritm vizual ametitor) si vad o jumatate de milion de reclame. Insa foarte putini dedica 5.000 de ore lecturii. Un astfel de antrenament favorizeaza accesul direct in fata secventei, paralelismul in fata succesiunii, atentia distribuita aparent aleator in fata concentrarii, imaginea in fata textului.

Avem in fata prima generatie de “nativi” ai erei digitale. In termenii unui articol publicat de Mark Prensky in 2001 (Digital Natives, Digital Immigrants), toti cei care am crescut in cultura tiparului si a televiziunii clasice suntem doar imigranti aici si nu ne ramane decat sa ne adaptam. Oricat de bine o vom face, mereu ne vom pastra acel “accent strain”. Pe unii ii vor trada obiceiuri vechi (telefonul cu care unii verifica receptionarea unui e-mail), pe altii preocuparea obsesiva pentru tehnologie. Pentru nativi, tehnologia digitala face parte din natura. Au crescut cu ea, iar aceasta le-a modelat un mod de a gandi si de a procesa informatia fundamental diferit de al nostru. Prensky presupune ca insasi natura fizica a creierului s-a schimbat. Problema este ca sistemul educational actual nu a fost conceput pentru aceasta generatie, iar educatorii nu mai vorbesc aceeasi limba cu cei educati. Profesorii reclama cuanta extrem de redusa de atentie a elevilor, ignorand ca aceiasi elevi sunt capabili sa se concentreze 10 ore intr-un joc video. Adevarul este ca liniaritatea si succesiunea pasilor le este straina, iar ritmurile lente ale scolii ii plictisesc. Pentru ei e firesc sa faca mai multe lucruri deodata, iar hipertextul este calea directa spre informatia punctuala, spre recompensa imediata. Google in locul bibliotecii.

In ciuda lipsei de sistem, printr-un proces pe care noi nu-l putem intelege, informatia disparata ajunge totusi sa se structureze si sa devina cunoastere. In experimentele lui Prensky, viteza, renuntarea la prezentarea sistematica si inglobarea informatiei in jocuri de genul “first person shooter” au dat rezultate spectaculoase.

Intr-un articol recent, Bob Cringely ataca aceeasi tema din alt unghi. In viziunea sa, o tehnologie noua are nevoie de 30 de ani (o generatie) pentru a fi complet asimilata cultural, iar inexorabila lege a progresului exponential enuntata de Moore ne-a adus in punctul in care viteza schimbarii pune sub asalt un intreg sistem institutional, cu scoala in linia frontului. Se apropie vremea cand va aparea prima generatie de parinti care n-au cunoscut viata fara computere personale si telefoane mobile. Aici va fi punctul de cotitura.