Cat face un kilometru de internet

Postat la 26 august 2008 11 afişări

Recent am aflat cum e cu focusarea pe keyword si cam ce trebuie facut ca sa rankezi bine pe Google. Nu pare prea complicat si daca ai usability poti sa rankezi bine si in cazul unor typo. Lost in translation?

Considerati inceputul acestui articol primul cadru pentru filmul reprezentat de Romania eterna, fascinanta, dar mai ales actuala. Discutia a fost cat se poate de autentica; toate cuvintele pentru care credeti ca ar fi trebuit sa folosesc ghilimele au fost extrase din discutia pe care am avut-o cu un tanar de 20 de ani care ne-a explicat cum ar trebui sa arate un articol “Google friendly” - care sa fie pe placul celui mai utilizat motor de cautare si, implicit, sa apara cat mai sus in cautari.

 

Pasiunea cu care tanarul accentua fiecare englezism mi-a adus aminte de o inecuatie (totul se rezuma la matematica, vorba profesorului meu din liceu) pe care am gasit-o acum ceva vreme intr-una din cartile lui Thomas Friedman si care putea fi rezumata cam asa: CQ+PQ>IQ.

 

Cu alte cuvinte, spune Friedman, in conditiile unei piete libere si deschise - subiectul cartii era faptul ca Pamantul a devenit plat pe masura ce internetul a permis caderea barierelor temporale si spatiale - coeficientul de curiozitate si pasiune este chiar mai important decat cel de inteligenta. Tot Friedman numea China si mai ales India ca exemple de state care au invatat sa aplice aceasta inecuatie, dovada fiind cladirile Microsoft, IBM sau HP din Bangalore, comparabile cu orice alta cladire de birouri din Statele Unite.

 

Insa modul cum vorbea tanarul consultant, precum si discutiile pe care le urmaresc zi de zi in blogosfera despre internet (mai ales despre banii care incep sa intre in acest domeniu) ma fac sa cred ca inecuatia incepe sa fie inteleasa si la noi. IT-istul roman, despre care se spunea ca a devenit acum mult mai scump decat omologul sau din India sau China, are acum posibilitatea sa isi depaseasca statutul de simplu traducator al anumitor cerinte in cod binar si devine creator.

 

Al doilea cadru este reprezentat de o sala de conferinte dintr-o fosta cladire industriala din sud-vestul Parisului, care acum vreo cateva luni gemea de intrebarile a peste 200 de ziaristi din toata lumea interesati de Logan, masina ieftina care s-a produs pentru prima data in Romania. Surprinzator, cei mai deranjati de toata discutia din jurul Logan nu erau turcii sau brazilienii (concurentii directi ai Romaniei in cadrul fabricilor din cadrul grupului Renault), ci francezii, profund nedumeriti de faptul ca la o conferinta Renault, marca pe care o considera alaturi de Peugeot si Citroën, bunuri nationale, se discuta mai mult de Logan (Dacia) decat de modele “mai frantuzesti” precum Megane sau Laguna. Sigur ca ziaristii francezi nu erau la fel de nervosi precum muncitorii germani de la Bochum care au aflat intr-o zi ca fabrica Nokia la care lucrau de mai multi ani se va inchide si va fi relocata intr-o comuna despre care nu stiau absolut nimic - Jucu, dintr-o tara despre care cel mai recent lucru pe care si-l aduceau aminte era probabil ca “administrase una dintre cele mai usturatoare infrangeri din istoria Nationalmannschaft (nationala germana de fotbal)” - vorba colegilor de la ziarele de sport. Cred ca scorul a fost 5-1 si era vorba de un meci amical, dar asta conteaza mai putin.

 

Argumentul principal, atat in cazul Renault, cat si al Nokia, pentru deschiderea fabricilor din Romania a fost aproape exclusiv forta de munca ieftina. Din pacate, aici nu mai sunt atat de sigur ca lucrurile vor merge la fel de bine, pe masura ce muncitorul roman va deveni, la fel ca IT-istul, tot mai scump pe zi ce trece. IT-istii au avut noroc cu internetul, care i-a scapat de problemele legate de infrastructura, dar la polul celalalt Mercedes a strambat deja din nas cand a fost sa vina in Romania cu o fabrica de masini si a ales Ungaria, chiar daca are salarii mai mari, din simplul motiv ca un camion cu componente sau produse finite poate ajunge in cel mult o zi in cadrul depozitului central din Germania.

 

Finalul filmului nostru depinde tot mai mult de al treilea cadru, care are ca personaj principal Guvernul Romaniei, adica acea institutie unde este posibil ca pe parcursul a doar 24 de ore un ministru sa introduca, sa modifice si renunte la impozitarea primelor de Pasti. Sau unde un alt ministru, probabil din lipsa de contraargumente, spunea in urma cu jumatate de an ca Ford nu va mai veni in Romania, iar Renault isi va muta productia spre Est, in conditiile in care taxa auto va fi eliminata. Informatii negate prompt a doua zi de catre cei doi producatori auto, care isi mentin planurile de afaceri din Romania chiar daca taxa auto a fost deja inlocuita cu o alta taxa de mediu, mai relaxata, care a facut deja sa explodeze importurile second-hand.

 

Acum, acelasi ministru anunta cu mandrie o crestere economica de 8,6% in primul semestru si crede ca “putem spera in acest an sa doboram recordul psihologic de zece miliarde de euro, in conditiile in care dupa primele sase luni valoarea investitiilor straine directe a fost de 4,8 miliarde de euro, iar seriile anuale de date ne arata ca in a doua jumatate a anului valoarea lor creste”.

 

Ar fi bine sa doboram acest record psihologic, dar oare daca trecem de 10 miliarde de euro, atunci inseamna ca de la anul vor curge si mai multe investitii chiar daca vom avea acelasi numar de kilometri de autostrada?

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
editorial,
Ionut Bonoiu
/opinii/cat-face-un-kilometru-de-internet-2978810
2978810
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.