Grupul de la Cluj, asimilat triadei Ioan Rus - Vasile Dancu - Vasile Puscas, nu era, asa dupa cum pe drept i s-a reprosat, unul dintre cei mai buni aducatori de voturi pentru formatiunea social-democrata. Eventuala sa excludere de la masa conducerii PSD, care ar urma sa se discute vineri la Consiliul National, l-ar putea insa transforma intr-unul dintre cei mai periculosi inamici ai actualei echipe de lideri ai partidului. Dat fiind ca, inca de pe vremea renumitelor lupte intestine Iliescu-Nastase, la social-democrati cam toate disputele publice se termina - spre necazul presei - sub batista compromisului, n-as miza insa prea mult pe o decizie ferma a Consiliului National in aceasta privinta.

Dar semnalul politic dat de Mircea Geoana este cat se poate de prost: un presedinte de partid care face astfel de concesii publice unor personaje pe care nu le-a dominat niciodata din calitatea sa de presedinte - ma incapatanez sa cred ca nici Nicusor Constantinescu si nici Marian Oprisan nu iau pozitie de drepti cand ii suna Mircea Geoana - isi pierde si bruma de simpatie care i-o mai fi ramas dupa ce n-a reusit sa obtina la Bucuresti (singurul loc unde poate spune ca este lider al PSD) fotoliul de primar cu un candidat plecat dintre subordonatii sai. Si unui partid pe care il asteapta inca o perioada de opozitie (exclud aici accidentele de tipul unei resuspendari a presedintelui si numirea unui premier PSD in toamna sau o coalitie post-electorala PD-L - PSD) numai un presedinte fara sprijin din interior ii lipseste.

Alegerile locale din iunie au aratat ca PSD a castigat mai multi primari decat PD-L sau decat PNL. Dar, foarte interesant, spre deosebire de situatia din 2004, cand PSD a pierdut puterea, procentele insumate ale dreptei sunt net superioare celor ale social-democratilor; la localele din 2004, imi amintesc, diferenta dintre PSD si Alianta D.A. se masura in sutimi de procent. Dreapta a reusit acum sa-si mobilizeze mai bine electoratul si sa obtina peste 50% din voturi, ceea ce o situeaza in pole position pentru guvernarea de la toamna.

Exista in aceasta perioada o serie de temeri legate de aplicarea votului uninominal la parlamentare, in sensul ca o deja mult clamata conjuratie PNL-PSD ar urmari in Comisia de Cod Electoral traforarea colegiilor uninominale pentru a maximiza avantajele obtinute de cele doua partide la locale. Aceasta, coroborata cu mecanismul de redistribuire din lege, care va avantaja candidatii partidelor mari, a starnit frisoane pe spinarea unora si pronosticuri placute lui Viorel Hrebenciuc in calculele altora. Personal sunt convins ca, daca nu va reusi sa provoace unul dintre cele doua accidente amintite mai sus - si cred ca nu va reusi -, PSD trebuie sa se pregateasca pentru cel putin inca un an de opozitie. De ce doar unul? Pentru ca dupa alegerile prezidentiale din 2009, daca nu se va grabi sa ia decizii neinspirate, PSD poate castiga mai mult decat in 2008: nu doar un presedinte favorabil, ci si o ecuatie de guvernare din care sa faca parte.

Nu pot sa fiu la fel de optimist ca domnii Geoana si Hrebenciuc, care se viseaza la guvernare din toamna, din cel putin doua motive: nu l-au convins pe presedintele Basescu ca in interiorul PSD se face reforma - spre exemplu, numele din organigrama din 2008 nu difera cu mult fata de 2004 - si nu cred ca PSD va fi in stare sa determine PNL sa-i faca plocon o harta net favorabila pentru colegiile uninominale.

Liberalii sunt constienti ca ar putea duce astfel PSD prea aproape de majoritatea absoluta, caz in care PNL ar trebui sa-si asume consecintele politice ce decurg de aici, de la iesirea din calculele pentru guvernare pana la povara politica - greu de dus pana in 2012 - de a fi oferit puterea pe tava celor impotriva carora a luptat in 2004.