La ora la care scriu aceste randuri, presupunerea generala - certificata de cam toate sondajele - este ca Bucurestiul va avea un primar general abia dupa 15 iunie, cand se va desfasura al doilea tur al alegerilor. Si, in ciuda optimismului lui Mircea Geoana, “procesul de cuplare cu electoratul” in care ar fi intrat Cristian Diaconescu se va consuma, cel mai probabil, in afara cursei electorale pentru Primaria Generala si poate ca va da roade mai vizibile la scrutinul general din toamna.

Dar despre lumea celor care nu au cuvantat cu prea mare folos in aceasta campanie poate vom face vorbire cu alt prilej. Mai importanta decat explicarea esecului lor imi pare acum intelegerea mecanismelor care au facut ca “independentul” Sorin Oprescu si interfata politica Vasile Blaga sa fie cei dintre care se va alege succesorul succesorului lui Traian Basescu la Primaria Generala. Pentru ca da, asta este adevarata aporie pentru 15 iunie: Ce fel de urmas al lui Traian Basescu va doriti pentru Primaria Bucurestiului? Unul care sa-i continue locvacitatea, ca Sorin Oprescu? Sau unul care sa-i continue relatia umbroasa a PMB cu prietenii de la Golden Blitz si din alte stabilimente?

Inainte de toate, nu ma pot stapani - ca in fiecare dintre celelalte saptamani - sa nu va spun ce se mai intampla cu autostrada suspendata din Bucuresti, proiectul candidatului Oprescu. Saptamana aceasta, himera rutiera care trebuie sa taie Bucurestiul de la nord (“zona Otopeni”) la sud (“zona Soseaua Giurgiului”), garnisita cu verdeata, s-a imbogatit si cu regimul de inaltime, “circa 30-40 de metri”, dupa estimarile promotorului ei. Cam atat. Caracteristicile concrete ale proiectului vor fi prezentate de initiator la o data care se va stabili ulterior, undeva intre primul tur al alegerilor locale si ziua Judecatii de Apoi.

Revenind la chestiune, am observat in aceasta campanie ca Vasile Blaga a avut mari dificultati in a-si traduce in carisma electorala capitalul de imagine conferit de activitatea de ministru. Cel putin daca judecam sondajele facute publice, in prima parte a campaniei, implantul Blaga pentru Bucuresti nu a functionat; aceasta a facut ca in a doua jumatate sa fie necesara o infuzie masiva de resurse pentru ca imaginea fostului ministru taciturn din brief-urile de presa de la Palatul Victoria sa devina familiara bucuresteanului care merge cu metroul, sta in trafic sau iese sa se plimbe. Familiarizarea electoratului cu Vasile Blaga a fost impiedicata insa si de implicarea excesiva a presedintelui in campania de la Bucuresti; pana la urma, oamenii l-au vazut mai des pe Traian Basescu vorbind despre campania electorala decat l-au vazut pe Blaga vorbind despre proiectele sale de posibil viitor primar. Din punctul meu de vedere, acest tip de comportament (pana la urma, Basescu trebuia sa fie constient ca de dupa umbra lui, Vasile Blaga se va vedea doar foarte putin) ii apropie pe Sorin Oprescu si Traian Basescu unul de altul si pe ambii de arhetipul politic al lui Corneliu Vadim Tudor. Daca ati crezut ca Vadim Tudor era periculos in 2000, nu aveti niciun motiv sa nu va ingrijorati de ascensiunea lui Oprescu din 2008, mai ales dupa ce in 2004 Basescu ne-a demonstrat tuturor ce sensibil este electoratul nehotarat (si majoritar, din pacate) la cateva tuse de telenovela: candidatul singur impotriva sistemului ticalosit, care incearca sa-i fure voturile si care-l obliga sa fie agresiv si mai putin precis in proiectele pe care are de gand sa le puna in aplicare. Nu e o coincidenta ca C.V. Tudor nu are un program coerent de guvernare de 17 ani de cand exista PRM, ca Traian Basescu nu a reusit sa prezinte Guvernului nicio solutie economica coerenta (desi le-a criticat pe aproape toate cele adoptate de Executiv) si, in fine, ca Sorin Oprescu nu a reusit sa faca macar o schita a autostrazii pe care o viseaza si noaptea. Este pur si simplu o confirmare a ADN-ului lor politic comun. Din pacate pentru noi.