Dupa ce saptamana trecuta am punctat lansarea noului iPhone 3G si a suportului web MobileMe, poate ar fi timpul sa revenim putin la Google si al sau Android. Inainte de aceasta ar trebui sa stabilesc o conventie in privinta terminologiei: daca voi scrie vreodata cuvantul “telefon” in randurile care urmeaza, considerati-l o simpla greseala si faceti corectia cuvenita: computer de buzunar (sau “handheld”, daca va convine mai mult). Printre zecile de poze de la conferinta Google IO din 28 mai - unde a fost prezentat un prototip de aparat echipat cu Android - mi-a atras atentia una care arata ecranul principal: iconul “Voice dialer” (convorbire vocala) era penultimul din cele zece (dupa el mai era doar YouTube, dar am verificat si ordinea nu era alfabetica), iar cele patru comenzi rapide de la baza ecranului erau Contacts, Street View, Maps si Browse. Toate acestea sugereaza ca in aparatele pe care le vom purta in buzunar in anii urmatori telefonia va fi doar un serviciu, printre multe altele.

Acest “multe altele” nu este (cel putin aici) un automatism de exprimare. Android este un sistem de operare bazat pe Linux (deci open source), adaptat de Google pentru dispozitive mobile si este dotat cu un sistem de dezvoltare a aplicatiilor. Spre deosebire de Apple, care a publicat sistemul de dezvoltare tarziu si cu destule restrictii, Google vede un avantaj in aceasta posibilitate a proiectantilor de a dezvolta pentru Android orice aplicatii le-ar trece prin cap. Faptul ca inca nu exista aparate cu Android (desi se zice ca hackerii au reusit sa-l instaleze pe diverse dispozitive) nu constituie un impediment major, deoarece exista un emulator pentru calculatoare obisnuite, iar numarul programatorilor si companiilor de software care dezvolta aplicatii dedicate a depasit cu mult asteptarile. Poate ca o contributie importanta au avut si cele 10 milioane de dolari pe care Google le-a pus in joc pentru a rasplati cele mai inovative si interesante programe pentru noua platforma, dar exista si o atractie naturala a proiectantilor de a explora o lume noua, in care se intalnesc cu functionalitati absente in computerele obisnuite (de exemplu, pozitionarea prin GPS, diverse modalitati de interfata cu utilizatorul etc.). Este important de subliniat ca se porneste de la premisa ca aparatul este conectat in permanenta la internet si ca se pot folosi si interfetele aplicatiilor native furnizate de Google (de pilda, agenda de contacte, browser-ul web etc.) si chiar interfetele serviciilor web, astfel incat tehnica numita “mashup” (combinarea de informatii din surse diverse) devine o modalitate de baza in dezvoltare.

Cam la ce ne-am astepta in materie de aplicatii? Pe de-o parte, variante mai atractive ale aplicatiilor native (Google nu impune nici o restrictie) sau “clasice”. Pe de alta, aplicatii care ne vor surprinde prin ingeniozitate. Un exemplu poate fi cea numita Android Scan: cand utilizatorul pozeaza un cod de bare (de exemplu, intr-un magazin), programul il decodeaza si apoi aduce de pe web prezentari, comparatii de preturi sau alte informatii relevante (de pilda, fragmente muzicale in cazul unui CD). Commandro merge in directia socializarii, permitand utilizatorilor sa-si detecteze prietenii care se afla in zona (utilizand GPS) si sa foloseasca mesageria instantanee pentru a stabili intalniri “ocazionale”. Aceasta aplicatie se poate incadra in ceea ce se chema intr-o vreme MoSoSo (Mobile Social Software) si merita sa ne amintim ca Google a cumparat Dodgeball (un serviciu asemanator, dar utilizand SMS-uri si un server central) inca din 2005, anul cand Andy Rubin i-a propus lui Larry Page ideea sistemului Android. Poate ca totusi Google nu actioneaza haotic...

Daca acum ne putem imagina softul, ar fi un exercitiu interesant sa ne imaginam aparatul. La Google IO, oficialii au refuzat sa dezvaluie numele producatorului care a furnizat aparatul folosit pentru demonstratie (suspectul de baza fiind HTC). Oricum, sistemul software permite tratarea oricaror tipuri de intrari (incepand cu clasicele butoane), asa ca probabil va putea echipa orice telefon mobil modern. In fine, ramane problema operatorilor. Google nu a reusit sa cumpere o felie din banda de 700 MHz licitata de curand, dar a reusit sa impuna conditia ca o treime din aceasta sa fie “libera de conditii” din partea operatorilor. Asadar, Verizon (castigatorul frecventei) nu se poate opune aparatelor echipate cu Android, in vreme ce AT&T si-a schimbat opinia si a devenit brusc interesata.