Americanii sunt mai pesimisti cu privire la situatia lor decat au fost vreodata in ultimul sfert de secol. Intre timp, un recent raport Pew a descoperit ca procentul de americani care spun ca se descurca mai bine decat in urma cu cinci ani a ajuns la cel mai scazut nivel din toti cei 44 de ani de cand se fac sondaje. Ce e izbitor la aceasta stare de spirit mohorata este ca dupa parametrii obisnuiti economia nu merge chiar atat de rau; cel putin nu inca.

Ca exemplu, rata oficiala a somajului de 5,1%, desi e in crestere, este totusi una scazuta, la scara istoriei. Totusi, starea de spirit fata de economie e mai proasta acum decat era in 1992, cand rata somajului era de 7,5%.

De ce sunt americanii cu moralul asa aproape de pamant? Mohoreala lor arata ca majoritatea americanilor o duc sensibil mai prost decat lasa sa se vada indicatorii economici. Rata oficiala a somajului poate sa fie relativ scazuta, dar procentul somerilor de varsta activa - care este un cu totul alt indicator - a atins un maxim istoric. Produsul intern brut este ridicat, dar venitul mediu pe familie ajustat cu rata inflatiei este probabil mai scazut decat era in 2000.

Dincolo de aceasta, perceptia cu privire la economia actuala este puternic influentata de perceptia publica a conjuncturii in ansamblu. Cand Ronald Reagan a pus faimoasa intrebare: “Va e mai bine acum decat in urma cu patru ani?”, raspunsul corect era “Da”. Venitul mediu pe familie, ajustat cu rata inflatiei, era mai mare in 1980 decat in 1976. Dar pretul gazelor naturale si inflatia cu doua cifre i-au facut pe oameni sa aiba impresia ca lucrurile au scapat de sub control. Dimpotriva, somajul era la un maxim istoric in 1984, cand Reagan a lansat “Dimineata in America”, programul sau electoral din campania pentru al doilea mandat. Dar oamenii erau dispusi sa asculte mai degraba un mesaj optimist, pentru ca furtuna economica parea ca trecuse.

Mai recent, increderea economica s-a mentinut relativ ridicata in timpul recesiunii din 2001, poate pentru ca oamenii voiau sa o vada mai mult ca pe o sincopa in marele boom din anii ‘90.

Un motiv major pentru care locuitorii SUA se simt atat de deprimati este ca pentru americanii cu un loc de munca, boom-ul nu a mai revenit niciodata. Crearea de noi locuri de munca in timpul revenirii din socul lui 2001 a fost anemica dupa standardele erei Clinton, iar salariile abia au tinut pasul cu inflatia. In loc de aceasta, profiturile corporatiilor si veniturile unei elite minuscule au explodat - acaparand o mare parte din cresterea economiei si lasand doar firimiturile pentru restul.

Acum, boom-ul care nu era s-a dezumflat de tot si americanii, firesc, au pierdut increderea in perspectivele intoarcerii la o prosperitate reala. Si, as adauga, si-au pierdut si increderea in integritatea institutiilor economice. La inceputul acestui deceniu, cand au izbucnit marile scandaluri corporatiste - Enron, WorldCom si altele -, ma asteptam ca practicile corupte din marele business sa devina un subiect important de dezbatere politica. Nu au devenit, pe de o parte pentru ca marsul spre razboi a schimbat subiectul si pe de alta parte probabil pentru ca americanii nu erau pregatiti sa abordeze o viziune negativa de ansamblu asupra sistemului care adusese un avant economic atat de solid in deceniul precedent. Dar impresia mea este ca criza creditelor ipotecare secundare - care a dezvaluit ca titanii finantelor se jucau cu bani falsi si ca directorii care esuasera primeau cadouri de ramas-bun de sute de milioane de dolari - a reactivat sentimentul ca e ceva putred in economie. Si acest sentiment se adauga mohorelii generale.

Intrebarea este: poate urmatoarea administratie sa puna capat raului din America? Unele dintre cauzele performantelor economice slabe din 2000 incoace sunt probabil dincolo de controlul administratiei. Materiile prime erau ieftine in anii ‘90, dar incepand cu anii dinainte de avantul Chinei si al altor economii emergente, exercita o presiune tot mai mare asupra livrarilor la nivel mondial de titei, cupru si tot asa va fi si de acum incolo, indiferent de ce va face urmatorul presedinte.

Dar o reimprospatare a cadrului legislativ ar putea ajuta la restabilirea increderii in sistemul financiar. O intoarcere la politicile pro-munca ar ajuta la cresterea veniturilor reale. Politicile care sa stimuleze competitivitatea - care nu sunt acelasi lucru cu satisfacerea tuturor dorintelor marilor companii - ar putea sa ajute America sa-si recastige locul fruntas in tehnologia informatiei. Cu alte cuvinte, s-ar putea face multe pentru a se imbunatati increderea (in continua scadere) a americanilor.

Aceasta se va intampla totusi doar daca urmatorul presedinte va fi cineva care intelege ce nu a mers bine. Si in momentul de fata, o asemenea perspectiva nu pare deloc sigura.