S-a urcat în maşină şi a plecat în California în căutarea succesului. Acum are o avere de aproape 50 de miliarde de dolari. Cum a reuşit

Postat la 22 mai 2017 194 afişări

Larry Ellison, al şaptelea cel mai bogat om din lume, fiul unui pilot de avion italian stabilit în America, s-a născut în New York în 1944.

S-a urcat în maşină şi a plecat în California în căutarea succesului. Acum are o avere de aproape 50 de miliarde de dolari. Cum a reuşit
S-a urcat în maşină şi a plecat în California în căutarea...

Numele Ellison a fost adoptat de tatăl său în onoarea punctului prin care a intrat în Statele Unite, Ellis Island. La vârsta de nouă ani, Ellison a făcut pneumonie, iar mama sa l-a dat unchilor spre adopţie. El nu şi-a mai întâlnit mama biologică până la vârsta de 48 de ani.

Deşi părinţii săi adoptivi, fiind evrei, mergeau în mod regulat la sinagogă, Larry Ellison a rămas un sceptic din punct de vedere religios pentru întreaga viaţă.  El a declarat: „Deşi cred că sunt religios într-un anumit sens, există anumite dogme în cadrul iudaismului cu care nu mă identific. Nu cred că sunt reale. Sunt poveşti frumoase şi îi respect pe cei care le cred, însă eu nu am nicio dovadă în sensul acesta„. El spune totuşi că are o „poveste de dragoste„ cu Israelul, dar nu una bazată pe credinţă, ci una bazată pe spiritul inovator al statului iudaic, mai ales în domeniul tehnologiei.

După ce a terminat liceul a urmat cursurile Universităţii din Illinois, însă a renunţat în al doilea an de facultate atunci când mama sa adoptivă a murit. A mai încercat la Universitatea din Chicago, dar a renunţat din nou după un singur semestru. În 1966, la 22 de ani, Ellison s-a mutat în California în căutarea succesului. A trecut dintr-o slujbă în alta, ocazie cu care a început să înveţe programare.  

În anii ‘70, Ellison a început să lucreze pentru Ampex Corporation. Unul dintre proiectele sale a fost realizarea unei baze de date pentru CIA, pe care el a numit-o Oracle. În 1977, a fondat alături de doi parteneri Software Development Laboratories (SDL) cu o investiţie iniţială de 2.000 de dolari. În anul 1982, SDL şi-a schimbat numele în Oracle Systems Corporation şi a lansat prima versiune a produsului, numită Oracle 2.

Oracle a crescut foarte repede, iar în 1986 Oracle s-a listat la bursă şi a raportat venituri de 55 milioane de dolari. Nu totul a mers ca pe roate şi în 1990 Ellison a trebuit să concedieze 400 de oameni (10% din angajaţi) din cauza a ceea ce a numit ca fiind "o greşeală de afaceri incredibilă". 

După ce a reparat greşeala, se spune că Oracle era aproape de faliment. În acelaşi timp, concurenţii Oracle înghiţeau din cota de piaţă a Oracle. 

În 1997, după întoarcerea lui Steve Jobs la Apple, Ellison a fost numit director al companiei. El a păstrat funcţia până în 2002, când a declarat că „programul nu îmi mai permite să particip la suficiente şedinţe pentru a-mi putea îndeplini rolul de director„.

Larry Ellison a reacţionat atunci când Hewlett-Packard l-a concediat din funcţia de CEO pe bunul său prieten Mark Hurd, spunând că „HP a făcut cea mai gravă eroare de personal de când idioţii din boardul Apple l-au dat afară pe Steve Jobs„. Ulterior, Hurd a fost angajat în funcţia de copreşedinte al Oracle.

În prezent, potrivit Forbes, Larry Ellison este al cincilea cel mai bogat om din SUA şi al şaptelea din lume, cu o avere estimată de 49,3 miliarde de dolari. Wall Street Jounal l-a desemnat ca fiind cel mai bine plătit CEO din ultima decadă, cu compensaţii totale de 1,9 miliarde de dolari.

Ellison deţine acţiuni în cadrul Salesforce.com, NetSuite, Quark Biotechnology şi Astex Pharmaceuticals. În 2012, el a cumpărat 98% din suprafaţa unei insule din Hawaii, deţinută anterior de David Murdock.

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

/lideri/s-a-urcat-in-masina-si-a-plecat-in-california-in-cautarea-succesului-acum-are-o-avere-de-aproape-50-de-miliarde-de-dolari-cum-a-reusit-16339645
16339645
comments powered by Disqus
ZF.ro
MOTIVUL pentru care mulţi nu au succes ca manageri. Pasul pe care trebuie s-l faci pentru a reuşit cu adevărat MOTIVUL pentru care mulţi nu au succes ca manageri. Pasul pe care trebuie s-l faci pentru a reuşit cu adevărat
Surpriză majoră pentru bugetari. Cum s-ar putea măsura PERFORMANŢA la locul de muncă
ProMotor.ro
Cei mai norocoşi oameni din lume! Angajaţii unei spălătorii din Petroşani AU SCĂPAT CA PRIN MINUNE! Cei mai norocoşi oameni din lume! Angajaţii unei spălătorii din Petroşani AU SCĂPAT CA PRIN MINUNE!
DAUNĂ TOTALĂ reparată impecabil. Nici cei mai buni mecanici nu au putut să observe defectele - VIDEO
Dialog incredibil! "Eu sunt doctorul, îl operăm, dar îţi trebuie 200 de milioane. Ai bijuterii?"
Descopera.ro
Descoperire INCREDIBILĂ făcută sub un ring de dans din Rusia. Toţi cei care dansau pe deasupra habar nu aveau de COMOARA de dedesubt Descoperire INCREDIBILĂ făcută sub un ring de dans din Rusia. Toţi cei care dansau pe deasupra habar nu aveau de COMOARA de dedesubt
BĂRBATUL care a uimit o lume ÎNTREAGĂ cu penisul lui. A intrat în cărţile de istorie
O zonă din România va DISPĂREA sub ape. Cum va arăta harta lumii dacă nivelul mărilor va creşte cu 80 de metri
Go4it.ro
Cum supravieţuieşti unui ACCIDENT de avion. O companie aeriană dezvăluie SECRETUL Cum supravieţuieşti unui ACCIDENT de avion. O companie aeriană dezvăluie SECRETUL
Detaliul BIZAR care apare într-un clip video cu Mike Tyson din 1995. Este aceasta dovada clară că este posibilă călătoria în timp? [VIDEO]
Hackerii pot modifică notele de la BAC şi alte examene. Cum reuşesc să spargă sistemele informatice
Csid.ro
20 de motive de divorţ - cum ştim că am găsit partenerul potrivit? 20 de motive de divorţ - cum ştim că am găsit partenerul potrivit?
Tot ce trebuie să ştii pentru a avea picioare frumoase
Dr. Mihaela Bilic: de ce e bine să luăm hormoni la menopauză VIDEO by CSID

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.