Cele mai puternice femei din România: Monica Ioana Boţocan, Merck Sharp & Dohme România

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 30 aprilie 2013 1464 afişări

De peste trei ani s-a alăturat echipei MSD şi consideră că reuşita carierei sale este că a dobândit experienţă în funcţii variate, de cele mai multe ori complet diferite, precum director financiar, director de audit şi director de resurse umane.

CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

Cele mai dificile momente din carieră le-a trăit în perioada celor două integrări de companii la care a luat parte. La prima dintre ele, conducea departamentul de HR al companiei Schering-Plough, când a fost încheiată achiziţia companiei Organon, iar la cea de-a doua compania MSD anunţa integrarea companiei Schering-Plough. „În ambele cazuri au fost momente dificile din cauza integrării a două culturi diferite, a două afaceri diferite, dar şi pentru că aveau un impact puternic asupra colegilor.„ Peste zece ani se vede într-o poziţie de director general şi spune că evoluţia carierei sale nu ar fi fost posibilă fără sprijinul familiei. Monica Boţocan concluzionează că „de fapt, cea mai mare reuşită este că am găsit echilibrul între familie şi partea profesională".


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-monica-ioana-botocan-merck-sharp-dohme-romania-10824962
10824962
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.