Cele mai puternice femei din România: Adela Rădulescu, Citibank

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 31 mai 2013 651 afişări

Adela Rădulescu, unul dintre oamenii de bază ai Citibank, este director general adjunct al băncii şi director regional de operaţiuni pentru România şi alte patru ţări - Bulgaria, Cehia, Slovacia şi Israel.

CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA - EXCLUSIV

Economistă de profesie, Adela Rădulescu s-a alăturat Citigroup în 1996. Din 2003 a condus departamentul de Operaţiuni şi Tehnologie, în 2008 a preluat coordonarea întregului segment de Operaţiuni şi Tehnologie pentru România şi Bulgaria, în 2010 a devenit director operaţiuni şi tehnologie pentru CE4 (Bulgaria, Cehia, România şi Slovacia), iar din septembrie 2011 ocupă poziţia actuală. „Comunicarea permanentă - fie ca are loc în cadrul întâlnirilor faţă în faţă sau utilizând telefonul, e-mail-ul, sistemul de videoconferinţe - este vitală pentru menţinerea spiritului de echipă, pentru îndeplinirea obiectivelor, pentru împărtăşirea reuşitelor, a problemelor care apar, dar şi a ideilor de soluţii. Din punctul acesta de vedere am fost norocoasă, pentru că Citibank este locul unde se colaborează deschis şi eficient, unde există susţinere pentru promovarea talentului şi pentru recunoaşterea performanţei„, afirmă ea. Despre promovarea femeilor în societate spune că „drumul de parcurs de către femei pentru egalitate în poziţiile de top nu s-a terminat. Dacă la început de carieră sunt procentaje similare bărbaţi/femei, în multe domenii de business, pe măsura urcării piramidei ierarhice, procentajul femeilor scade. Ce putem face? În primul rând, conştientizând asta, apoi susţinând activ femeile atunci când avem oportunitatea să o facem, contribuind la recunoaşterea şi utilizarea eficientă a resurselor şi a atuurilor lor reale".


Cea mai bogată femeie din România

Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit's, The Code)

Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

Comandă online catalogul AICI.

Urmărește Business Magazin

/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-romania-adela-radulescu-citibank-10914157
10914157
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.