Cele mai puternice femei din business: Ana Dincă, Audit One

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 27 mai 2016 763 afişări

Cele mai puternice femei din business: Ana Dincă, Audit One

Ana Dincă a fondat, în urmă cu 17 ani, Audit One, firmă membră acum a reţelei internaţionale Moore Stephens International Ltd., compania care auditează Casa Regală a Marii Britanii.

Absolventă a Facultăţii de Economie Industrială în cadrul ASE (1974), a profesat până în 1991 ca economist în cadrul unor întreprinderi economice cu profil de cercetare-proiectare şi producţie, iar apoi a lucrat, vreme de opt ani, în cadrul Ministerului de Finanţe, urcând în ierarhie pas cu pas până în 1998, când a fost numită director în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlul Financiar de Stat, Ilfov.

Cel mai greu moment din cariera sa, îşi aminteşte, a fost acela în care a trebuit să decidă să plece din sistemul bugetar în cel privat şi să abordeze o altă specialitate, să plece din fiscalitate, „unde mă cantonasem zece ani. Simţeam că locul meu nu este acolo, visam la mai mult, ştiam că pot face mai mult într-un mediu în care să fac eu strategia, să creez eu sistemul şi să-l adaptez nevoilor“.

A ales domeniul auditului financiar şi, precizează ea, un consultant fiscal priceput poate fi util în orice afacere. „Convingerea mea profundă este că auditorul poate elimina toate cangrenele care există în economie, prin tratarea lor în stadiul incipient. El face curăţenia.“

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
audit,
economie,
financiar,
plecare,
sistem
/lideri/cele-mai-puternice-femei-din-business-ana-dinca-audit-one-15276732
15276732
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Top 10 cele mai căutate joburi. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.