Trei sibieni şi-au făcut împreună o afacere şi câştigă 25.000 de euro anual

Autor: Ioana Matei Postat la 24 iulie 2014 2814 afişări

Trei sibieni şi-au făcut împreună o afacere şi câştigă 25.000 de euro anual

Trei tineri din Sibiu şi-au propus încă din liceu să fie antreprenori, chiar dacă pregătirea în domeniul IT le-ar fi asigurat un drum mai lin într-o multinaţională. După mai multe încercări fără succes, au dezvoltat un program de facturare care a ajuns, după şapte ani, să emită facturi cu o valoare care depăşeşte anual un miliard de euro şi să atragă interesul unor investitori cu renume.

„Încă din timpul facultăţii am fost ferm hotărâţi să avem firma noastră după ce vom absolvi, să fim propriii noştri stăpâni. Nu ştiam ce va face, însă ştiam că va fi ceva care să aibă legătură cu online-ul“, îşi descriu sibienii Ioana Hasan, Radu Hasan şi Mircea Căpăţână debutul aventurii antreprenoriale din perioada 2006-2007. Prin start-up-ul  Intelligent IT, cei trei au dezvoltat soluţia de facturare Smart Bill care se adresează persoanelor juridice, de la persoane fizice autorizate până la companii mari, instituţii sau persoane publice.

În prezent, peste 23.000 de utilizatori folosesc seviciul de facturare al sibienilor, 250.000 de documente de facturare sunt emise lunar prin acesta, iar valoarea totală a facturilor depăşeşte un miliard de euro anual. În prezent, soluţia de facturare poate fi achiziţionată cu un preţ care variază între 120 lei şi 250 lei în funcţie de pachetul ales, iar versiunea cloud costă aproximativ 5 euro/lună. Antreprenorii au ajuns astfel la o cifră de afaceri de 350.000 de euro anul trecut şi un profit net de aproximativ 25.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, şi, după estimările lor, anul acesta vor înregistra venituri de aproximativ 400.000 de euro.

„Nu am luat niciodată în considerare varianta de a lucra pentru o multinaţională. Am ştiut dintotdeauna că vrem să ne punem ideile în aplicare, să creăm ceva spectaculos, de la zero, pentru care să ne dedicăm total“, explică Mircea Căpăţână orientarea spre antreprenoriat aleasă încă din liceu. Radu şi Ioana Hasan au terminat Facultatea de Inginerie, profilul Calculatoare din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu, iar Mircea Căpăţână a urmat cursurile Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnice din Timişoara. Fiindcă erau prieteni şi aveau un ţel comun, au hotărât să înceapă businessul în această formulă, deşi Căpăţână se afla în Timişoara, iar Ioana Hasan era încă studentă.

Au intrat în afacerile în online în 2006, orientându-se spre web design pe piaţa din Sibiu şi pornind de la o investiţie iniţială de 700 de lei, reprezentând costurile înfiinţării firmei la Registrul Comerţului, la care s-au adăugat calculatoarele lor personale. S-au finanţat apoi din banii încasaţi de la clienţii lor, încă din prima zi de activitate. „Recomand tuturor să înceapă aşa, să încaseze din prima zi bani pe soluţia lor. Asta e şi o validare clară că au un business real“, spune Căpăţână. Cei trei au renunţat însă la afacerea cu web design, după doar şase luni de activitate. „Am realizat repede că nu eram în cea mai fericită postură şi că un model de business de tip man-hour, chiar şi unul de succes, abia ne-ar asigura continuitatea, dar în niciun caz o creştere“, explică antreprenorii.

Următorul pas a venit odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, prilej cu care au primit acces la domeniile .eu, oportunitate pe care tinerii au fructificat-o în orientarea spre o afacere cu domenii. „Am reuşit să vindem domenii şi  găzduire de câteva zeci de mii de lei şi am generat astfel  primii noştri bani ce nu se cheltuiau deja de a doua zi şi care ne-au permis să îl angajăm pe primul nostru coleg, un programator.“

Faptul că în această piaţă activau jucători mari ale unor branduri consacrate i-a făcut să înţeleagă rapid că nici această afacere nu este una sustenabilă, astfel că, la începutul anului 2007, s-au orientat spre dezvoltarea programului de facturare Smart Bill, idee care îi venise lui Radu Hasan în urma întâlnirii cu primul client de web design şi cu prima factură tăiată pentru el. „Facturile tipizate reprezentau un mare chin, aşa că ne-am dat seama imediat că e o problemă reală care trebuie rezolvată. Simţeam că nu e în regulă să trimitem clienţilor tipizate, nu ne reprezentau.“ S-a născut astfel conceptul unui program de facturare, într-un moment potrivit şi datorită faptului că, odată cu aderarea ţării la UE, modificările legislative permiteau emiterea facturilor de pe calculator. „Practic România depăşea epoca de piatră în domeniul facturării“, spune Căpăţână.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/it/trei-sibieni-si-au-facut-impreuna-o-afacere-si-castiga-25-000-de-euro-anual-12941861
12941861
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.