Cât de rentabile sunt cumpărăturile din străinătate?

Autor: Dorin Oancea Postat la 13 martie 2014  

Pe lângă magazinele online din Germania şi Marea Britanie, cele din China au devenit mai populare destinaţii pentru cumpărăturile online. Un studiu al Paypal relevă că în jur de o treime din românii care cumpără online fac achiziţii de câteva ori pe trimestru, iar unul din cinci cel puţin odată pe lună.

Cât de rentabile sunt cumpărăturile din străinătate?

LA ÎNTREBAREA „DE CE?" RĂSPUNSUL ESTE SIMPLU: preţurile mai mici, aceasta fiind opinia a 44% dintre cei 1.800 de utilizatori chestionaţi. Un procent mai redus (17%) spun că achiziţionează online pentru că doar acolo găsesc produsele care îi interesează. Electronicele sunt unele dintre produsele cele mai cumpărate online de către români.

De exemplu, iPad Air 16GB WiFi continuă să fie unul dintre produsele preferate, care poate fi cumpărat din Statele Unite la un preţ, fără costuri adiţionale incluse, cu circa 40% mai mic decât în magazinele româneşti, economia fiind de peste 900 de lei.

Magazinele americane, britanice şi asiatice pot fi luate în consideraţie şi atunci când e vorba de camere foto; de exemplu, un Sony Alpha A58 este disponibil pe aceste pieţe la un preţ de circa 1.650 lei, cu 30% mai mic decât preţul mediu de 2.500 lei din magazinele româneşti, precizează cei de la PayPal, companie de plăţi online cu peste 143 milioane de conturi active pe 193 de pieţe şi operaţiuni în 26 de valute.

Când este vorba de consolele pentru jocuri video, magazinele online de pe piaţa germană oferă Sony Playstation IV 500GB la un preţ cu 35% mai mic decât cel la care consola se vinde pe piaţa din România.

COSMETICELE SUNT O ALTĂ CATEGORIE DE PRODUSE DISPONIBILĂ LA PREŢURI MAI MICI ÎN MAGAZINELE ONLINE STRĂINE: un complex Estee Lauder Night Repair Creme e disponibil în SUA pentru un preţ cu circa 40% mai mic decât în România, în timp ce un Paco Rabanne Invictus Eau de Toilette 50 ml costă în Marea Britanie cu 30% mai puţin decât în România.

Studiul PayPal a inclus magazine online din Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Rusia, China şi din mai multe pieţe din Europa Centrală şi de Est. Plăţile realizate prin intermediul platformei de către utilizatorii din România au fost făcute, în perioada 2012-2013, în special către magazine online din Marea Britanie, China, Germania şi Statele Unite.

Cea mai importantă evoluţie a fost înregistrată de plăţile făcute către magazinele britanice, care au crescut cu 38% în 2013 comparativ cu anul anterior, şi de cele destinate magazinelor din China, cu un plus de 28%. Următoarele destinaţii au fost Germania, în creştere cu 25%, şi Statele Unite (18%). Cei care cumpară din Statele Unite pot achiziţiona electronice la preţuri cu 39% mai mici decât în magazinele româneşti, jocuri şi jucării mai ieftine cu 61%, plătesc cu 40% mai puţin pentru cosmetice şi cu 26% mai puţin pentru haine.

Atunci când destinaţia pentru cumpărături este Marea Britanie, jocurile şi jucăriile sunt disponibile aici la jumătate din preţul din România, hainele sunt cu peste o treime mai ieftine (36%), în timp ce electronicele şi cosmeticele pot fi cumpărate la preţuri cu 30% mai mici decât cele din magazinele româneşti. Din Germania, hainele sunt achiziţia cea mai bună, preţurile lor fiind cu 60% mai mici decât în România, dar economii importante pot fi făcute şi la cosmetice, de 40%, jocuri şi jucării - 47% - şi electronice, de 26%.

China este imbatabilă la jucării, mai ieftine cu 76%, şi haine, cu 33%.
Totuşi, în cazul achiziţiilor din străinătate, cumpărătorii trebuie să ştie că pot apărea taxe suplimentare care se adaugă la preţul produselor cumpărate; este vorba de taxele vamale sau taxa pe valoare adăugată. În România, persoanele care achiziţionează produse online cu valoare sub 150 de euro nu plătesc taxe vamale, dar plătesc TVA.

Dacă valoarea produsului este mai mică de 50 de euro, nu se plătesc taxe suplimentare. Pentru achiziţiile cu valori mai mari, de peste 150 de euro, cumpărătorii din România plătesc numai taxa pe valoare adăugată, atunci când produsul provine din Uniunea Europeană. Dacă produsele de valoare mare sunt achiziţionate din afara spaţiului comunitar, taxele vamale variază şi sunt conforme cu reglementările internaţionale.
 

Urmărește Business Magazin

Alte infografice
ZF.ro
A murit unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri A murit unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri
Este oficial: Încă o multinaţională americană intră în forţă pe piaţa din România
Mediafax
Cine este Armin Laschet? Politicianul care pleacă cu prima şansă să o înlocuiescă pe Angela Merkel în funcţia de cancelar, la alegerile din septembrie Cine este Armin Laschet? Politicianul care pleacă cu prima şansă să o înlocuiescă pe Angela Merkel în funcţia de cancelar, la alegerile din septembrie
Tesla a deschis prima staţie de tip "Supercharger" din Bucureşti. Gigantul pregăteşte staţii şi în alte două oraşe din ţară
MonitorulApararii
Rusia a restricţionat traficul maritim şi aerian în nordul Mării Negre Rusia a restricţionat traficul maritim şi aerian în nordul Mării Negre
Tranziţie de putere în Vietnam, un actor-cheie în competiţia strategică sino-americană. Noul prim-ministru este un prieten al României
MonitorulPartidelor
USR PLUS ar putea renunţa în anumite condiţii la solicitarea ca Florin Cîţu să nu mai fie premier USR PLUS ar putea renunţa în anumite condiţii la solicitarea ca Florin Cîţu să nu mai fie premier
Orban: Criză în coaliţie e mult spus. E o reacţie emoţională
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Bucureşti, un oraş abandonat... COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Bucureşti, un oraş abandonat...
COMENTARIU Valeriu ŞUHAN Crima perfectă a ucigaşului tăcut

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.