Gadgeturile anului 2014

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 30 decembrie 2014 811 afişări

Fiecare an aduce telefoane şi gadgeturi care încearcă să revoluţioneze piaţa de profil, însă principalele atracţii rămân produsele lansate de companii precum Apple, Samsung, Microsoft sau Google. 2014 nu a dezamăgit: de la iPhone 6 la Google Glass, tehnologia a fost încă o dată printre cele mai productive sectoare.

Samsung a fost compania care a lansat în luna august a patra versiune a Note. Galaxy Note 4 a venit cu funcţii îmbunătăţite în ceea ce priveşte perioada de funcţionare, Fast Charging şi Ultra Power Saving Mode asigurând o încărcare mai rapidă a bateriei şi o durată de funcţionare prelungită a dispozitivului mobil, pentru situaţiile de urgenţă. În plus, funcţia Voice Recorder permite înregistrarea, recunoaşterea şi redarea a până la opt voci diferite, prin difuzorul îmbunătăţit, care reduce zgomotul de fundal, având mai multe microfoane integrate în designul dispozitivului. Astfel, utilizatorii au posibilitatea de a izola şi a asculta anumite voci dintr-o conversaţie cu mai multe persoane.

Galaxy Note 4 dispune de o cameră foto principală de 16 MP, cu stabilizator de imagine Smart Optic, pentru fotografiile făcute unor obiecte în mişcare sau în medii întunecate. În plus, camera frontală de 3,7 MP cu f1,9 permite atât fotografierea la unghi standard de 90 de grade, cât şi la un unghi mai larg de până la 120 de grade, pentru realizarea celor mai bune ”seflie-uri de grup„.

iPhone este, fără doar şi poate, produsul cel mai inovator lansat de compania fondată de Steve Jobs. 2014 a fost anul aşteptat de toată lumea care a vrut să vadă cum Tim Cook, ”moştenitorul„ imperiului creat de Steve Jobs, va reuşi să inoveze unul dintre cele mai vândute produse din lume. Interesul a fost atât de mare încât ”iPhone 6„ a depăşit în cele 12 luni dinaintea lansării, ca număr de căutări pe Google, termeni precum ”Dumnezeu„ sau ”pacea mondială„.

Apple a lansat două variante diferite de telefon. ”iPhone 6 şi iPhone 6 Plus reprezintă ceva unic în istoria Apple„, a declarat Tim Cook în timpul lansării de la Flint Center for the Performing Arts.

iPhone 6 are un ecran Retina HD de 4,7 inchi, adică o zonă de vizionare cu 38% mai mare decât în cazul iPhone 5S. Versiunea Plus are un ecran chiar mai mare, de 5,5 inchi, şi o zonă de vizionare mărită cu 88% faţă de 5S şi un număr de pixeli de trei ori mai mare. Alte noutăţi se regăsesc în zona de hardware, cu o nouă cameră foto, un nou procesor şi spaţii de stocare record, de până la 128 GB.

Apple Watch, primul produs nou lansat sub conducerea lui Tim Cook, a fost dezvăluit în trei variante: Watch, Watch Sport şi Watch Edition. Toate rulează o versiune specială de iOS 8 şi vor avea numeroase facilităţi legate de fitness şi sănătate. Apple Watch foloseşte mai mulţi senzori pentru a monitoriza bătăile inimii, distanţa parcursă pe jos sau numărul de calorii arse în timpul exerciţiilor. Utilizatorii pot să împărtăşească programele de lucru sau rezultatele obţinute. Alături de ceasul hi-tech, Apple a prezentat şi WatchKit, un limbaj ce permite oricui realizarea de soft compatibil.

Zvonurile conform cărora Apple intenţiona să intre în zona plăţilor mobile s-au adeverit odată cu lansarea Apple Pay, sistemul de plăţi prin dispozitivele producătorului american. Apple Pay permite achiziţionarea unor produse sau servicii doar cu iPhone-ul, fără a mai fi nevoie de vreun card de credit sau de semnătură electronică. Mai multe instituţii financiare, precum VISA sau Mastercard, au semnat deja contracte de colaborare cu gigantul din Cupertino. Sistemul este disponibil doar în Statele Unite, pentru ca în 2015 să fie implementat la nivel global.

Pentru Google, unul dintre cele mai importante momente din 2014 a fost prezentarea prototipului unei maşini. Dar nu orice maşină, ci una care se conduce singură. Cu alte cuvine, nu există frâne, volan sau pedale - doar un buton. Compania va produce între 100 şi 200 de exemplare ale acestui prototip, pentru care s-a lucrat în colaborare cu mai multe companii auto.

Cofondatorul Sergey Brin a dezvăluit prototipul la Code Conference, spunând că a ales acest moment deoarece maşinile vor putea fi în curând văzute pe străzile din Statele Unite. ”Softul nostru şi senzorii fac toată treaba„, a notat compania pe blog. ”Vehiculele vor avea o echipare de bază - vrem în primă fază să vedem cum se adaptează la drum - însă te vor putea duce oriunde cu o simplă apăsare a butonului„.

Deşi dezvăluit încă din 2012, un alt produs al Google a beneficiat de o acoperire media impresionantă în 2014. Google Glass, produsul-vedetă al Google, a atras laude dar şi critici. Deoarece poate realiza poze şi înregistrări video fără ştirea obiectului vizat, Google Glass a declanşat o nouă dezbatere privind invazia tehnologiei în viaţa privată. Cei care poartă ochelarii inteligenţi în public au fost calificaţi de o parte a publicului, deloc măgulitor, drept Glassholes, iar un grup de cetăţeni nemulţumiţi a înaintat chiar o petiţie către Casa Albă pentru interzicerea ochelarilor în spaţii publice.

 Totodată, consultantul Google pe probleme de oftalmologie Eli Peli, de la Universitatea Harvard, a dezvăluit recent că utilizarea ochelarilor poate cauza temporar dureri la nivelul ochilor, deoarece interfaţa este afişată în partea din dreapta sus a câmpului vizual, forţând utilizatorul să privească în sus. Expertul a dat însă asigurări că durerile vor dispărea după aproximativ o săptămână de utilizare, odată ce muşchii globului ocular se adaptează.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/gadgeturile-anului-2014-13730853
13730853
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.