Un exemplar are un cost de producţie de 800 de dolari, dar se vinde cu peste 7000 de dolari. Cum arată cea mai scumpă geantă din lume - FOTO

Autor: Andra Stroe Postat la 13 aprilie 2018 1776 afişări

Istoria genţilor Birkin a început în 1983, în urma unei întâlniri întâmplătoate dintre cântăreaţa şi actriţa Jane Birkin şi Jean-Louis Dumas, pe vremea aceea şef executiv în cadrul companiei Hermès. După ce, la un moment dat, cântăreţei i s-a vărsat conţinutul genţii prea pline pe podea, Jane Birkin s-a plâns că nu găseşte o geantă potrivită pentru călătoriile sale de weekend. Dumas a identificat o oportunitate de business şi a creat geanta Birkin, care a devenit cea mai scumpă din lume, cu preţuri care pornesc de la 7000 de dolari şi ajung chiar şi la peste 300.000 de dolari, scrie The Economist.

Un exemplar are un cost de producţie de 800 de dolari, dar se vinde cu peste 7000 de dolari. Cum arată cea mai scumpă geantă din lume - FOTO

Genţile Birkin, produse de Hermès  sunt unele dintre cele mai scumpe din lume, dar, în ciuda cererii mari, compania produce, anual, doar un număr limitat de articole. De ce nu produce Hermès mai multe genţi Birkin, când vânzarea lor într-un număr mai mare i-ar putea creşte substanţial cifra de afaceri?

Principala problemă este legată de găsirea personalului calificat şi a materialului din care este confecţionată – piele exotică de calitate, printre cele mai scumpe fiind cele din piele de crocodil, cu accesorii şi închizători din aur alb. Anual, Hermès angajează 200 de meşteşugari, pe care îi pregăteşte timp de doi ani. De aceea, numărul genţilor produse este unul limitat. Costul de producţie al unei genţi Birkin este de aproximativ 800 de dolari.

Pe de altă parte, nesatisfacerea cererii face parte dintr-o strategie bine gândită. Deoarece trebuie să aştepte chiar şi un an pentru a primi geanta mult-dorită, în acest timp, mulţi clienţi sunt tentaţi să cumpere alte produse, precum portofele, curele sau prosoape de plajă, pentru a-şi satisfice setea de shopping.

Cu toate că, în cazul cumpărătorilor obişnuiţi, cererea scade odată cu creşterea preţului, în cazul produselor de lux lucrurile stau diferit. Cu cât preţul este mai mare, cu atât calitatea se presupune că este mai bună, iar imaginea posesorului creşte.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.