Reciclarea în lumea modei

Postat la 23 aprilie 2016 480 afişări

Reciclarea în lumea modei

Prefăcutul hainelor era cândva o soluţie pentru cei care cu greu reuşeau să-şi cumpere haine noi. Astăzi, procedeul se numeşte reciclare şi se poartă la casele de modă. Cum mulţi clienţi sunt atenţi la impactul asupra mediului pe care îl are îmbrăcămintea pe care o cumpără, creatorii de modă încearcă să-i atragă cu produse care dovedesc grijă pentru mediul înconjurător.

Dacă, de exemplu, Karl Lagerfeld a prezentat într-o colecţie recentă o rochie confecţionată din talaş, alţi creatori prefac haine vechi în articole noi. Compania Re/Done, fondată în 2014, foloseşte în creaţiile sale jeanşi Levi’s, scrie Financial Times. Re/Done se mândreşte cu faptul că adună jeanşi care altfel ar fi ajuns la groapa de gunoi pe care îi curăţă bine cu o cantitate de apă mai mică decât cea folosită în producerea de la zero a unei noi perechi, după care refoloseşte materialul pentru creaţii noi. Tot cu denimul de jeanşi se joacă şi Bliss and Mischief, care ori aranjează la comandă perechi de blugi vintage, ori confecţionează din petice de jeanşi vechi unii noi inspiraţi de modele purtate cândva de vedete.

LongJourney a lansat articole vestimentare realizate din uniforme militare nefolosite şi vândute de armată, denim şi uniforme sportive, pe care le combină cu materiale noi. Un alt nume atras de posibilităţile de exprimare artistică pe care i le oferă prefacerea vechilor haine este nepotul celebrului Ralph Lauren, Greg Lauren, acesta lucrând în special cu uniforme militare şi pulovere de de caşmir.

Şi bijutierii sunt atraşi de ideea de a da o nouă viaţă unor materiale vechi, aşa cum o arată Marc Auclert, care a lucrat în trecut pentru Chanel şi De Beers. Auclert creează bijuterii noi din monede antice greceşti şi intalii romane pe care le montează în aur, înconjurate de diamante sau rubine. 

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/reciclarea-in-lumea-modei-15269566
15269566
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.