O puştoaică a găsit soluţia la problema de care fug toţi oamenii de afaceri. Acum câştigă milioane de dolari

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 24 noiembrie 2015 14648 afişări

O puştoaică a găsit soluţia la problema de care fug toţi oamenii de afaceri. Acum câştigă milioane de dolari

Jessica Mah, din Statele Unite, avea doar 11 ani când a pus bazele primei ei afaceri. A învăţat de mică un limbaj de programare şi a început să construiască website-uri, primind câteva mii de dolari pe lună.

Următorul său business a presupus închirierea unor servere şi crearea unor centre de date pentru afacerile aflate la început. A avut patru angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 100.000 de dolari. Probleme financiare pe care le-a întâmpinat au obligat-o însă să închidă businessul. Jessica Mah avea, la acea vreme, doar 14 ani. "Eram foarte stresată", povestea Mah. "Îmi era teamă că nu voi reuşi niciodată să dezvolt un business de succes în domeniu."

La vârsta de 17 ani, Jessica Mah a fost acceptată la Facultatea de Informatică a Universităţii din Berkeley, pentru ca doi ani mai târziu să primească diploma de absolvire. A fost o experienţă din care a învăţat multe, mai ales în domeniul managementului. Din experienţa sa anterioară, Mah ştia că programele de contabilitate ale firmelor sunt depăşite din punct de vedere al tehnologiei, aşa că s-a decis să pună bazele unui business în această direcţie.

Marea problemă a oamenilor de afaceri era lipsa unei soluţii informatice integrate care să reducă atât timpul cât şi costurile cu personalul atunci când vine vorba de contabilitate. Indinero, soft-ul lansat de tânăra antreprenoare, este un program care rezolvă atât partea de finanţe, cât şi pe cea de resurse umane în cadrul unei companii. În doar trei luni, tânăra a strâns 1,2 milioane de dolari de la fondurile de investiţii pentru a promova programul.

Jessica Mah are astăzi 25 de ani, iar serviciile companiei Indinero sunt folosite de aproape 500 de companii, în vreme ce fondurile de investiţii au pus la dispoziţie peste 8 milioane de dolari.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/o-pustoaica-a-gasit-solutia-la-problema-de-care-fug-toti-oamenii-de-afaceri-acum-castiga-milioane-de-dolari-14897809
14897809
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.