La 73 de ani, fondatorul companiei de îmbrăcăminte outdoor Patagonia, Yvon Chouinard, arată ca de 60. Este slab şi bronzat după orele de surfing, pe care îl practică în fiecare zi în care valurile sunt "decente". În autobiografia sa, intitulată sugestiv "Let My People Go Surfing" (Lăsaţi-mi oamenii să meargă la surfing) scrie că nu i-au plăcut niciodată corporatiştii cu feţe palide pe care îi vedea în revistele din avion şi că, dacă va fi să ajungă vreodată un om de afaceri, o va face în felul său. Chouinard a ajuns la un business de mai bine de 400 de milioane de dolari, după ce a implementat un sistem de leadership bazat pe MBA. Nu e vorba nicidecum de MBA-ul clasic, ci de management by absence, un concept care se potriveşte de minune când îşi cheamă colegii de serviciu la reşedinţa sa din Ventura, California, pentru a se căţăra pe munţi sau pentru a se bucura de valuri. De fapt, rolul oficial al weekendurilor sportive este acela de a "testa" noile modele din gamă, în timp ce se caţără sau pescuiesc. Potrivit Wall Street Journal Magazine, puţinele momente în care Chouinard se luminează nu au nici cea mai mică legătură cu activitatea de la birou, ci cu "zăritul turturelelor lângă pontonul casei sale, noile încălţări cu crampoane din aluminiu pe care le-a desenat sau cel mai frumos val pe care l-a prins vreodată, în insula Moreea din sudul Pacificului."

Chouinard şi Andrei, un tânăr care lucrează de cinci ani într-o corporaţie din domeniul telecom, au în comun pasiunea pentru munte. Doar că, pentru Andrei, hobbyul, trecut în planul doi după ce s-a angajat, a prins contur din nou la serviciu. "Am găsit oameni cu care să pot face sportul pe care mi-l doream de mult. Suntem un grup de cel mult zece oameni care am face orice pentru munte", spune Andrei. Până să intre în echipa de zece colegi, se bucura doar de plimbări pe munte, fără să treacă la "next level", după cum spune chiar el în limbajul specific clădirilor din sticlă. Dincolo de faptul că în timpul petrecut împreună în afara serviciului oamenii se împrietenesc cu uşurinţă, sportul scoate la iveală şi adevăratul caracter. Andrei povesteşte: "Ne căţăram în Piatra Craiului, acum vreo doi-trei ani, când a început să plouă foarte, foarte tare, iar un membru al grupului a renunţat să mai stea cu noi doar pentru a-şi salva pielea şi ca să scape din situaţia respectivă". Asta arată cum gândeşte de fapt el, deşi până atunci nu erau prea multe indicii legate de egoismul său". Cele nouă ore petrecute zilnic la birou arată doar o faţă a individului, iar rolul sportului este şi acela de a da jos măşti, după cum explică tânărul. El remarcă faptul că tot mai mulţi din colegii săi au început să cocheteze cu mişcarea în timpul liber, ca urmare a kilogramelor în plus acumulate după multe ore peste progamul de la serviciu, dar şi din dorinţa de a reînvia o pasiune din copilărie. Facile sunt ciclismul sau alergatul, iar corporaţiile întreprind tot mai multe acţiuni în care să implice cât mai mulţi angajaţii. "Faptul că lucrezi într-o corporaţie îţi dă şi posibilitatea să te îndrepţi spre sporturi inedite, dat fiind că venitul e peste medie şi există şi oameni care să-ţi alimenteze dorinţa de a investi în pasiunea ta", spune Andrei, care a cheltuit sute bune de euro pentru a-şi cumpăra hamuri, cârlige, carabiniere şi scăriţe, indispensabile pentru a sta atârnat pe o stâncă la 20 de metri înălţime.

Sportul influenţează performanţa zilnică de la serviciu, susţin reprezentanţii Orange România, care remarcă faptul că persoanele cu un astfel de stil de viaţă sunt pozitive, mai pline de energie, mai implicate şi axate pe rezultate. În cazul companiei Glaxosmithkline, de exemplu, 40% dintre angajaţii grupului participă la evenimentele sportive susţinute de companie. Skoda Velo Challenge şi Prima Evadare au fost două dintre competiţiile de mountain biking la care a participat şi Andrei, alături de sute de corporatişti dornici să participe la concursul de ciclism pe teren accidentat. Olimpiada Corporaţiilor e un alt concurs internaţional pus la cale de companii fără ca angajaţii să plătească tocmai pentru a-i face să se apropie de sport. Conduita e aceeaşi şi la nivel de top management, dacă e să nu uităm spusele lui Pascal Prigent, CEO al GSK România: "La semimaratonul Bucureştiului, am reuşit să termin anul trecut într-o oră şi 29 de minute, clasându-mă astfel pe locul al treilea la categoria mea de vârstă."

Andrei e de acord că pasiunea pentru sport într-o corporaţie e şi o chestiune de imagine. Aşa se face că grupul celor care fac rafting, cum se întâmplă în cazul celor de la Nestlé, sau se caţără la 2.000 de metri altitudine, cum se întâmplă în cadrul operatorului telecom unde lucrează Andrei, sunt priviţi altfel, iar tânărul nu ocoleşte cuvântul "snobism". Snobismul e oricum mai bine văzut comparativ cu cei care refuză să ia contact cu orice fel de sport alături de colegi, iar outsiderii cu traseu zilnic între birou şi pat se integrează mult mai greu în echipa în care lucrează. Sau, după cum spunea chiar Yvon Chouinard, e mai bine să ieşi din uniformitatea pe care o induc corporaţiile angajaţilor, iar sportul e cea mai sănătoasă cale pentru a te diferenţia: "În 1980, escaladam Marele Zid Chinezesc, în 2004 făceam surf în Pacific, în timpul liber fabricam echipamente de alpinism în atelierul din curte. Cu aceste amintiri rămâi tot restul vieţii, nu cu cele din faţa calculatorului".