Care este legătura dintre "Wonder Woman" şi detectorul de minciuni

Postat la 21 iulie 2017 412 afişări

Benzile desenate "Wonder Woman" şi detectorul de minciuni par a fi două lucruri pe care să nu le lege nimic. Totuşi acelaşi nume se află în spatele amândurora.

Care este legătura dintre "Wonder Woman" şi detectorul de minciuni

Poligraful (detector de minciuni) este un aparat care înregistrează schimbările apărute în procesele fiziologice (ritmul respiraţiei, presiunea arterială, conductivitatea electrică a pielii) atunci când un subiect este testat fiind pus să răspundă la anumite întrebări.

William Moulton Martston este inventatorul unui obiect care măsura tensiunea arterială, ce apoi avea să fie utilizat în poligraful modern. Maşinăria lui Martson indica o corelaţie pozitivă puternică între tensiunea arterială sistolică şi minciună.

Martson a absolvit Facultatea de Drept de la Harvard în 1918 şi principala inspiraţie a lui Martson pentru crearea dispozitivului său a fost, se pare, soţia sa, Elizabeth Holloway Mortson. El nu a fost singurul, sau primul care a lucrat la un asemenea dispozitiv, dar cu toate acestea s-a autointitulat "părintele poligrafului".

De asemenea, John Augustus Larson a realizat un dispozitiv care înregistra tensiunea arterială şi conductivitatea electrică a pielii în 1921. Dispozitivul a fost perfectat de către Leonarde Keeler, apoi FBI a cumpărat dispozitivul servind drept prototipul poligrafului modern.

Revenind la Mortson, acesta este şi autorul benzilor desenate "Wonder Woman", sub pseudonimul Charles Moulton. Două femei, soţia sa şi Olive Byrne, au influenţat foarte mult creaţia personajului "Femeia Fantastică".

Wonder Woman a apărut pentru prima dată pe marele ecran anul trecut în filmul ”Batman vs. Superman: Dawn of Justice“, salvând situaţia complicată cu care se confruntau cei doi supereroi. I-a luat nu mai puţin de 10 ani femeii fantastice să debuteze în cinematografe. Filmul Wonder Woman (2017) a impresionat atât criticii cât şi fanii, având încasări globale de peste 767 milioane de dolari.

"Professor Marston & the Wonder Woman" este un film biografic ce spune povestea lui Elizabeth Holloway Marston, soţului ei William Moulton Marston, lui Olive Byrne şi povestea creări benzilor desenate "Wonder Woman".

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.