Asa va arata Heathrow

Postat la 24 ianuarie 2008 1 afişăre

Arhitectura spectaculoasa, gradini si spa-uri, opere de arta si tehnologie futuristica – acestea sunt noile atractii cu care marile aeroporturi ale lumii incearca sa atraga sau sa recastige clienti. Concurenta proiectelor a silit capitale ca Madridul sau Londra sa investeasca miliarde de euro in noi aeroporturi ori terminale moderne.

Povestea din filmul "Terminalul”, in care personajul Viktor Navorski interpretat de Tom Hanks este obligat sa petreaca mai multe luni in aeroportul JFK din New York, ar fi fost poate diferita daca s-ar fi petrecut patru ani mai tarziu. In loc sa isi improvizeze un pat pe unul dintre scaunele incomode din aeroport, Hanks s-ar fi putut relaxa intr-o gradina interioara printre plante, copaci si cascade, s-ar fi spalat cu apa de ploaie reciclata si ar fi fost cu siguranta la curent cu cele mai noi tendinte in materie de moda. Fiindca in ultimii ani aeroporturile au incetat sa fie simple locuri de tranzit pentru calatorii grabiti, transformandu-se treptat in atractii pentru turistii care isi doresc un drum pana la imbarcare lipsit de stres.

Pentru un aeroport mare, tranzitat in fiecare an de milioane de oameni, castigarea titlului de "hub" - nod aerian important pentru o anumita regiune – nu mai e de mult garantata de localizarea intr-unul dintre marile orase ale lumii (Londra, New York, Paris); diferenta o fac, mai nou, serviciile si experienta pe care o vinde un anumit aeroport. Cei care calatoresc frecvent cu avionul tin tot mai mult cont de gradul de confort, masurat in timpul dintre aterizare si iesirea din aeroport, in distanta de la check-in la poarta de imbarcare, dar si in oferta in materie de lounge-uri, unde calatorii de la business class isi petrec timpul intre doua zboruri.

Aeroporturi precum Schiphol din Amsterdam sau Frankfurt Airport City castiga teren in competitia cu Heathrow din Londra sau Charles de Gaulle din Paris, considerate de multi drept niste hub-uri invechite. In plus, piata globala este luata cu asalt de noi aeroporturi, construite folosind toate noutatile din arhitectura si design. In ultimii doi ani s-au anuntat proiecte de sute de milioane de euro, menite sa transforme piata transporturilor aeriene. La Madrid s-a inaugurat in primavara anului 2006 aeroportul Barajas, o investitie de un miliard de euro care se intinde pe un milion de metri patrati si cu o capacitate de 35 de milioane de pasageri anual. La inceputul acestui an, aeroportul din Chagi, Singapore, a deschis terminalul 3, un proiect de 1,22 miliarde de dolari (834 de milioane de euro) intins pe 4,1 milioane de metri patrati si inalt cat o cladire cu sapte etaje. Terminalul are in interior copaci si plante care formeaza o gradina verticala de cinci etaje, din care nu lipsesc cascadele. Reprezentantii aeroportului spun ca terminalul este de trei ori mai mare decat cel inaugurat de concurentii de la aeroportul din Hong Kong anul trecut.

Cel mai nou terminal pe lista de atractii pentru calatorii pretentiosi este terminalul 5 al aeroportului din Heathrow, care urmeaza sa fie deschis la 27 martie. Terminalul a fost proiectat de Rogers, Stirk, Harbour&Partners, aceeasi firma de arhitectura care a realizat sediul companiei Lloyd’s din Londra si aeroportul Barajas din Madrid si a costat 4,3 miliarde de lire sterline (5,75 miliarde de euro). Este mai mare decat Hyde Park si Kensington Gardens la un loc, are cinci etaje, iar in interior ar incapea 50 de terenuri de fotbal.

Locul impresioneaza prin luminozitate - pentru constructia cladirii de 40 de metri inaltime si 396 de metri lungime s-au folosit peste 30.000 de metri patrati de sticla. Terminalul va fi folosit in exclusivitate de British Airways, care isi va muta acolo 90% din operatiuni. Reprezentantii British Airways spun ca terminalul va scapa aeroportul Heathrow de imaginea de loc congestionat, iar pasagerii vor redescoperi placerea calatoriei. „Estimam ca vom recastiga din pasagerii pe care i-am pierdut in ultimii ani, iar numarul acestora va creste cu 5-10% ca urmare a deschiderii noului terminal”, spune David B. Rousham, director comercial al British Airways pentru Europa Centrala si de Est.

Primele curse care vor sosi pe 27 martie la Heathrow la terminalul 5 vor fi cele de la Paris si Hong Kong, care au fost deja in totalitate rezervate. Si zborul de la Bucuresti va ateriza dimineata devreme pe aeroport, la ora locala 9,50.

Terminalul 5 anunta si cateva premiere. Este primul aeroport in care ghiseele de la check-in si securitate au fost asezate astfel incat traseul parcurs sa fie logic, fara drumuri inutile, ceea ce fluidizeaza traficul si evita cozile. Tot pentru usurarea formalitatilor au fost instalate 96 de chioscuri de check-in automat, iar reprezentantii British Airways estimeaza ca 80% din pasageri vor alege aceasta varianta. Sistemul de transfer al bagajelor este de ultima generatie si implica 18 kilometri de linii si permite mutarea a 12.000 de bagaje pe ora.

Cel mai spectaculos drum spre aeroport va fi cu metroul sau trenul, care vor debarca pasagerii intr-o statie ce seamana mai mult cu o gradina de vara. Gara, lata de 30 de metri si lunga cat tot terminalul, a fost decorata cu 40 de copaci, fantani si lucrari de arta si dispune de o zona de relaxare si de cafenele in aer liber. Zona este luminata natural, datorita acoperisului transparent care este realizat din acelasi material ca si la Eden Project din Cornwall (o imensa gradina botanica acoperita, unde plantele beneficiaza totusi de lumina naturala).

Constructia terminalului a tinut cont si de tendintele ecologiste care guverneaza mai nou piata constructiilor. Astfel, 85% dintre materialele ramase de la santier au fost reciclate si refolosite la constructie, forma acoperisului permite stocarea a peste 80% din apa de ploaie, care este curatata si folosita in baile terminalului, iar aeronavele pot fi cuplate la un sistem special care aeriseste cabina, ceea ce reduce consumul de energie si emisiile de dioxid de carbon.

Una dintre cele mai impresionante sectiuni ale terminalului este cea de lounge-uri pentru pasagerii de la business class si first class. Cele sase lounge-uri, numite "Galeriile", au o capacitate de 2.500 de persoane, cu 25% mai mult decat cele din terminalele 1 si 4, unde opereaza in prezent British Airways. Investitia in cei 15.000 de metri patrati de lounge-uri a fost de aproximativ 60 de milioane de lire sterline (80 de milioane de euro). Accesul se face printr-o zona de receptie dotata cu un ecran lung de 22 de metri, dotat cu un sistem modular care permite afisarea orelor din marile orase ale lumii sau anunturi legate de evenimentele care au loc in lounge.

Zona a fost decorata cu opere de arta create de Damien Hirst, Bridget Riley si Julian Opie, mobila realizata la comanda cu tapiterie de la Osborne&Little (unii dintre cei mai mari designeri de tapiterii din lume) si candelabre din cristale Swarovski. Zonele de relaxare si cele de lucru au fost delimitate cu ajutorul panourilor din sticla pictata 3D realizate de Christopher Pearson. Pentru ca noul terminal promoveaza ideea de zbor fara stres, in lounge-uri exista o zona dotata cu seminee, unde te simti mai degraba intr-o cabana dintr-o statiune de munte decat intr-un aeroport aglomerat, mai ales ca este reprodus chiar si sunetul lemnelor care ard. Din „Galerii” nu lipseste spa-ul, Elemis Travel Spa, unde „meniul” este adaptat in functie de nevoile pasagerului. Daca acesta tocmai a sosit, beneficiaza de un masaj energizant, iar daca se pregateste de imbarcare, tratamentul va stimula relaxarea.

Terminalul are, bineinteles, si o zona de shopping - 26.000 de metri patrati cu 144 de magazine si restaurante. Alaturi de Harrods, Paul Smith sau Mulberry, casa Prada si bijutierii de la Tiffany vor deschide primul magazin dintr-un aeroport din Europa. Si in materie de restaurante terminalul bifeaza o premiera, bucatarul-vedeta Gordon Ramsay inaugurand primul restaurant dintr-un terminal.

Langa terminalul 5 s-a construit si un hotel de 600 de camere, The Sofitel London Heathrow, care este legat de terminal direct printr-o pasarela. Hotelul, in care s-au investit 180 de milioane de lire sterline (240 de milioane de euro), se va deschide in vara acestui an.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lifestyle,
Heathrow,
Londra,
terminalul 5
/arta-si-societate/lifestyle/asa-va-arata-heathrow-2348030
2348030
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.