Aşa se vinde moda de lux

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 07 decembrie 2014 382 afişări

Magazinele online nu mai reprezintă de multă vreme ceva neobişnuit, pe rafturile virtuale fiind disponibil aproape tot ce se poate găsi pe cele tradiţionale. Cu toate acestea, companiile din industria luxului continuă să deschidă magazine în marile oraşe ale lumii considerate capitale ale modei, scrie Financial Times.

Aşa se vinde moda de lux

Jimmy Choo, Victoria Beckham, Issey Miyake sau Bally au deschis în ultimul an magazine la Londra, Ralph Lauren sau Tiffany au inaugurat magazine la Paris, iar Dior sau Valentino la New York, deşi costurile deschiderii şi ale exploatării unor astfel de magazine nu sunt deloc neglijabile.

Unul din principalele motive ale acestui entuziasm investiţional din partea companiilor din industria luxului, este, spun experţii din domeniu, faptul că prin prezenţa în zone frecventate de potenţialii clienţi, pot atrage mai bine cumpărători pe care să-i convingă să revină ca să-şi procure şi alte produse şi astfel le pot da sentimentul că fac parte dintr-un club exclusivist. Impactul unei vizite într-un astfel de magazin poate fi chiar mai mare decât cel al unei campanii publicitare, susţin experţii.

Pe de altă parte, mulţi clienţi nu se încumetă încă să cumpere direct online, ci preferă să vină într-un magazin după ce au căutat pe internet detalii despre articolele dorite. Marile companii din industria luxului, explică alţi specialişti, pun la bătaie resursele de care dispun pentru a se diferenţia de concurenţă, iar magazinele amenajate artistic sunt o metodă foarte bună.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
comert,
moda,
lux,
vanzare,
magazine,
online,
clienti,
costuri,
tendinte
/arta-si-societate/lifestyle/asa-se-vinde-moda-de-lux-13706979
13706979
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.