Parlamentul ucrainean dezbate luni o lege privind ieşirea Ucrainei din Comunitatea Statelor Independente

Autor: Valentin Vidu - Mediafax Postat la 07 decembrie 2014 36 afişări

Verhovna Rada (Parlamentul ucrainean) dezbate luni proiectul unei legi privind părăsirea de către Ucraina a Comunităţii Statelor Independente (CSI), a declarat duminică adjunctul liderului Blocului Petro Poroşenko pentru Agenţia Naţională Ucraineană (UNN) de ştiri.

"Ieşirea Ucrainei din CSI va fi dezbătută luni într-o reuniune a Consiliului de coordonare a Verhovna Rada", a declarat Vitali Kovalciuk pentru agenţia ucraineană UNN, citată de site-ul rusesc Sputnik.

Parlamentul ucrainean a iniţiat în noiembrie un proiect de lege în acest sens.

După anexarea Crimeei de către Rusia, în martie, Kievul a anunţat că ar putea să reanalizeze statutul ţării în CSI. Între timp, Ucraina a renunţat la preşedinţia, prin rotaţie, a CSI anul acesta.

CSI a fost formată în 1991 şi are, în prezent, nouă membri, şi anume Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan, dar şi două state "participante", Turkmenistan şi Ucraina.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
UCRAINA,
PARLAMENT,
CSI
/actualitate/parlamentul-ucrainean-dezbate-luni-o-lege-privind-iesirea-ucrainei-din-comunitatea-statelor-independente-13706663
13706663
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.