Dacia a urcat grupul Renault pe locul trei in Europa. Vezi cui a luat locul

Postat la 05 iulie 2010 53 afişări

Cresterea vanzarilor de masini Logan sub brandurile Dacia si Renault a permis grupului francez sa ajunga pe locul trei in Europa din punct de vedere al numarului de masini inmatriculate, depasind grupul american Ford.

Grupul francez Renault si partenerul sau de alianta, constructorul nipon Nissan au inregistrat in primele cinci luni ale anului cel mai mare ritm de crestere al vanzarilor din Europa dintre toti producatorii de masini, potrivit statisticilor Asociatiei Europene a Constructorilor de automobile (ACEA).

La polul opus, cele mai mari scaderi au fost inregistrate de constructorii asiatici precum Honda, Mitsubishi, Toyota sau Suzuki.

Cel mai mare jucator din Europa ramane Volkswagen, care prin marcile Volkswagen, Audi, Seat si Skoda a reusit sa vanda in primele cinci luni aproape 1,25 milioane de masini, valoare apropiata de cea de anul trecut.

Grupul francez PSA, care include marcile Peugeot si Citroen a fost pe locul doi, cu 825.000 de masini vandute, in crestere cu aproape 10% fata de anul precedent, pentru ca pe locul trei sa urce, cu aproape 624.000 de masini vandute si 25% crestere un alt grup francez, Renault.

Renault a luat locul in Top 3 european grupului Ford, ale carui vanzari din primele cinci luni au crescut cu mai putin de 2% fata de anu trecut, pana la 613.000 de unitati.

Fiat a ocupat locul cinci in Europa din punct de vedere al inmatricularilor, cu mai putin de 600.000 de masini, valoare foarte apropiata de cea pe care a consemnat-o fostul lider mondial General Motors. Atat Fiat, cat si General Motors, dar si Daimler si Toyota, alete doua grupuri aflate in Top 10 au consemnat scaderi i primele cinci luni ale anului, singurul producator de lux aflat in crestere fiind grupul german BMW, care a reusit sa isi depaseasca in Europa concurentul direct Daimler.

Aflati aici mai multe despre cele mai bine vandute masini din Romania.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Dacia,
Renault,
Volkswagen,
auto,
transporturi
/analize/transporturi/dacia-a-urcat-grupul-renault-pe-locul-trei-in-europa-vezi-cui-a-luat-locul-6499357
6499357
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.