Banking la puterea a doua

Autor: Mircea Nica Postat la 21 iulie 2023 148 afişări

Odată cu dezvoltarea noilor tehnologii şi a unei digitalizări accentuate în ultimii ani, băncile au fost nevoite fie să îşi digitalizeze la rândul lor semnificativ operaţiunile, ceea ce implică şi acum un volum important de investiţii pentru a menţine un flux tehnologic la zi, fie să demareze parteneri-ate cu fintech-uri. În cazul Raiffeisen, grupul austriac a decis că o nouă bancă 100% digitală, care să activeze ca un fintech, este soluţia

Raiffeisen Digital Bank, noua bancă de sine stătătoare care aparţine tot grupului austriac Raif-feisen International, este strategia cu care grupul bancar vine pe piaţa din România, targetul fiind generaţia tânără şi cea de persoane fizice, după cum a explicat Sorin Stanciu, Country Manager pentru România al Raiffeisen Digital Bank.

Această nouă abordare este similară cu ce a mai văzut piaţa locală de-a lungul timpului, dar nu din zona bancară, ci din zona de fintech. Un exemplu puternic este cel al Revolut, care în România a ajuns la un număr de aproape 3 milioane de clienţi, doar prin faptul că a putut să ofere soluţii financiare digitale utilizând doar o aplicaţie.

În ultimii ani, discuţiile din piaţă au roit în jurul unei competiţii între fintech-uri şi bănci, care ulterior s-a transformat mai degrabă în parteneriate între fintech-uri şi bănci. Cu toate acestea, instituţiile de credit din România au avut parte în ultimii ani de consolidări şi achiziţii, iar cele mai mări bănci de pe piaţa locală deja încep să ajungă la un un anumit volum semnificativ al clienţilor, sub um-brela unor produse şi servicii complexe şi multiple pentru a răspunde tuturor nevoilor din piaţă, ceea ce ar putea îngreuna captarea unor clienţi noi, mai ales din zona persoanelor fizice.

Soluţia Raiffeisen, de a veni cu o nouă bancă 100% digitală, care seamană foarte mult cu varian-ta fintech a unei bănci, ar putea fi doar începutul unor noi strategii pe care băncile le încearcă pe anumite pieţe.

Sorin Stanciu a explicat că strategia Raiffeisen Digital Bank pe piaţa din România este de a oferi servicii bancare uşor de utilizat şi accesibile clienţilor care rezonează cu digitalizarea, iar mo-mentan această variantă de bancă se va concentra pe nevoile de bază legate de activitatea bancară, precum transferul banilor, economiile sau împrumuturile. „Contul nostru curent răspun-de nevoilor clienţilor care îşi doresc un cont bancar secundar gratuit pentru a-l folosi pentru încasări si plăţi, dar în curând vom adăuga în portofoliu noi produse care vor răspunde altor ne-voi de bază. De altfel, strategia noastră este centrată pe clienţi, căutăm în mod constant feed-back-ul lor pentru a ne îmbunătăţi astfel oferta şi a deveni mai competitivi pe piaţă. Raiffeisen Digital Bank este o bancă internaţională. Suntem deja activi pe două pieţe din CEE, Polonia şi România, şi beneficiem de o platformă digitală flexibilă utilizată pe pieţele noastre, ceea ce ne ajută să îmbunătăţim timpul de lansare pe piaţă, ţinând în acelaşi timp costurile sub control. Acest beneficiu îl transferăm către clienţii noştri, întrucât ne permite să le oferim un cont curent gratuit, fără condiţionări precum un număr minim de tranzacţii sau sume minime pentru alimentare cont.”

Potrivit lui, lansarea unei bănci de la zero este o provocare, „dar suntem încântaţi să fim prezenţi pe piaţa românească ca al doilea brand Raiffeisen şi aşteptăm cu nerăbdare să creştem numărul de clienţi şi să replicăm succesul avut pe piaţa poloneză”.

Serviciile digitale, la pachet cu bankingul clasic

El a mai adăugat că un număr tot mai mare de clienţi caută servicii digitale de încredere şi ac-cesibile, pe care să le utilizeze în paralel cu relaţia lor bancară actuală. „România este o piaţă cheie pentru Raiffeisen Bank International şi vedem aici oportunităţi în atragerea mai multor clienţi printr-o bancă digitală de sine stătătoare şi un brand diferit, cu propriile sale valori. Obiectivul nostru nu este să avem o ofertă complexă, ci mai degrabă să oferim plus valoare clienţilor pentru nevoile lor de bază şi pentru scenarii de utilizare specifice, venind astfel în completarea relaţiei lor bancare principale într-un mod eficient.” Astfel, Raiffeisen Digital Bank este o bancă de sine stătătoare, care operează independent de Raiffeisen Bank, bancă deja consacrată în România, iar decizia de a opera un brand adiţional reflectă realitatea pieţei, susţine Sorin Stanciu. „Considerăm că aceasta este modalitatea corectă de a stimula achiziţia de clienţi pentru anumite segmente în căutare de bănci digitale, în general pentru utilizare secundară. În plus, acest lucru subliniază încă o dată angajamentul Grupului Raiffeisen faţă de România şi viziunea pe termen lung atunci când vine vorba de această piaţă. Targetăm un număr tot mai mare de români pregătiţi să facă trecerea către servicii bancare complet digitalizate. Generaţia tânără în special este pregătită pentru acest pas şi vorbim despre o etapă a vieţii în care nevoile bancare sunt mai degrabă unele de bază. Din punctul meu de ve-dere, vom concura atât cu băncile tradiţionale, cât şi cu cele fintech.”

Din acest punct de vedere, Sorin Stanciu a explicat că noua bancă oferă un cont curent gratuit necondiţionat, alături de o aplicaţie uşor de utilizat şi astfel oferă posibilitatea de a concura cu băncile mari, consecrate, dar, de asmenea, apartenenţa la grupul Raiffeisen oferă şi credibilitatea de care fintech-urile nu beneficiază în ochii clienţilor. „Astfel, oferta noastră digitală, la care se adaugă avantajul unui brand de încredere pot face banca noastră atractivă pentru orice potenţial client. Credem că, în general, clienţii vor fi deschişi către acest tip de produse bancare ac-cesibile, uşor de utilizat, disponibile 100% digital, din confortul casei lor. Nu avem niciun dubiu că focusul pe simplitate şi oferte convenabile ne va ajuta să atragem clienţi pentru acest al doilea brand Raiffeisen de pe piaţă, sprijinind astfel obiectivul Grupului Raiffeisen de a creşte în România.”

Pe de altă parte, Sorin Stanciu a mai spus că într-adevăr, oferta digitală a băncilor din România s-a îmbunătăţit semnificativ în ultimii ani, dar în acelaşi timp toate eforturile de digitalizare au făcut ca ofertele să fie treptat standardizate, astfel încât pentru clienţi a devenit mai simplu să aleagă şi să facă trecerea către opţiunea preferată. „Avem taxe zero pentru contul curent digital. Am im-plementat această abordare centrată pe client în Polonia şi vom continua în aceeaşi manieră şi în România. Primul nostru produs este contul curent care vine cu costuri zero percepute de bancă. Practic, un card de debit Visa Gold exclusiv digital permite clienţilor să efectueze tran-zacţii oriunde în lume. Deschiderea unui cont curent este un proces simplu, complet digitalizat, astfel că se poate realiza oricând online de către client prin intermediul aplicaţiei mobile. Contul curent cu card virtual va fi urmat de alte produse simple şi uşor de utilizat, care vor contribui la dezvoltarea relaţiilor cu clienţii noştri. Facem eforturi intense pentru a aduce produse de economii şi de împrumut şi pe piaţa din România. Actualizarea ofertei RDB este o chestiune de timp, contul curent digital este doar punctul de plecare”, susţine Sorin Stanciu.

Focus pe persoanele fizice

El a mai spus că pe lângă generaţia tânără care face parte din strategia noii bănci, persoanele fizice sunt targetul principal, iar oferta băncii se va orienta puternic către această zonă. „Este o abordare care ne ajută să fim concentraţi pe un segment şi pe nevoile acestuia. Aprofundăm ne-voile clienţilor, încercând să înţelegem cât mai bine ce tip de produse îşi doresc pe piaţă şi cum putem să rezolvăm problemele stringente cu care se confruntă, prin intermediul ofertei noastre digitale. Pentru noi, ceea ce avem în prezent pe piaţă este doar o primă etapă; Continuăm să lu-crăm la idei noi pentru a ne îmbunătăţi contul curent, pe baza feedback-ului real din partea cli-enţilor noştri. Vom adăuga în oferta existentă funcţii noi, pe care le vom prioritiza în funcţie de feedback-ul lor. Recent am adăugat funcţionalitatea Pay&Rate, care le permite clienţilor să eval-ueze experienţa cu comercianţii, ceea ce în viitor va aduce beneficii clienţilor noştri, prin furni-zarea de informaţii agregate despre comercianţi pe baza evaluărilor reale ale altor clienţi.”

Sorin Stanciu susţine, de asemenea, că deocamdată nu există un plan de a introduce taxe pentru contul curent, iar prioritatea este de a dezvolta o bază semnificativă de clienţi şi pentru a face acest lucru banca se va angaja în a menţine costurile scăzute. „Totodată, deciziile pe care le luăm zi de zi au în spate tocmai intenţia de a menţine lucrurile astfel - de exemplu, momentan nu punem la dispoziţie carduri de plastic pentru contul curent, tocmai pentru că introducerea lor ar presupune să impunem anumite condiţii (e.g. stabilirea unor sume minime pentru tranzacţii sau pentru alimentare cont) pentru a putea menţine contul curent gratuit. Mizăm pe simplitate, iar acest lucru se reflectă în abordarea noastră faţă de produse şi design.”  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.