Afacerea cu origini româneşti care acum doi ani era doar un proiect, iar acum poate să ajungă să facă sute de mii de euro

Autor: Ioana Niţă Postat la 01 martie 2022 230 afişări

Cu doi ani în urmă, ideea unui software care să ajute departamentele de resurse umane în procesele tot mai complicate de recrutare era un simplu proiect într-o fază incipientă. Piaţa a validat însă ideea fondatorilor Mingle, iar în prezent, start-up-ul a ajuns la un portofoliu de peste 20 de clienţi, a trecut pe profit şi are ambiţii mari pentru perioada următoare. 

Avem o estimare realistă şi cred că ne vom ţine mai mult decât sigur de ea: vrem să ajungem la 60 de clienţi anul acesta. În acelaşi timp, avem şi estimare foarte optimistă, în care vizăm pragul de 100 de clienţi. Ca cifră de afaceri noi ne dorim să ne înmulţim veniturile de anul trecut de patru ori şi să ajungem la un total 250.000 de euro”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Update, Cătălina Dobre, cofondator Mingle. Ea a adăugat că dacă start-up-ul îşi atinge anul acesta obiectivele privind numărul de clienţi şi cifra de afaceri, vor putea să îşi dubleze echipa fără a avea nevoie de o finanţare momentan.

„Pe termen lung însă vom dori să ne extindem pe pieţe externe şi acolo va fi clar nevoie de o finanţare. În prezent, ritmul de creştere a numărului de clienţi este ceva ce ne permite să ne dublăm echipa şi să ne acoperim cheltuielile fără a obţine fonduri externe.”

Platforma Mingle, ce automatizează procesul de recrutare, a fost dezvoltată în urma unei investiţii iniţiale de 30.000 euro din partea fondatorilor care a fost recuperată deja, start-up-ul trecând pe profit, în condiţiile în acesta a reuşit să crescă într-un ritm alert în ultimul aproape un an şi jumătate, validându-şi soluţia şi modelul de business în piaţă.

„În toamna lui 2020 aveam primii patru clienţi şi venituri undeva la sub 500 de euro pe lună. În niciun caz nu era o afacere care atunci ne genera venituri. Între timp însă, am investit foarte mult în creşterea aplicaţiei şi am ajuns în prezent să colaborăm cu 21 de companii şi să putem să ne recuperăm investiţia iniţială, să obţinem şi un profit pe care să îl putem reinvesti anul acesta pentru a ne dubla echipa”, a punctat Cătălina Dobre.

Ce face însă soluţia Mingle? Cum automatizează procesul de recrutare? „Scopul Mingle este să scape echipele de resurse umane de munca manuală şi de documente Excel. Mai pe larg, practic până acum echipele de HR, din ce am observat noi, foloseau CV-uri pe birou, foloseau documente Excel, conversaţii pe e-mail pentru a-şi ţine candidaţii, pentru a-şi lăsa comentariile. Şi asta însemna că aveau şi foarte multă muncă de introdus date şi strâns informaţii. Era totul descentralizat. Ce facem noi este să oferim o soluţie integrată în care ei să primească automat toţi candidaţii care le vin din toate sursele, să poată să-i urmărească efectiv în recrutare şi să poată să vadă în ce etapă sunt, cine şi ce feedback a lăsat, să poată să comunice cu ei şi desigur, o parte foarte importantă, să poată să măsoare procesul de recrutare şi toate acţiunile pe care le-au făcut”, a explicat ea.

În ultimul an, echipa Mingle a lucrat la o serie de funcţionalităţi noi, toate fiind dezvoltate pe baza feedbackului primit de la clienţi. „Cea mai importantă funcţionalitate la care am lucrat anul trecut este integrarea cu site-urile de joburi din România – eJobs, BestJobs, dar şi LinkedIn, pentru preluarea candidaţilor, pentru publicarea joburilor. Asta a fost şi cea mai cerută. Pe lângă aceasta, am dezvoltat o infrastructură mai bună pentru a putea să faci şi filtrarea datelor şi anume să poţi să găseşti în Mingle mai uşor candidaţii potriviţi pentru un rol.

În loc să treci prin fiecare şi să vezi dacă e OK, poţi să vezi în baza de date la nivel macro care ar fi candidaţii potriviţi”, a precizat Cătălina Dobre.

Platforma Mingle este folosită acum de 21 de companii din diferite industrii, precum IT, producţie, construcţii sau marketing, printre clienţii actuali numărându-se lanţul de farmacii Dona şi compania Dona Logistică, High-Tech Systems & Software, SSI Schaefer, Guntner şi Mateco. „Cei mai mari clienţi ai noştri sunt farmaciile Dona şi Dona Logistică, practic două companii din grupul Dona. Pe ei i-am obţinut ca şi clienţi acum jumătate de an şi ne-au ajutat foarte mult să scalăm produsul pentru alte companii de dimensiunea lor. Pe lângă această companie noi lucrăm cu companii foarte multe din industria IT şi aici pot menţiona câteva nume - SSI Schaefer, Mindit, High-Tech Systems & Software. Acestea sunt companii în creştere care au nevoie de acest soft, însă avem clienţi şi în zona de producţie, construcţii sau de marketing în portofoliul nostru”, a menţionat ea, adăugând că în ultimul an soluţia Mingle a început să fie utilizată şi de companii mai mari, cu mii de angajaţi.

„La început aveam foarte mulţi clienţi cu 100-200 de angajaţi şi asta deoarece companiile mici îşi doresc un software pentru că ei nu îşi permit să mai angajeze încă un om care să se ocupe de recrutare. De obicei HR-ul la ei face de toate, aşa că softul îi ajuta. Pe de cealaltă parte, companiile mai mari au procese mai mari, volume mai mari şi este clar că este nevoie mare de un soft, iar pentru că am crescut şi noi, acum putem să îi avem şi pe ei în portofoliu pentru că le putem satisface mai bine nevoile.”

Soluţia Mingle poate fi folosită pe bază de abonament, tarifele variind în funcţie de volumul de recrutare pe care îl are compania. „Tariful de bază este de 140 de euro pe lună şi desigur acesta creşte până la 1.000 de euro şi un pic peste 1.000 de euro pentru companiile foarte mari.”

Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.



Start-up Pitch

1. Invitat: Maria Pătrăşcoiu, cofondator, Zanumi

Ce face? Dezvoltă o platformă AI pentru automatizarea procesului contabil şi de revizuire financiară. Platforma este formată din opt module în total, iar primele care vor fi lansate în scurt timp pe piaţă sunt cele de revizuire contabilă, raportare şi situaţii financiare.

„În total vor fi opt module din care avem gata două în procent de 100%, iar al treilea este la circa 50% finalizat. Ne dorim să lansăm produsul cât de curând pentru că am început deja să să avem discuţii şi cu potenţiali clienţi şi feedbackul este pozitiv. Până la finalul anului vrem să avem minimum 100 de clienţi, dar cel mai important este în egală măsură să reuşim să dezvoltăm şi celelalte module pe care pe care le avem în plan.”


2. Invitat: Leontin Tăbărăn, cofondator, Credify

Ce face? Dezvoltă o platformă de tip marketplace pentru accesarea creditelor online.

„În primă fază noi ţintim pentru acest an o finanţare de 70.000 de euro pentru a ne ajuta să dezvoltăm produsul şi să îl promovăm. Proiectul iniţial a pornit cu o investiţie de 20.000 de euro, însă pe parcurs ne-am dat seama că este nevoie de noi funcţionalităţi şi am depăşit suma de 60.000 de euro până în prezent. Am testat soluţia cu circa 1.000 de aplicanţi în cadrul unui proiect pilot cu un IFN pentru a vedea exact care este mersul pieţei şi pentru a vedea exact cum se comportă creditorul şi clientul în acest flux. Iar pentru anul acesta ne dorim o medie a cel puţin 1.000 de credite acordate lunar.”



Start-up Update

1. Invitaţi: Ana-Maria Onică, cofondator VoxiKids — soluţii digitale pentru logopedie — şi Ruxandra Muys-Stoian, fondatoR WIT Angels Club din Silicon Valley

Ce e nou? Start-up-ul local vrea ca în toamna acestui an să atragă o finanţare de minimum 500.000 euro, în condiţiile în care echipa fondatoare şi-a propus să se extindă în afara României, pe două pieţe europene. Fondat în 2019, start-up-ul a reuşit să atragă până în prezent investitiţii de circa 300.000 euro, ultima finanţare atrasă, în valoare de 100.000 euro, venind din partea Ruxandrei Muys-Stoian, fondatoare WIT Angels Club din Silicon Valley.

 „Pentru anul acesta ne dorim ca în toamnă să atragem o nouă rundă de investiţii pentru că dacă am reuşit în România să creăm această legătură rapidă între logoped şi părinte cu rezultate foarte bune pentru copii ne propunem să facem acest lucru şi la nivel mai mare şi să putem fi prezenţi pe două pieţe europene.” Ana-Maria Onică

 „Investiţia în VoxiKids este prima mea investiţie în România şi la nivelul financiar de care vorbim. Până acum celelalte investiţii au fost de gen crowdfunding, pooling, un prieten care ştie doi prieteni şi o implicare directă mai mai mică, şi sume mai mici, şi implicare mai redusă. Ceea ce mi a plăcut la VoxiKids a fost că vorbim nu numai despre un aport de capital, dar şi de posibilitatea de a lucra împreună cu Ana pe anumite capitole şi asta îmi place foarte tare.” Ruxandra Muys-Stoian

2. Invitat: Cătălina Dobre, cofondator Mingle - platformă ce automatizează procesul de recrutare

Ce e nou? Start-up-ul local şi-a propus să ajungă anul acesta la venituri de 250.000 euro, de circa patru ori mai mari decât în 2021, şi să crescă portofoliul de clienţi de cel puţin trei ori, până la 60 de companii. Platforma Mingle a fost dezvoltată în urma unei investiţii iniţiale de 30.000 euro din partea fondatorilor care a fost recuperată deja, start-up-ul trecând pe profit.

„Avem o estimare realistă şi cred că ne vom ţine mai mult decât sigur de ea şi anume vrem să ajungem la 60 de clienţi anul acesta. În acelaşi timp, avem o estimare foarte optimistă, mai exact să ajungem la 100 de clienţi. Ca cifră de afaceri noi ne dorim să ne înmulţim veniturile de anul trecut de patru ori şi să ajungem la un total 250.000 de euro.”



Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma

www.zf.ro/zf-it-generation

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF în noiembrie 2019, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. După mai bine de 370 de ediţii, emisiunea are un nou format în care adăugăm o serie de rubrici pentru a aduce plus valoare în ecosistemul local de start-up-uri tech – Start-up Pitch, Start-up Update, Start-up Boost, Start-up Star, Investor Watch, Sfatul expertului şi What’s Hot. Emisiunea este realizată cu susţinerea InnovX-BCR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Recrutare,
software,
candidati,
it,
resurse umane,
Mingle

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.