Liniştea din insulele greceşti

Autor: Mădălina Panaete Postat la 06 iulie 2015 771 afişări

Turismul reprezintă 16% din PIB-ul Greciei, aşa că un cutremur economic care ar alunga turiştii ar produce un adevărat tsunami în ţara cufundată în datorii. Partea bună este că în insule zgomotul de la Atena e atenuat de zgomotul mării.

Liniştea din insulele greceşti
Liniştea din insulele greceşti

Tour operatorii români spun că turismul nu este afectat în această perioadă de criza din Grecia, cel puţin în insule, acolo unde acest domeniu reprezintă pentru oameni cea mai importantă sursă de venit. Anual, în Grecia merg peste 20 de milioane de oameni, cât populaţia României, dar Grecia este şi destinaţia preferată a românilor, în staţiunile greceşti de la Marea Mediterană mergând anual câteva sute de mii de români.

„Turiştii noştri nu întâmpină nicio problemă în Grecia. În schimb remarcăm, ca agenţie tour operatoare, o nevoie sporită de comunicare pentru a demonta alertele false şi zvonurile care au început să circule în spaţiul public. (…) Recomandarea pe care o facem turiştilor, de a avea bani cash la ei, o făceam şi înainte, pentru că în Grecia s-a plătit dintotdeauna mai ales cu numerar“, spune Antonio Niţu, director general al Aerotravel Lufthansa City Center, agenţie de turism care operează patru chartere spre Grecia, mai exact trei spre aeroportul din Skiathos, cu plecare din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara (pentru sejururi în insulele Skiathos şi Skopelos), şi unul spre aeroportul din Preveza, cu plecare din Bucureşti (pentru sejururi in insulele Lefkada, Parga şi Sivota).

Unele dintre agenţiile locale au luat însă măsuri de siguranţă, Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45, anunţând săptămâna trecută că a pus la dispoziţia turiştilor care vor să plece în Grecia sau a celor care se află deja acolo un număr de telefon de urgenţă, dar şi suport financiar în cazul în care se vor ivi probleme.

Scăderea ritmului în care evoluează turismul, care aduce 16% din PIB-ul Greciei (de 179 miliarde de euro), ar adânci semnificativ problemele ţării. „Luând în considerare importanţa turismului pentru economia greacă este de aşteptat ca guvernul de la Atena să facă tot ce e posibil ca instabilitatea politică să nu afecte turiştii“, a declarat pentru NBC News Angelo Rossini, analist în domeniul turismului internaţional în cadrul companiei de cercetare de piaţă Euromonitor. Pe de altă parte, Bjorn Hanson, profesor de turism şi ospitalitate la New York University, a declarat că, în cazul în care Grecia renunţă la moneda europeană, va fi greu chiar şi pentru hotelierii cu experienţă să livreze mâncare sau alte produse dacă moneda greacă se va devaloriza puternic.

Cu toate problemele care înconjoară acum Grecia, tour operatorii locali estimează un business stabil pentru destinaţiile greceşti: „În 2015 estimăm acelaşi număr de turişti pentru destinaţia Grecia, respectiv 8.000, din care 5.000 de turişti prin intermediul charterelor Aerotravel. Ca tendinţă în 2015, semnalăm o creştere a numărului de turişti care descoperă frumuseţea insulei Skopelos, optând pentru sejururi de 7 sau chiar 14 nopţi în această destinaţie“, consideră Antonio Niţu.

În urmă cu două săptămâni, când criza nu atinsese apogeul de săptămâna trecută, în Skiathos şi Skopelos, două insule din arhipelagul Sporadelor, la nord de Atena, peisajele de vis şi atmosfera relaxată nu erau alterate cu nimic, iar noua mea experienţă de vacanţă grecească a fost la fel de relaxantă ca şi cele din anii trecuţi.

Drumul cu avionul de la Bucureşti la Skiathos durează aproximativ o oră şi jumătate, iar zborul pare unul banal până aproape de insulă. Dintr-o dată, pilotul întoarce la 180 de grade avionul şi simţi că ai picioarele deja în apă. Revine treptat şi urmează drumul spre pista care din avion ţi se pare o potecă bătută de paşii curioşi ai turiştilor. Este una dintre cele mai scurte piste de avion din Europa. Te uiţi uimit pe geam şi vezi un munte verde, plaje aurii, apa azurie specifică Mării Egee, iahturi, dar gândul că aterizezi pe potecă îţi ia puţin gândul de la vacanţă. Aterizarea este spectaculoasă şi îţi declanşează ceva fluturi în stomac, dar de spectacol se bucură cu adevărat turiştii care se plimbă în apropierea aeroportului. În Skiathos aterizează într-o zi de vară chiar şi mai mult de zece avioane, toate pline ochi de turişti, spre deliciul amatorilor de fotografii.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/linistea-din-insulele-grecesti-14549229
14549229
comments powered by Disqus
Avocatul gulerelor albe Avocatul gulerelor albe

Mihai Mareş se numără printre primii avocaţi români care s-au specializat pe criminalitatea gulerelor albe, apărând executivi de top, antreprenori, afaceri dezvoltate în România sau subsidiare ale marilor multinaţionale. Dacă ne uităm la tensiunile din business din ultimii ani, atât de pe plan local, cât şi de la nivel internaţional, constatăm cu uşurinţă că pariul său a fost unul câştigător. Cum a ales acest domeniu şi care au fost paşii prin care a construit casa de avocatură Mareş & Mareş?

vezi continuarea
ZF.ro
Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi Care sunt cele mai bune pârtii din România şi cât costă un weekend la schi
Englezii închid uşa „instalatorilor polonezi şi muncitorilor români”: Regatul Unit nu mai vrea forţă de muncă ieftină în fabrici, depozite, hoteluri şi restaurante
ProMotor.ro
Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO Mascaţii au oprit în trafic o maşină suspectă. Ce au găsit la percheziţii – VIDEO
Șoferul unui BMW ÎNCEARCĂ să scape de amenda poliției. A crezut că metoda e GENIALĂ însă...
O șoferiță de DUSTER a produs haos în București. Totul în MARȘARIER
Descopera.ro
Ce a ieşit pe TOMOGRAFIILE infectaţilor cu coronavirus. „Este prima DOVADĂ!”
Marile FALSURI despre coronavirus! Ce îţi poate face RĂU şi ce îţi poate face BINE
Go4it.ro
Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere Citroen a lansat o maşină electrică mai IEFTINĂ decât un Logan! Nici măcar nu necesită permis de conducere
Chiar dacă are cele mai scumpe telefoane, tot Apple vinde mai mult! Un IPHONE este cel mai bine vândut telefon din lume
Pot fi telefoanele la fel de dependente ca drogurile? Ce spun, de fapt, oamenii de ştiinţă
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.