Telekom România scoate la vânzare Palatul Telefoanelor, una dintre clădirile simbol ale Bucureştiului

Autor: Razvan Muresan Postat la 24 septembrie 2014 458 afişări

Compania Telekom Romania Communications S.A. scoate la vânzare trei proprietăţi din centrul Bucureştiului, printre care şi Palatul Telefoanelor de pe Calea Victoriei, la un preţ de pornire de 21,6 milioane de euro.

Telekom România scoate la vânzare Palatul Telefoanelor, una dintre clădirile simbol ale Bucureştiului

"Ca parte a strategiei companiei de a capitaliza portofoliul de proprietăţi imobiliare, Telekom Romania Communications S.A. scoate la vânzare 3 proprietăţi din centrul Bucureştiului, şi anume: Palatul Telefoanelor, clădirea Tandem şi proprietatea din strada Matei Millo, având un preţ de pornire de 21.600.000 euro. Valoarea de piaţă a pachetului este la nivelul altor proprietăţi similare ca dimensiune şi relevanţă şi a fost stabilită de evaluatori independenţi. Tranzacţia va fi derulată prin intermediul unei licitaţii, iar câştigătorul va fi entitatea cu cea mai avantajoasă ofertă atât în ceea ce priveşte preţul, cât şi alte condiţii relevante în context", se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Pentru a participa în licitaţie, entităţile interesate trebuie să furnizeze o scrisoare de garanţie şi să depună ofertele până la data de 20 octombrie 2014. Pentru Palatul Telefoanelor, Telekom Romania Communications S.A. va urma toţi paşii juridici prevăzuţi de legislaţia în vigoare privind monumentele istorice.

"Strategia noastră imobiliară este în linie cu scopul nostru de a deveni furnizorul convergent numărul 1 de servicii de telecom si divertisment din România. Aceasta presupune să ne concentrăm atenţia asupra activităţilor noastre principale şi să capitalizăm activele din zone secundare, inclusiv portofoliul imobiliar”, a afirmat Andreas Grünewald, director executiv în managementul aprovizionării în cadrul Telekom Romania Group.

Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 m² şi o suprafaţă totală construită la sol de 1.702 m². Proprietatea Tandem are un teren de 5.039 m² şi o suprafaţă totală construită la sol 2.030 m², în timp ce proprietatea Matei Millo are un teren de 1.783 m².

Palatul Telefoanelor, fostul sediu al Romtelecom, este o clădire reprezentativă a Bucureştiului şi a fost timp de zeci de ani cea mai înaltă clădire din Bucureşti. 

Urmărește Business Magazin

/analize/imobiliare/telekom-romania-scoate-la-vanzare-palatul-telefoanelor-una-dintre-cladirile-simbol-ale-bucurestiului-13337949
13337949
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.