"Din 1990 şi până în anii 2000 s-a făcut Unitatea 1 de la Cernavodă. Apoi au mai trecut zece ani pentru ca o altă unitate să fie pusă în funcţiune, iar alături de ea şi alte câteva unităţi de producere a energiei electrice, dar mici. Este o diferenţă imensă faţă de anii dinainte de '89", spune Răzvan Nicolescu, director de afaceri publice şi reglementare în cadrul OMV Petrom.

Această diferenţă imensă de ritm se vede şi în vârsta parcului de producere a energiei electrice din România. Potrivit Strategiei energetice 2011-2035, o strategie care încă este în faza de proiect, pe plan local sunt circa 18.000 MW de capacitate instalată. Unităţile sunt mai mult decât suficiente pentru a acoperi cererea locală, dar acesta este de fapt un confort fals pentru că circa 80% dintre termocentrale au fost instalate în perioada 1970-1980, având în prezent durata de viaţă depăşită. Tot aşa, aproape o treime dintre hidrocentrale sunt nişte bătrâne doamne care ar trebui să iasă la pensie. Problema este că în ciuda acestei situaţii, sistemul energetic a fost sistematic neglijat în ultimii 20 de ani, aşa că pentru următorii 20 de ani România are în faţă o notă de plată uriaşă, de 40 de miliarde de euro, pentru a înlocui mai bine de jumătate din sistemul energetic. "Din strategia noastră, România are nevoie de circa 1-2 miliarde de euro pe an numai pentru sectorul energetic şi între 3 şi 4 miliarde de euro pe an dacă intră aici şi investiţiile necesare în sectorul de petrol şi gaze", a explicat reprezentantul Petrom. Alternativa? Importuri, în creştere înceată, dar sigură, de energie electrică. Anul acesta a adus însă o rază de lumină în acest scenariu deloc îmbucurător pentru o ţară oricum dependentă în proporţie de 30% de gaze ruseşti şi de 60% de petrol de peste graniţe, 2012 fiind cel mai bun an de la Revoluţie încoace în ceea ce priveşte capacităţile noi instalate.

De la începutul lunii august Petrom, cea mai mare companie din România, a pus în funcţiune o centrală pe gaze care de una singură ar putea alimenta cu energie întreg Bucureştiul. Centrala de la Brazi, cu o capacitate de 860 MW, mai mare decât un reactor nuclear al centralei de la Cernavodă, a costat 530 de milioane de euro şi este prima termocentrală nouă făcută în România în ultimii 22 de ani. Cert este că Petrom a avut un as semnificativ în mână dat chiar de statul român. Din toamna acestui an, prin ordonanţă de urgenţă, compania a fost scutită de la formarea coşului de gaze, în care intră şi importurile scumpe din Rusia, pentru cantităţile pe care le arde în centrala de la Brazi. În acest fel, costurile Petrom sunt mai mici faţă de orice altă companie care de mâine s-ar apuca să facă o centrală nouă pe gaze, dar care nu ar beneficia de această facilitate acordată exclusiv producătorilor de gaze naturale. În România, marii producători de gaze sunt Petrom şi Romgaz. Pe o piaţă în care tot sunt fluturate concepte precum concurenţă, transparenţă, preţuri aliniate la cele din UE, dereglementare, această facilitate importantă acordată cu dedicaţie către Petrom şi Romgaz nu este o deviere tocmai de la aceste principii mult trâmbiţate?

"Petrom îşi asumă riscuri şi investiţii majore în producţia de hidrocarburi. Imaginaţi-vă că suntem un producător de mere. De ce aş fi eu, ca producător de mere, obligat să ronţăi mere ruseşti când eu le am pe ale mele?!", spune Nicolescu. Problema este că centrala de la Brazi scoate din producţia Petrom 800 de milioane de metri cubi de gaze ieftine, lucru care ar putea duce la o creştere a importurilor din Rusia care în acest moment au un preţ de trei ori mai mare faţă de cele extrase local. Practic, în timp ce Petrom va "ronţăi" propriile "mere", România ar putea aduce gaze mai scumpe pentru a acoperi cererea internă. Revenind totuşi la noile unităţi de producţie a energiei, dincolo de centrala Petrom, o altă realizare a acestui an va fi finalizarea parcului eolian de 1,1 miliarde de euro al cehilor de la CEZ.