LIVE: ZF Cei mai mari jucatori din economie. Timpul actiunii 2021

Şi-au făcut afaceri pentru românii care mănâncă numai legume crude

Autor: Ioana Matei Postat la 29 iulie 2014 3285 afişări

Considerată mai demult o formă de vegetarianism extremă, hrana vie sau raw food intră din ce în ce mai mult în preferinţele consumatorilor din întreaga lume şi, de câţiva ani, în piaţa autohtonă. Antreprenorii care îşi construiesc afaceri din raw food mizează pe un public aparte, preocupat de sănătate şi de un stil de viaţă natural.

Şi-au făcut afaceri pentru românii care mănâncă numai legume crude

„Pentru mine a fost o căutare personală: ne confruntam cu anumite boli în familie şi atunci am căutat o alternativă pentru medicina tradiţională. Am descoperit astfel că alimentaţia este unul dintre factorii cei mai importanţi care ne pot ajuta să ne vindecăm sau să prevenim diferite boli“, explică Anca Alungulesei modul cum a descoperit „hrana vie“ în urmă cu aproximativ doi ani. I-au plăcut cel mai mult dulciurile aflate la intersecţia dintre alimentaţia tradiţională şi cea sănătoasă şi a ales să îşi construiască şi un business mizând pe acestea.

A renunţat la activităţile de managementul afacerilor, software şi consultanţă pe proiecte din cadrul multinaţionalei spaniole în care lucra şi, de patru luni, a lansat afacerea RawCoco, pe care o numeşte „prima ceainărie raw vegană din Bucureşti“. Antreprenoarea a investit circa 50.000 de euro în amenajarea unui spaţiu intim, în care budinca de chia, ceaiurile cu ciuperca kombucha, milkshake-urile pe bază de lapte vegetal şi torturile din fructe stau la loc de cinste. Toate sunt produse în cadrul ceainăriei, de către cei patru angajaţi, pasionaţi şi ei de acest tip de alimentaţie.

„Clienţii noştri ţintă sunt oameni informaţi, cu venituri medii. Majoritatea aleg acest tip de alimentaţie pentru a avea mai multă energie şi a reuşi astfel să facă performanţă în orice domeniu“, îşi descrie Alungulesei publicul ţintă. Bonul mediu ajunge la 80-90 de lei de persoană, ţinând cont că majoritatea cumpărătorilor aleg să cumpere dulciurile raw la pachet, pentru întreaga familie. Deşi majoritatea clienţilor optează acum pentru terase, iar RawCoco nu este prevăzută cu una, antreprenoarea a observat că, de la o lună la alta, numărul clienţilor creşte cu circa 80%, ajungând ca în prezent aproximativ 25 de persoane să îşi cumpere zilnic dulciuri şi băuturi vii, fie direct de la ceainărie, fie apelând la serviciul de comenzi online.

Totuşi, Alungulesei a descoperit că încă nu foarte multă lume este familiarizată cu dulciurile raw şi a decis ca, pe lângă activitatea ceainăriei, să dezvolte şi o latură educativă a businessului. Antreprenoarea organizează periodic seminarii de nutriţie şi ateliere în care explică părinţilor, de pildă, că nu zahărul este cel mai mare inamic, ci zahărul rafinat, care se găseşte nu doar în dulciuri, dar chiar şi în pâine, şi îi învaţă pe cei care îşi doresc să prepare propriile dulciuri: „Schimbarea şi trecerea spre raw vegan nu trebuie să vină forţat, ci ca o conştientizare că este un lucru sănătos şi că este ceea ce avem nevoie“. La seminariile şi atelierele ţinute fie de ea, fie de specialişti în nutriţie, unii aduşi chiar din Anglia, participă un număr de 15-18 persoane.

Costurile de participare se stabilesc în funcţie de ingredientele folosite şi de parteneri şi sunt situate în jurul a 100 de lei. Anca Alungulesei mizează în dezvoltarea afacerii şi pe angajaţii multinaţionalelor, de multe ori în căutare pentru o alternativă sănătoasă la stilul lor de viaţă. Pentru ei, a dezvoltat o linie de smoothie-uri, care pot fi consumate în loc de masă, chiar în mers sau la locul de muncă, dar şi o linie de produse de detoxifiere.

„Ingredientele se hidratează mai întâi, iar timpii de hidratare diferă pentru fiecare produs: pentru fructe este nevoie de circa jumătate de oră, iar pentru nucile româneşti pot ajunge chiar şi la 24 de ore“, explică Narcisa Teodorescu, cofondatoarea cofetăriei Ostraw Vegan, prima etapă în pregătirea dulciurilor în stil raw vegan. De mai bine de şapte ani, antreprenoarea, lector de matematică în cadrul Universităţii de Construcţii din Bucureşti, a început să citească diverse cărţi despre nutriţie şi a aflat noţiuni pe care a dorit să le pună în aplicare.

„În 2011 am descoperit bucătăria raw vegan şi am început să pregătesc preparatele acasă, mai ales pentru cei doi copii ai noştri“, spune Narcisa Teo-do-rescu. Dorinţa de a împărtăşi gustul dulciurilor raw vegan pregătite iniţial în familie şi celorlalţi au determinat-o pe ea şi pe soţul său, Adrian, de profesie IT-ist, să îşi deschidă propria cofetărie cu alimentaţie vie. Au început în 2012, când au pregătit în casă bomboane raw vegan pentru evenimente organizate de prietenii lor, iar, la scurt timp, au investit 30.000 de dolari în amenajarea unui spaţiu de 24 de metri pătraţi din apropierea centrului Capitalei. La început, vindeau doar bomboane şi cărţi pe care Narcisa Teodorescu le-a citit şi pe care le considera utile şi pentru educarea clienţilor dornici să încerce un astfel de stil de viaţă. Au diversificat în timp gama de produse, ajungând la 18 sortimente de torturi, trei de îngheţată şi 18 de bomboane, toate produse într-un laborator ce permite clienţilor să vadă procesul de producţie a dulciurilor. În paralel, cei doi soţi organizează şi ateliere în şcoli şi grădiniţe, pentru a-i familiariza pe copii cu acest tip de alimentaţie.

În primă fază, antreprenorii s-au adresat persoanelor vegetariene, dar au descoperit în scurt timp că mai mult de jumătate din clienţii lor au un stil tradiţional de alimentaţie şi au considerat că dulciurile reprezintă primul aliment pentru care pot face o îmbunătăţire, mai ales pentru copiii lor. „Foarte mulţi oameni sunt forţaţi de dezechilibrele tot mai mari care apar, avem clienţi care au copii cu alergii la foarte multe alimente şi care nu pot consuma deserturi tradiţionale“, explică Teodorescu unul dintre argumentele pentru care din ce în ce mai multe persoane aleg produsele lor. Pentru 100 de grame de bomboane de ovăz cu merişor, cu seminţe de cânepă sau pentru ciocolată raw vegan, clienţii plătesc între 10 şi 30 de lei.

Circa 20 de clienţi intră zilnic în cofetăria Ostraw Vegan, iar cifra de afaceri s-a dublat în doi ani de la deschidere, ajungând la aproximativ 60.000 de euro. Antreprenorii cumpără majoritatea ingredientelor de la mici producători locali din Vrancea, Dâmboviţa şi Argeş, iar de jumătate de an au încheiat un parteneriat cu firma Be Organic din Marea Britanie, prin care aduc şi comercializează ingrediente speciale pe care clienţii le folosesc în producţia de dulciuri acasă. Găsirea de angajaţi care să pregătească dulciurile crude a fost una dintre cele mai mari provocări întâmpinate de antreprenori, care lucrează în prezent cu patru angajaţi. „Mi-am dorit să angajez persoane care să cunoască şi măcar să fi încercat acasă aceste reţete, dar nu i-am găsit şi m-am orientat până la urmă spre oameni cu experienţă în bucătăria tradiţională.“

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/si-au-facut-afaceri-pentru-romanii-care-mananca-numai-legume-crude-12996662
12996662
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: De ce în Bucureşti nu se pot organiza mai multe concerte sau evenimente sportive, politice, sociale şi chiar economice. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.