A investi sau a nu investi în România

Autor: Răzvan Botea Postat la 01 august 2022 132 afişări

A investi sau a nu investi în România

România rămâne o ţară atractivă pentru investitori, dar, în ciuda acestui fapt, a ratat investiţii importante în favoarea altor ţări din regiune, în special Ungaria. Cu o infrastructură de transport la pământ, investitorii în producţie au ales de multe ori alte ţări, chiar dacă forţa de muncă accesibilă şi pregătită sau infrastructura IT din România au fost mai dezvoltate. Este doar o percepţie faptul că România este ocolită de investiţii?

Câteodată percepţia noastră la nivel local este mult mai critică. România se află pe locul patru la nivel european în privinţa intenţiilor de investiţii în anul următor, după Portugalia, Marea Britanie şi Lituania, fie că este vorba de înfiinţarea de noi afaceri sau de extinderea unor afaceri existente. Suntem pe locul doi în Europa Centrală şi de Răsărit, după Polonia”, răspunde Bogdan Ion, country managing partner al EY România şi Moldova. El a vorbit în cadrul evenimentului EY Attractiveness Survey Romania 2022 despre rezultatele studiului anual al companiei privind atractivitatea României prin ochii investitorilor. EY lansează anual acest studiu, care analizează opinia investitorilor privind mediul investiţional din România.

Studiul, în pofida percepţiei, adaugă Bogdan Ion, arată că România se află în topul preferinţelor investitorilor, mai ales când e vorba de relocarea lanţurilor de aprovizionare dinspre Asia spre pieţele mari de desfacere, cum ar fi Europa de Vest. „România se află pe locul 1 în Europa din perspectiva intenţiilor de investiţie, dacă vorbim de lanţurile de aprovizionare şi logistică. Cu alte cuvinte, vedem că această regionalizare şi relocare a fluxurilor de aprovizionare este confirmată de investitorii care au fost intervievaţi în studiul nostru”, a mai spus Bogdan Ion. Discuţia de a aduce lanţul de valoare mai aproape de pieţele de desfacere a început în 2022, când pandemia a arătat că producţia din Asia, de exemplu, atunci când apare o întrerupere pe lanţul de aprovizionare, este o vulnerabilitate pentru companiile care vând în Europa.

Încă de atunci, consultanţii şi economiştii au înaintat ideea că România, dacă îşi joacă bine cărţile, poate atrage investiţii importante în acest sens. Războiul din Ucraina, altă lebădă neagră pentru lanţurile de valoare, a intensificat nevoia de scurtare a acestora. „Din cauza războiului din Ucraina, discuţia despre investiţii străine a luat o turnură  mai specifică şi mai concretă. Vorbim şi despre ce se întâmplă cu acel reflux de investiţii şi cum poate juca România un rol activ. Sunt foarte multe investiţii care or să vină în România, nu numai din aceste zone aflate în conflict”, a spus, în cadrul aceluiaşi eveniment, Alex Milcev, care este liderul departamentului de asistenţă fiscală şi juridică la EY România şi Moldova. Competiţia este însă acerbă, pentru că şi Polonia sau Ungaria, chiar şi Cehia se uită la aceste oportunităţi.

Întrebarea-cheie este ce poate pune pe masă România în faţa acestor ţări şi ce poate face să devină mai atractivă pentru atragerea investiţiilor. „Susţinerea IMM-urilor, realizarea de politici publice legate de mediu şi încurajarea atitudinilor responsabile legate de mediu şi, nu în ultimul rând, susţinerea inovaţiei şi afacerilor bazate pe înalte tehnologii”, ar fi câteva elementele ce ar putea ajuta, după cum a subliniat Bogdan Ion, pe baza rezultatelor studiului EY Attractiveness Survey Romania 2022. Sunt însă anumite sectoare care sunt mai atractive pentru investiţii, potrivit sondajului EY. Cu toate că anul trecut nu se punea problema războiului din Ucraina, sectoarele viitorului pentru investiţii în România nu s-au schimbat faţă de studiul la care au participat investitorii în 2021. „Sectoarele viitorului în România sunt: IT, media şi telecomunicaţii; industria bunurilor de consum, inclusiv agrobusiness şi industria auto cu ramurile conexe. Acestea au fost sectoarele-cheie şi în studiul anterior”, a mai spus Bogdan Ion.

Clara Volintiru, profesor la Academia de Studii Economice (ASE) Bucureşti, a mai adăugat la lista de sectoare-cheie pentru investiţii şi pe acelea care beneficiază de programele guvernamentale sau europene pentru susţinere financiară  în perioada următoare. De exemplu, numai prin PNRR, sunt alocate sume de ordinul miliardelor de euro pentru investiţii în energie sau în sistemul medical. „Ce alte sectoare aş recomanda eu să fie luate în considerare de către investitorii privaţi din ţară şi străinătate sunt sectoarele care vor beneficia de susţinere financiară din instrumentele europene pentru a securiza sectoare strategice din România: energie şi sănătate, mă gândesc şi la agricultură”, a spus ea. Concluzia este că România este o ţară atractivă pentru investitori, dar există spaţiu de îmbunătăţire. Una dintre cheile pentru a atrage investitorii în România rămâne dezvoltarea infrastructurii de transport, o poveste veche, dar în acelaşi timp dureroasă, pentru că avansul în această zonă aproape că nu s-a văzut în ultimii 30 de ani. De exemplu, în cadrul unui eveniment al ZF, primarul Oradei, Florin Birta, a arătat că un transport rutier din Oradea în Bucureşti durează şi 10 ore, iar din Oradea până în Viena, aceeaşi distanţă, timpul este la jumătate. De asemenea, cadrul legislativ stabil precum şi pregătirea forţei de muncă joacă roluri centrale în absorbţia investiţiilor. „33% dintre investitori consideră că atractivitatea României în anii următori va creşte. Este un rezultat pozitiv, dar arată în acelaşi timp că este necesară creşterea competitivităţii economiei locale”, a mai spus Bogdan Ion.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.