ZIUA COPILULUI - Peste 5.500 de copii şi însoţitori au vizitat Camera Deputaţilor, de 1 Iunie

Autor: Departamentul Politic Postat la 01 iunie 2015 46 afişări

Peste 5.500 de copii şi însoţitori ai acestora au vizitat, luni, Camera Deputaţilor, în cadrul evenimentului "Porţi deschise pentru copii", cu ocazia zilei de 1 Iunie, se arată într-un comunicat.

Au fost vizitate mai multe săli reprezentative pentru activitatea acestei instituţii, precum şi alte câteva spaţii care nu fac parte din circuitul obişnuit de vizitare, precum sala de Plen şi Cabinetul preşedintelui.

Ziua Porţilor Deschise pentru Copii, cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, a mai fost organizată, luni, la Ministerul Afacerilor Interne, la Grădina Zoologică, la Muzeul Regiei Autonome de Transport Bucureşti, acţiuni fiind organizate şi la Palatul Cotroceni şi Muzeul Naţional al Satului.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CAMERA DEPUTAŢILOR,
COPII,
/actualitate/ziua-copilului-peste-5-500-de-copii-si-insotitori-au-vizitat-camera-deputatilor-de-1-iunie-14379545
14379545
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.