Zelenski acuză Rusia, la reuniunea G7, că vrea escaladarea conflictului şi implicarea Belarusului

Autor: Mihai Draghici, Mediafax Postat la 11 octombrie 2022 56 afişări

Zelenski acuză Rusia, la reuniunea G7, că vrea escaladarea conflictului şi implicarea Belarusului

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, la reuniunea în format online a Grupului G7, că omologul său rus, Vladimir Putin, dispune încă de mijloace pentru escaladarea conflictului militar şi că vrea să atragă în război şi Belarusul.

Vladimir Putin este "la finalul deţinerii puterii, dar încă are mijloacele de escaladare a conflictului. În plus, vrea să implice direct Belarusul în război", a afirmat Volodimir Zelenski, potrivit cotidianului Le Monde, la reuniunea G7, cerând o misiune internaţională pentru monitorizarea frontierei dintre Ucraina şi Belarus.

Liderul de la Kiev le-a cerut liderilor G7 să contribuie la protejarea spaţiului aerian al Ucrainei. "Milioane de oameni ar fi recunoscători Grupului G7 pentru o astfel de asistenţă", a subliniat Zelenski.

De altfel, Volodimir Zelenski a cerut Grupului G7 să sancţioneze Rusia pentru atacurile asupra infrastructurii energetice prin impunerea de limite de preţ la exporturile ruse de petrol şi gaz. "Trebuie să existe profit zero pentru un stat terorist", a susţinut Zelenski, citat de BBC News.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ucraina,
g7,
rusia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.