Zece întrebări adresate de Ponta partidelor politice înaintea sesiunii extraordinare a Parlamentului

Autor: Departamentul Politic Postat la 24 august 2015 40 afişări

Victor Ponta a postat pe Facebook zece întrebări adresate partidelor politice, ”în calitate de premier care a conceput si promovat proiectul noului Cod Fiscal” şi spune că acestea ”au datoria să răspundă” înaintea sau în timpul dezbaterilor de luni din Parlament.

Ponta consideră, ”în calitate de prim-ministru al Guvernului care a conceput şi promovat proiectul noului Cod Fiscal, că toate partidele politice parlamentare au datoria să răspunda opiniei publice la zece întrebari legitime şi utile”.

Cele zece întrebări adresate de Ponta partidelor politice sunt:

”1. Consideră ca noul Cod Fiscal propus de Guvern este un instrument legislativ categoric mai bun decât cel aflat acum în vigoare? Ajută economia românească să se dezvolte în continuare, păstrând şi crescând numărul de locuri de muncă, plătind salarii mai decente, achitând taxe mai mici şi mai puţine (sprijinind efortul autorităţilor de combatere a birocraţiei şi evaziunii fiscale)? Dacă nu sunt de acord cu aceste afirmaţii, de ce votează pentru?

2. Când au votat în unanimitate Codul Fiscal au ştiut ce votează? Au citit textul, specialiştii lor au înţeles prevederile şi consecinţele? Dacă da, de ce unele partide au considerat după vot şi după trimiterea la reexaminare că noul Cod Fiscal este iresponsabil, nesustenabil, prost conceput etc.?

3. De ce reprezentanţii PNL/PDL au depus un amendament privind scăderea cotei generale de TVA de la 20% (propunerea Guvernului) la 19% şi chiar au condiţionat votul pozitiv de acceptarea acestui amendament? Au avut calcule de impact sau a fost o simplă propunere electoralistă şi populistă? Dacă era o propunere bună de ce au solicitat acum să se revină la varianta Guvernului de 20%?

4. Care a fost impactul estimat al creşterii TVA de la 19% la 24% şi al tăierilor de salarii şi ajutoare sociale din 2010? Care dintre partidele actuale consideră şi acum că a fost corectă şi utilă viziunea economică a guvernării PDL de atunci, când sute de mii de firme au dat faliment, s-au pierdut peste 170.000 de locuri de muncă stabile, s-a redus cu 0,5 puncte procentuale potenţialul economic, a avut loc o cădere economica drastică, a explodat evaziunea fiscală, rata inflaţiei s-a dublat faţă de 2009, iar puterea de cumpărare a scăzut dramatic, chiar cu 40% în cazul profesorilor, medicilor şi a categoriilor sociale cu venituri reduse?

5. Care este opinia partidelor politice actuale - România ar trebui să renegocieze ţintele de deficit bugetar ESA mai mici de 1% din PIB prevăzute în actualul Medium Term Objective sau să ţină cura de slăbire (austeritate) şi să acumuleze deficite de dezvoltare? Sau ar fi mai bine ţintirea unor deficite bugetare ESA în jurul a 2% din PIB şi astfel să se accelereze procesul de convergenţă faţă de media UE28?

6. De ce România ar fi nesustenabilă în condiţiile unui deficit de 2 - 2,5% din PIB şi o datorie brută guvernamentală de 40% din PIB, iar Spania cu un deficit bugetar de 3,7% din PIB şi cu o datorie de 103% din PIB, Franţa cu un deficit bugetar estimat de 4,1% din PIB şi o datorie publică de 98% din PIB, Portugalia cu 2,8% din PIB şi o datorie publică de 124% din PIB, Polonia cu un deficit bugetar de 2,7% din PIB şi o datorie de 50% din PIB sau Marea Britanie cu un deficit bugetar de 3,6% din PIB şi o datorie brută de 91% din PIB ş.a.m.d., ar fi cu toate sustenabile?

7. Ştiu partidele politice că 2014 a fost primul an din ultimii 12 când România a obţinut sold bugetar primar pozitiv, de 0,1% din PIB (adică soldul bugetar fără plată de dobânzi a fost pe plus)? Este nevoie în continuare de austeritate sau de măsuri de creştere economică şi noi locuri de muncă? (o dezbatere ideologică fundamentală azi în cadrul Uniunii Europene).

8. Ştiu partidele politice că în 2014 România a atins ţinta de deficit bugetar structural de 1% din PIB definită drept regulă fiscală în Tratatul privind coordonarea, stabilitatea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare alături de Olanda, Germania, Danemarca şi Austria? Şi că a avut un deficit bugetar mai mic decât cel prevăzut în acordurile cu FMI/CE/BM ? Este bine să păstrăm aceasta situaţie sau să cheltuim mai mult din banii noştri pentru dezvoltare şi cresterea nivelului de trai?

9. Doresc partidele politice un nou Acord Stand By cu Fondul Monetar Internaţional ştiind că România îndeplineşte criteriile de calificare pentru pentru un alt tip de Acord - accesarea unei Linii de Credit Flexibile (având condiţii macroeconomice similare cu ale Poloniei)?

10. Consideră partidele politice că actualul curs de creştere economică neîntreruptă din 2012, scădere a somajului şi ridicare a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai al populaţiei este sau nu afectat de crize şi scandaluri politice având ca pretext măsuri economice? Sau de inconsecvenţe legislative absolut ridicole (de felul „votăm în unanimitate Codul Fiscal şi după o lună anunţăm că este greşit şi nu îl mai susţinem”)? Este necesar şi se poate încheia un acord politic pentru dezvoltare economică şi creşterea nivelui de trai (care să cuprindă cel puţin principalele obiective privind nivelul de fiscalizare, salariul şi pensia medie, modul de finanţare în educaţie şi sănătate) - aşa cum s-a făcut pentru Apărare?”, întreabă Victor Ponta partidele politice.

În finalul mesajului postat pe Facebook premierul spune că aşteaptă şi el şi toţi cetăţenii ţării răspunsurile partidelor politice parlamentare la aceste întrebări.

”Cine nu răspunde (dacă va fi cineva) este evident că de fapt habar nu are ce să facă cu economia şi viaţa de zi cu zi a acestei ţări!”, adaugă Ponta în mesajul de pe reţeaua de socializare.

Parlamentul dezbate în această săptămână, în sesiune extraordinară, reexaminarea proiectului noului Cod fiscal, Senatul fiind prima Cameră convocată, luni, să ia în discuţie solicitarea preşedintelui, Camera Deputaţilor, for legislativ decizional, urmând să se reunească după ce Senatul se va fi pronunţat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
ÎNTREBĂRI,
/actualitate/zece-intrebari-adresate-de-ponta-partidelor-politice-inaintea-sesiunii-extraordinare-a-parlamentului-14685766
14685766
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.